Există unele zone situate în afara luării deciziilor legale sau disciplinare, unde organisme etice/ bioetice speciale au fost create pentru a construi platforme de deliberare atunci când vrei să iei decizii înţelepte ṣi să faci recomandări privitoare la cazuri punctuale sau politici. Ele au fost numite „comitete de etică/bioetică”.
Există tipuri diferite de comitete de etică: 1. Comitetele consultative de redactare a politicilor; 2. Comitete de etică pe domenii profesionale; 3. Comitete de etică în sănătate; 4. Comitete de etică a cercetării etc. Fiecare dintre acestea au propriile caracteristici.
Comitetele de etică nu sunt corpuri judiciare cu atribuții de sancţionare a conduitei nepotrivite ṣi impunerea măsurilor disciplinare. Aceasta este ceea ce diferențiază comitetele de etică ṣi alte organisme legale. Scopul eticii nu este să concureze cu legea, ci să promoveze deciziile înţelepte în rândul oamenilor. Bioetica nu caută ce este corect din punct de vedere legal, ci ceea ce este cel mai bine din punctul de vedere al omului.
Care este situația în România?
Dacă privim superficial, am putea spune că suntem o țară în care dezbaterile etice ne ocupă tot timpul. Voi da exemple din două domenii. La Ministerul Educației am avut sau avem: Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU); Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS); Consiliul Național de Etică; Consilii de Etică în Universități; Consilii de Etică în Școli. La Ministerul Sănătății avem: Consiliile etice din spitale; Comisia Națională de Bioetica a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale; Comisia de Bioetică a Ministerului Sănătății etc.
S-ar spune, deci, că instituționalizarea eticii (bioeticii) este un succes.
Care este realitatea? Exemplific cu două cazuri.
1. Consiliile etice din spitale
Existența acestora a fost legiferată în Legea 95/2007. Apoi a venit domnul Vlad Voiculescu (foarte activ în ultimele luni), care prin Ordiniul 1502/2016 le-a reglementat organizarea. A spus foarte frumos ”Consiliile de Etică din Spitale reprezintă forul de autoritate morală constituit în cadrul spitalelor, în vederea garantării punerii în valoare a principiilor morale și deontologice în cadrul sistemului de sănătate și promovează integritatea la nivelul spitalului și emit avize și hotărâri privind etica medicală și organizațională”.
A precizat, însă, că aceste consilii de etică elaborează avize etice în urma reclamațiilor. Avizul este utilizat de către alte comisii: Comisia de Disciplină a Spitalului; Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor; Comisia de Malpraxis etc. Și în acest mod dezbaterile bioetice au fost blocate. Iată ce situații ”etice” au fost rezolvate de Consiliile Etice ale Spitalelor: reclamații privind internarea unui pacient cu durere toracică în clinica medicală și nu în clinica de cardiologie; reclamația unui salariat, care a fost agresat verbal de o pacientă; reclamația asupra unor condiții precare de desfășurare a activității (oprirea apei la WC, lipsa hârtiei igienice etc.); reclamații privind modul de comunicare între apărținători și personalul medical etc.
2. Comisia de Bioetică a Ministerului Sănătății
Există. Dar cel puțin în ultimii trei ani nu cunosc să fi redactat un aviz. Mă așteptam ca în aceste momente, în care există în sistemul de sănătate aspecte controversate, cum ar fi etica vaccinării sau utilizarea tehnologiilor înalte, această comisie să fie de un real sprijin Ministerului Sănătății și să inițieze dezbateri reale. Ați auzit de așa ceva? A solicitat Ministerul Sănătății un punct de vedere cu privire la inițiativele legislative, care pot avea un impact deosebit asupra cetățenilor, (cum ar fi legea vaccinarii obligatorii)? Nu vreau să insist și asupra Comisiilor de Etică ale Ministerului Educației Naționale, care s-au făcut remarcate doar prin faptul că au stabilit un prag la plagiat. Ești mic plagiator (sub 4%), ești curat. Peste 4%, ești incorect. Deocamdată. Dacă la cine trebuie procentajul este mai mare de 4%, se va schimba pragul.
Ce au în comun majoritatea comitetelor instituționalizate?
1.Contradicția între titulatură (etic – bioetic) și conținutul activității;
2.Absența unor persoane calificate în etica aplicată – bioetică;
3.Birocratizarea excesivă (de exemplu, la un caz analizat în Consiliul Etic al Spitalului se completează 12 formulare diferite dintre care 4 de raportare);
4.Nu sunt proactive, nu inițiază dezbateri cu privire la problemele majore etice în științele vieții, nu oferă recomandări;
5.Nu asigură consultanță etică beneficiarilor (instituții și cetățeni).
În concluzie, rămâne întrebarea: a fost benefică instituționalizarea eticii / bioeticii în România sau este formă fără fond?
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae
Adauga comentariu