Analize și opinii

Gelu Vișan: „Copiii sunt pervertiți și condamnați de la trei ani, de când au decis să-i transforme în gay, lesbiene, etc”

De un timp urmăresc o pisicuță, cum are grijă de copiii ei. Au vreo trei luni, i-a învățat să mănânce, i-a scos prima dată din adăpost-după vreo lună/ și i-a apărat de pericole, i-a învățat să vâneze, îi supraveghează, are grijă de ei. Băiețelul, adică pisoiul e năzdrăvan, fuge din curte, se cațără, face tot felul de năzbâtii iar mama/pisică nu îl scapă din ochi.

…În aproape toată Europa, Adulții au decis ca, după ce-i nasc, asta în situația în care nu-i leapădă, așa, pe la cinci luni, deci după ce/i nasc să/i întrebe dacă le convine sexul, dacă nu vor să devină băieței, dacă sunt fetițe și invers. Când încă sunt cu pamperșii la fund, când nici nu știu bine să vorbească, copiii sunt pervertiți sexual și sunt încurajați să știe că pot avea relații sexuale cu alți copii de același sex. Când doar au început școala sunt trimiși direct în educația gender, în care li se spune că ieri au fost fetițe, mâine vor fi băieței și poimâine pot avea sexul neutru. Țările europene și-au modificat legislația, iar părinții nu se pot opune(?!) statului care vrea să-i facă pe toți LGBT.

Prescurtat LGBT+ (uneori LGBTIA+, LGBTQIA+, LGBTQ, comunitatea queer sau alte acronime) este un acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer, persoanele intersex, aliați cisgen heterosexuali, persoanele asexuale, demisexuale, autosexuale, pansexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti, BDSM, fetișisme, swing, persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanele heterosexuale care practică sex cu persoane de același sex, persoanele care practică munca sexuală dar și alte minorități care nu sunt minorități sexuale. [1] Pe scurt, dar nu numai, orice persoană non-normativă din punct de vedere sexual, de identitate sau practică este considerată parte a acestei comunități și orice persoană considerată de norma socială ca „ciudată”( definiție Wikipedia)

Deci pisicuța noastră are grijă de puii ei; niciunde în regnul animal, de unde chiar promotorii LGBT susțin fals că ne tragem, animalele de același sex nu fac sex (repetiție voluntară) împreună. Doar oamenii, iar acum copiii sunt obligați de părinții care nu se opun să devină LGBT de la vârstă fragedă.

De ce vrea statul Neomarxist să își transforme aproape toți viitorii cetățeni în LGBT am explicat de nenumărate ori, o să mai scriu despre asta.

Realitatea este că copiii sunt pervertiți și condamnați de la trei ani, de când au decis să-i transforme în gay, lesbiene, etc. să fie altfel decât s-au născut.

Iar cei care-i condamnă sunt chiar părinții lor, adică dumneavoastră, părinți, bunici, rude, prin acordul tacit pe care-l dați.

Uniunea Europeană condiționează acordarea de bani de educația timpurie LGBT, iar românii, care pentru un euro în plus s-au făcut de bunăvoie, în țară sau străinătate, sclavi, acceptă fără să crâcnească ca copiii și nepoții lor să devină LGBT.

Poporul maghiar, un popor demn și vertical, se opune cu îndârjire, prin politicienii săi în frunte cu Viktor Orbán ca copiii lor să fie îndoctrinați cu ideologia Neomarxistă a LGBT. Sunt invidios și sunt mândru că măcar un popor se opune cu toată fibra lui acestei năpaste care se abate asupra Europei.

Românii, stați prea mult supuși la otomani și la austrieci, nu vor să se împotrivească, iar atunci când au fost chemați la referendum nu s-au dus, își condamnă copiii la a deveni LGBT.

Copiii însă nu pot decide, nu se pot apăra de părinții români care deja i-au condamnat. Un copil la trei ani, la șapte, chiar la cincisprezece ani nu se poate apăra în fața unor Adulți, fie ei și părinți, care-l vând.

Să fie foarte clar: Și Ungaria și România sunt țări membre ale UE. Deosebirea este că ungurii nu-și vând copiii și nu-i transformă în LGBT, au grijă de ei măcar cum are Mia/Casa, de Tomy și de Zara, pisicuții ei. Românii își vând copiii pentru un pumn de euro, asta după ce și-au vândut țara, resursele, economia, industria.

O să-mi spuneți că dumneavoastră, nu. Când o să vă văd alături de alte sute de mii în stradă rupându-vă hainele că nu vreți ca copiii dumneavoastră să-și schimbe sexul, poate vă cred.

Nu, nu ați vrut să ieșiți nici la referendumul pentru familia tradițională, deci de atunci ați început să vă vindeți copiii. Acum, când sexul a dispărut de pe cărțile de identitate și a fost înlocuit cu „genul”, tăceți.

Această generația va fi prima generație de părinți care cu bună știință își nenorocește copiii lipsiți de apărare.

O generație care va merge în Iad, blestemată în veci, care își va fi vândut trecutul și viitorul pentru un pumn de talanți.

O generație vândută și vânzătoare.

O generație ce va fi blestemată!

Blestemată să fie!

Autor: Gelu Vișan

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu