După ce George Bush Jr. a câștigat cu cel mai mare vot popular alegerile prezidențiale din SUA (deși a avut împotrivă majoritatea mass-mediei, intelectualitatea liberală și mediul artistic), analiștii politici americani și europeni au încercat să afle secretul acestui succes. Răspunsul a fost dat de exit-pool-urile care au arătat că unul din cinci alegători a fost determinat să-l voteze în funcție de atitudinea sa în probleme de bioetică: clonare, reproducere umană asistată, avort, etc.
Dezbaterea despre bioetică a acoperit peste 30% din campania electorală, dovedind astfel interesul electoratului față de acest domeniu și educația acestuia în probleme de bioetică. În mod curent, în mass-media americană problemele de bioetică acoperă prima pagină. Același lucru s-a întâmplat și în campania lui Trump. Aceeași atitudine din partea lui Trump și aceeași opoziție din partea majorității mass-mediei, intelectualității liberale și a mediului artistic.
Bioetica a dat doi președinți ai Statelor Unite ale Americii!
Uneori, mai ales în aceste momente când se apropie referendumul, privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea căsătoriei, pentru mass-media românească etica reproducerii umane asistate medical constituie subiect . Nu este un lucru nou. Două evenimente (aducerea pe lume de către o femeie de 67 de ani a unui copil prin reproducere umană asistată medical și comerțul cu embrioni umani) au adus în trecut sub lumina reflectoarelor o lege care aparent ar fi avut un caracter strict tehnic: legea 217/2003 privind sănătatea reproducerii și reproducerea umană asistată. Legea a fost aprobată fără dezbatere publică de ambele camere ale Parlamentului, trimisă spre promulgare Președintelui României și retrimisă Parlamentului de către Președinție cu câteva obiecții. În final, legea nu a mai fost adoptată. Reacțiile apărute cu privire la această lege (după votarea ei) evidențiază o realitate tristă, dar de care nu se poate face abstracție: dezinteresul față de bioetică și absența educației în acest domeniu.
Câteva aspecte trebuiesc subliniate.
În primul rând, disprețul decidenților față de angajamentele pe care și le iau. Deși prin legea 17 din 2001, România a aderat la Convenția de la Oviedo (Convenție în care se menționează în mod expres obligația de a se iniția și organiza dezbateri publice cu privire la legislația cu impact etic), numeroase legi în medicină (și nu numai) au fost adoptate într-un cvasi-anonimat, fără o astfel de inițiativă sau cu dezbateri “aranjate” și formale. Discuțiile au apărut întotdeauna după.
În al doilea rând, reproducerea umană a fost scoasă din contextul cultural și sociologic și tratată ca un simplu act biologic, cu o singură finalitate, și anume, perpetuarea speciei. Într-o astfel de abordare, reproducerea umană asistată a fost considerată drept un simplu act medical, fără încărcătură etică deosebită, iar consultanții au fost doar medici interesați în promovarea acestei manopere. Astfel se explică lacunele (intenționate sau neintenționate) majore ale reglementarilor: nereglementarea modalităților și condițiilor de prelevare a produselor biologice de la donatori, vârsta donatorilor, vârsta beneficiarilor acestor tehnici, soarta embrionilor supranumerari, etc.
În al treilea rând, intervenția în dezbateri a unor grupuri active, dar minoritare care, speculând lipsa de reacție a societății civile, încearcă să-și impună punctul de vedere. Manipulând semantic o serie de noțiuni și principii, astfel de intervenții (îndeosebi ale organizației Accept și ale Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative) vorbeau despre scopul și mesajele medicinei (deși practicarea acestei profesii le este străină), despre drepturile absolute ale individului, despre multiculturalism, globalizare și integrare europeană. Cei în cauză, din snobism sau pentru a-și impune punctul de vedere, fac abstracție de un element esențial și anume că bioetica are un caracter național și comunitar, că integrarea însemnă prezervarea diversității și că drepturile absolute ale unui individ nu pot fi exercitate fără a ține cont de drepturile celorlalți. Altfel ne-am afla în situația în care o minoritate activă și agresivă ar decide în defavoarea majorității, am ajunge ca în România să fi un lucru rușinos și imoral să declari că ești alb, creștin și heterosexual!
În sfârșit, necesitatea educării publicului și a mass-mediei în domeniul bioeticii apare ca un deziderat de actualitate în România. Majoritatea tăcută trebuie să-și spună cuvântul, bioetica fiind o problemă mult prea importantă încât să fie lăsată doar pe seama unor „eticieni” care consideră că teoria însușită numai din cărți poate să elimine modelul cultural al colectivității. În acest mod nu s-ar transfera frustrările din viața cotidiană în prezentarea unor activități medicale. Parlamentarii nu ar mai declara că realizarea reproducerii umane asistate la o femeie de 67 de ani constituie o premieră științifică și o realizare deosebită a medicinei românești, când în realitate nu este vorba decât despre o manoperă aproape intrată în cotidian, la care elementul inedit este doar vârsta femeii.
În concluzie, somnul bioeticii poate naște monștri!
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae
Adauga comentariu