Precizam, într-o notiță anterioară, că mijloacele de informare în masă pot fi puternice instrumente de influențare a comportamentului oamenilor. Această aserțiune este menționată pentru prima dată într-un raport UNESCO din 1976, care vorbește despre funcțiile bivalente ale mass-mediei: supunerea individului sau formare spiritului critic și umanizarea sau birocratizarea relațiilor sociale.
Tot în 1976, într-un raport al Consilului Europei se releva că 7% din suprafața redacțională a ziarelor este ocupată de relatarea cazurilor de delicvență. Se preciza că anumite grupe de populaționale (adulți, bărbați săraci, persoane cu carențe educaționale, frustrați cu pregătire înaltă etc.) au o preferință pentru violențe ca metode facile de rezoluție a conflictelor pe care le pot trăi.
Citez: ”Creierul acestora fiind adaptat la o învățare prin reîntărire și nu la o învățare prin observare.” Numeroase cercetări au arătat influența mediatizării excesive prin mass-media a delicvenței și prin urmare creșterea statistică a comportamentelor agresive și infracționale. În astfel de împrejurări presa oferă modele, care sunt copiate cu ușurință mai ales de tineri, dar nu numai. Încă din 1960 au apărut studii, care arată că populațiile vulnerabile imită comportamentele violente, care au fost mediatizate (Bandura). Stein l-a confirmat pe Bandura, arătând că există trei tipuri de ”informații” (agresive, neutre, pro-sociale) și că, în funcție de caracterul informației, se dezvoltă comportamente deviante. Devianța nu este strict o problemă juridică. Ea este o problemă de sănătate publică profund influențată de mass-media.
Însă acest lucru nu a fost înțeles de mass-media. În 2016, s-a constatat că suprafața redacțională a ziarelor ocupată de relatarea cazurilor de delicvență a crescut la 18%. Nu există un studiu cu privire la presa românească, dar, dacă urmărim ziarele și posturile TV, observăm că nu există zi în care să nu fie mediatizată minimum o situație infracțională. Și atunci de ce ne mai întrebăm cum s-a dublat delicvența comparativ cu anul 2006 (la nivel internațional)? Presa a avut o contributie importanta. Nu singura. Alături (împreună) cu alți factori criminogeni. În pofida celor afirmate de tot felul de comentatori (inclusiv medici) și aplaudate de ziariști creșterea nu a fost determinată de bolile psihice. Delicvența patologică (determinată de bolile psihice), chiar dacă este mai spectaculoasă, a scăzut (și datorită politicilor de sănătate mintală). Cu toate acestea, există numeroase voci, care ar dori să ne întoarcem în evul mediu și să punem bolnavii psihici în lanțuri. Din acest motiv, codul deontologic al Ordinului Medicilor din Franța stipulează în mod expres că ”atunci când presa se ocupă de probleme de sănătate, obiectivitatea trebuie dublată de prudență pentru ca bolnavii sau candidații la boală să nu fie supuși unor concluzii dramatice sau eronate prin care pot deveni victime”.
În concluzie, presa trebuie să-și asume responsabilitatea în creșterea delicvenței, iar organele de monitorizare să stabilească reguli clare și sancțiuni aspre atunci când regulile sunt încălcate.
P.S.: Pentru scrierea acestei notițe am fost inspirat de modul în care mass-media a abordat celebra crimă de la metrou. Am văzut tot felul de ”specialiști”, care nu au nicio operă (în afară de cea de pe sticla televizorului), cum se pronunțau cu privire la discernământ, la modificarea legii drepturilor bolnavilor psihici, la izolarea acestora etc. Iar moderatorii le țineau hangul, deși nu aveau nicio pregătire juridică sau medicală. Târziu, CNA-ul a dictat sancțiuni. Însă răul a fost făcut.
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae
Adauga comentariu