În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare şi de a nu-şi vedea copiii stigmatizaţi, românii plecaţi în străinătate își încurajează copiii să înveţe limba ţării care i-a oferit un trai mai bun. Prietenii, relaţiile, şcoala, toate sunt acolo, departe de ţară şi de tot ce e româneşte. Aşa se nasc situaţii în care bunicii rămaşi acasă nu mai pot comunica cu nepoţii lor.
Pentru mii de copii plecaţi sau născuţi peste hotare, limba română este o provocare. Mulţi dintre ei au uitat sau nu au învăţat să vorbească limba natală, specialişti spunând că cele mai des întâlnite probleme de acest gen sunt cu copiii migranţilor care au ales ţări în care se vorbeşte limba engleză sau germană.
Copiii evită să discute cu bunicii pentru că nu se pot înţelege, bunicii se simt frustraţi că cei mici, şi dacă înţeleg limba română, le răspund în limba ţării în care locuiesc. Prăpastia creată între generaţii se adânceşte direct proporţional cu timpul petrecut de cei mici peste hotare, scrie Gândul.
În comuna Feldru din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 2.000 de localnici au plecat în străinătate la muncă.
“Este foarte dureroasă ruperea de familie a celor care sunt plecaţi. De cele mai multe ori se nasc copii în străinătate, iar nepoţii greu se acomodează cu condiţiile din România sau atunci când vin într-o scurtă vacanţă în România. Sunt cazuri când nepoţii chiar au uitat sau nu au învăţat limba română sau, dacă sunt întrebaţi în limba română, o înţeleg, dar răspund în limba ţării unde locuiesc ei. E o durere atât pentru părinţi, cât şi pentru bunici şi, cât am fi noi de patrioţi… Noi am vrea să păstrăm această legătură însă, vrând-nevrând, apar şi probleme care tulbură liniştea care trebuie să domine într-o familie cu mai multe generaţii,” spune primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan.
Vasile Runcan, un bunic de 68 de ani povesteşte cu tristeţe că nepoţii, născuţi în Irlanda, îl evită pentru că nu reuşesc să se înţeleagă cu el.
“Am doi nepoţi – o fetiţă şi un băieţel, de cinci ani şi jumătate, respectiv patru ani. Mă doare sufletul de fiecare dată când trebuie să povestesc cu ei, pentru că în afară de un Hello, o mânuţă fluturată rapid în ecranul calculatorului sau al telefonului, nu mai primesc altceva de la ei. Orice aş întreba, EI NU ÎNŢELEG, se plictisesc şi nu vor să stea de vorbă cu bunicii. Au crescut acolo, în Irlanda, fără nici un grup de români în preajmă aşa că este foarte dificil să mă înţeleg cu ei”,spune bunicul.
Iar drama o trăieşte şi când vorbeşte cu fiica şi nepotul din Spania.
“Îmi sunt foarte dragi, sunt nepoţii mei, dar nu găsim o cale de comunicare, iar asta mă deprimă ori de câte ori încercăm să discutăm. Am şi o fiică plecată în Spania. Are un băieţel de 8 ani şi el s-a născut acolo. Copilul înţelege destul de bine româneşte şi putem comunica ceva mai eficient. Îmi răspunde în spaniolă de cele mai multe ori când discut cu el, dar se vede faptul că discută mai mult în limba maternă”.
Psihologii afirmă că cei născuţi peste hotare nu mai au parte de copilăria idilică pe care au avut-o părinţii lor, că nu mai există acea legătură cu bunicii, iar copiii nu înţeleg apropierea de vârstnicii rămaşi acasă.
“Crescând într-o altă societate, copiii se raportează deja la alte reguli. Nu se mai identifică cu imaginea copilăriei pe care o avem noi în realaţia cu bunicii. Pe cei mai mulţi dintre noi, părinţii ne trimiteau în vacanţă la bunici, aveam o relaţie mult mai apropiată cu ei. Noi am idilizat cumva zona copilăriei prin identificarea cu bunicii, cu casa bunicilor şi cred că din acest punct de vedere copiii nu mai simt cumva nevoia să se apropie. Nu se pot raporta la bunici. Cred că depinde foarte mult de părinţi cum reuşesc să medieze relaţia cu bunicii. Există, pe bază de studii, construite centre de vârstnici care sunt în proximitatea şcolilor”, spune psihologul Ionel Simionca.
Tragedia se traduce în faptul că două generaţii vor avea lipsuri. “Nepoţii fără bunici cresc cu anumit tip de lipsuri şi de anxietăţi, iar bunicii, în lipsa descendenţilor lui, trăiesc cu suferinţa unei bătrâneţi prea apăsătoare” mai afirmă psihologul.
Sursa: Gazetaromaneasca
E….. e vorba despre lips de educatie.
cum cca 23-24 de ani la Felix am intalnit o pereche stabilita in RFG . mbii de cca 35 ani. El sas, ea romanca . Copilul lor de 4 ani vorbea perfect romanste. Felict ttal si el rade “Fiul meu vorbeste numai romaneste!| ??!! “pai daca intre colegi la serviviu eu sunt ‘Romanul’ atuncvi fiul meu sa fie roman! oricum cand ajunge la gradinita in 4 luni o sa turuie nemteste ca toti colegii lui!” radea tatal.
Da sctiti asa sunt uni de ai nostri
– Como se dice?
– Se dice simplu: mascalzone !
Ghita Bizonu’ are dreptate. Totul tine de parinti si de cat pret pun ei pe Romania. Desigur este si o componenta care tine tine de inteligenta plodului dar aia e 10-20% maxim
In Canada am vazut multi copii PERFECT trilingvi: romana, franceza, engleza.
Cand erau mici au fost trimisi in vacante cate 1-2 luni in Romania, mai veneau bunicii cate 6 luni sa stea cu ei etc. Scoala au facut in franceza si engleza (vorbesc de Quebec).
Deficitari sunt doar la scris in romaneste, nu stapanesc ortografia si diacriticele. Dar pana la urma am vazut in Romania sunt absolventi de bacalaureat care cam tot asa :))
Copiii fara bunici sint “loviti” mai usor de autism si de alienare sociala..
Bunicii fara nepoti sint “loviti” mai mult de Parkinson, Alzheimer, ….