Mass-media vorbeste incontinuu despre frauda de care este acuzata banca investitionala Goldman Sachs si de consecintele investigatiei demarate de Comisia de Valori Mobiliare (SEC) din SUA asupra economiei americane si asupra sistemului financiar international. Unul dintre aspectele deosebit de importante ale situatiei legate de Goldman Sachs este faptul ca frauda de care este acuzata banca este atat de complexa incat majoritatea observatorilor si analistilor din mass-media nu sunt capabili sa o inteleaga sau sa o prezinte intr-un mod clar si concis consumatorilor de presa care nu sunt specializati in domeniul financiar. Redactia Economica va incerca sa expliciteze in clar text atat mecanismul fraudei, cat si implicatiile politice si economice ale investigatiei.
Goldman Sachs este cea mai importanta banca din cadrul sistemului financiar international. De fapt, denumirea de “banca” nu i se mai potriveste pentru ca, de fapt, este un gigantic fond investitional care desfasoara o activitate intensa in toate domeniile economiei globale. Datele din 2008 indica faptul ca numai compania principala din conglomeratul Goldman Sachs are sub control active de peste 850 de miliarde de Dolari. O estimare conservativa a activelor grupului in intregime, inclusiv cele domiciliate in zone offshore, ar plasa aceasta suma la un nivel de peste un trilion de Dolari. Daca Goldman Sachs va pierde increderea investitorilor, atunci sistemul financiar global ar putea sa aiba probleme serioase.
Esenta acuzatiei aduse impotriva activitatii Goldman Sachs este urmatoarea: In 2007, un fond de investitii american a rugat Goldman Sachs sa organizeze crearea unui instrument financiar care ar aduce fondului profit in cazul prabusirii pietei imobiliare americane. Mai mult decat atat, fondul in cauza a propus bancii si mecanismul necesar. Fondul urma sa selecteze un numar de active financiare (obligatiuni) care au fost garantate cu veniturile generate de o serie de credite acordate pentru proiecte imobiliare. Aceste instrumente pot fi considerate aidoma unor colectii de imprumuturi imobiliare, unde in locul unei singure banci care acorda creditul, exista o serie intreaga de creditori care finanteaza proiectele prin cumparare de obligatiuni care sunt garantate cu veniturile care vor fi obtinute din aceste proiecte. Fondul de investitii dorea sa intre intr-o tranzactie denumita CDS (credit default swap), care este, de fapt, asigurarea impotriva falimentului sau incapacitatii de plata. Dorinta fondului era sa beneficieze in cazul in care proiectele imobiliare ajungeau in faza de faliment. Aceasta operatiune poate fi comparata cu achizitia unei asigurari de incendiu pentru casa vecinului, ceea ce in mod paradoxal a fost si este legal in cazul unor tranzactii cu CDS realizate de institutii financiare transnationale. Goldman Sachs a fost, de facto, angajat de catre acest fond sa identifice investitori care ar dori sa emita o astfel de asigurare implicita, evident serviciile bancii americane fiind remunerate la modul cel mai generos. Banca investitionala a decis sa gaseasca o serie de banci si investitori institutionali, pe care i-a convins sa investeasca in asigurarea obligatiunilor selectate de fondul speculativ, insa a mintit in urmatoarele privinte:
1. Goldman Sachs le-a declarat investitorilor ca portofoliul de obligatiuni (implicit proiecte imobiliare) a fost selectat de un manager specializat, neutru si fara vreun interes material in rezultatul tranzactiei, ceea ce nu corespunde realitatii.
2. Goldman Sachs le-a declarat investitorilor ca beneficiarul asigurarii este de fapt o entitate care are investitii directe in portofoliul de obligatiuni (implicit proiecte imobiliare) asigurate, pe cand fondul speculativ care a beneficiat de serviciile bancii i-a comunicat in mod explicit ca nu detine niciun fel de investitii in portofoliul asigurat. Acesta este un aspect important. Exista o diferenta intre achizitia unei asigurari pentru casa in care traieste clientul si achizitia unei asigurari pentru casa vecinului clientului, cu care acesta nici nu este in relatii bune.
Conform estimarilor preliminare, pentru aceasta operatiune, Goldman Sachs a incasat comisioane in valoare de peste 100 milioane de dolari, o parte dintre ele provenind chiar de la investitorii care au fost indusi in eroare de catre banca. Portofoliul selectat de fondul de investitii a ajuns sa aiba o rata de faliment de 98%, iar investitorii s-au trezit cu pierderi de peste
1 miliard de Dolari.
Ar putea exista senzatia ca sumele la care se face referire sunt prea mici pentru a fi relevante in contextul unei crize economice in care statele au cheltuit trilioane de Dolari pentru ajutorul financiar acordat bancilor, insa aceasta senzatie este eronata. Cazul Goldman este un caz de proba. Aceeasi banca a facut sute de tranzactii asemanatoare, iar “colegii de breasla” printre care se numara Merrill Lynch, Bank of America, Deutsche Bank, Citi, Royal Bank of Scotland etc au facut mii de astfel de tranzactii.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu