Analize și opinii

Gelu A. Tudor: Cutremur politic în Germania. Trădarea liberalilor

La scurt timp după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, cancelarul german Olaf Scholz îl concediază pe minstru de Finanțe Christian Lindner  punând capăt coaliției guvernamentale.

A doua zi președintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, îl demite oficial pe Lindner și  alți doi miniștri aparținând Partidului Liberal (F.D.P.) aflat în coaliție guvernamentală cu Partidul Social Democrat (S.P.D.). Astfel, coaliția guvernamentală (inclusiv ecologiștii) „semafor” (roșu, galben, verde), ia sfârșit. În „statementul„ care a durat doar zece minute, președintele Germaniei a concis laconic: „Coaliția ia sfârșit, dar nu-i sfârșitul lumii”. Fostul șef al Cancelariei în guvernul Schröder, vicecancelar și ministru de Externe în guvernul Merkel, a pledat întotdeauna pentru soluții diplomatice, fiind un adversar al ultimatumului (cazul S.U.A.-Iran), un prieten al României cu rol important la intrarea țării în U.E. Hotărârea de astăzi a cancelarului Scholz se justifică prin faptul că, ministrul de Finanțe Lindner a blocat „încă de la începutul formării coaliției (cu doi ani în urmă) o serie de inițiative pe plan economic”.

Conflictul dintre Scholz și Lindner este mai vechi, declanșat odată cu stabilirea bugetului, nouă miliarde, inclusiv ajutorul financiar acordat Ucrainei. În acest context, cancelarul i-a cerut ministrului să suspende „frânarea datoriilor”, deschizând calea investițiilor în vederea revitalizării economiei germane aflată în recesiune. Lindner a replicat : „Ucraina nu are nevoie de bani ci de rachete cu rază lungă de acțiune”. Reacția lui Scholz, care cu toată presiunea Bundestagului, a rezistat fără să livreze Taurusul Ucrainei („Atâta timp cât voi fi cancelar”), a fost fără ezitare, promptă, debarasându-se de ministru în pofida consecințelor care duc la destrămarea coaliției guvernamentale.

Cu șapte ani în urmă, Lindner „întrerupea abrupt”  în ultima zi, discuțiile pentru formarea coaliției „semaforul negru” (negru, galben, verde), adică Uniunea Creștin Democrată, Liberalii, Ecologiștii, lăsând-o pe Angela Merkel „în aer” (Im Stich lassen).

În spatele acestor decizii s-a aflat de fiecare dată interesul liberalului de a se alia cu Friedrich Merz, actualul șef al Uniunii ținut pe tușă de cancelara Merkel 16 ani (patru legislaturi), care figura pe „lista neagră” a acesteia împreună cu: ministrul bavarez Edmund Stoiber, Ursula von der Leyen, Günther Öttinger,etc., „expulzați” și ajunși la conducerea Uniunii Europene.

O situație similară de comportament machiavelic a existat în 1965 și, apoi în 1982, sub numele de „Trădarea liberalilor”, care au rupt alianța cu S.P.D.-ul în perioada cancelarului Helmut Schmidt. Aceste manevre oscilante s-au repercutat pe parcurs negativ asupra credibilității și procentajului acestui partid aflat la limita acceptării în Bundestag.

Pe lângă liberali, „verzii” au avut în cazul coaliției guvernamentale o prestație lamentabilă cu efect distructiv pentru economia Germaniei, implementând măsuri ecologice utopice, gen „Pompele de căldură”, mari consumatori de energie electrică, de fapt niște aeroterme fără legătură cu proiectul inițial, mai vechi (foraje etc), care nu și-au dovedit eficiența funcțională și nici capacitatea de amortizare a investițiilor.

Inițiatorul și promotorul acestor „Wärmepumpe”, Robert Habeck ministrul Econimiei, este un filolog lipsit de cunoștințe elementare în domeniu; a impus împreună cu conducerea U.E. obligativitatea folosirii acestor „aeroterme”, începând cu anul 2025 și interzicerea centralelor de încălzire cu gaz. Același „nepriceput” achiziționează gaz american lichefiat la un „preț exorbitant” prin „Terminalul” de pe coasta Mării Nordului și Mării Baltice (84% L.N.G.). În 2022 Germania mai importa încă 29,5 miliarde m³ de gaz prin conductele Nord-Stream la un preț extrem de mic.

Tot de la ecologiști ministrul de Externe Annalena Baerbock își aduce contribuția negativă sub aspect politic; nu degeaba acestei turiste care aleargă de colo colo acționând doar sub impactul emoțional i se atribuie porecla de „dummes Mädchen”. „Pas cu pas” (Schritt für Schritt) încep să înțeleagă pe deplin nemții spusele fostului cancelar german Helmut Schmidt referitor la măsurile prostești (dummes Zeug) de sancționare economică și financiară a lui Putin, care reprezintă bumerangul de azi penru Germania și întreaga Europă.

Reacția de azi a cancelarului Olaf Scholz, care mai rămâne în funcție până la alegerile anticipante din februarie 2025, e firească, raportată la modul în care s-au comportat partenerii de coaliție ai S.P.D.-ului, liberalii și ecologiștii. Uniunea condusă de F. Merz (30%) șeful opoziției, „flancată” de partidele suveraniste A.F.D. („Alternativa”) și B.S.W., nu are în această „postură” alte  variante de coaliție. Se încearcă iarăși din răsputeri, scoaterea A.F.D.-ului în afara legii  sub pretextul subminării ordinii constituționale, liberal democrate. Prerogativa o are însă Curtea Constituțională,  existând deocamdată doar propunerile unor membrii ai Bundestagului.

În ceea ce privește relația transatlantică, Germania a sprijinit varianta Biden respectiv Kamala Harris. Nemții sunt acum speriați de cuvântul „cel mai iubit” al noului președinte al S.U.A. Donald- Trump, „taxa vamală”!

Autor: Gelu A. Tudor

Sursa: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/cutremur-politic-in-germania-tradarea-liberalilor-gelu-a-tudor-germania

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu