Analize și opinii

Florian Colceag: „Constituţia cetăţenilor”

„Constituţia cetăţenilor” este marea noastră şansă de a redeveni un stat funcţional Secolele trecute au învățat oamenii să gândească liniar și dihotomic, în adevarat­fals. S­a ignorat astfel complexitatea realității și s­a trecut la experimentalism ca unica bază de confirmare a corectitudinii gândirii. Ca o consecință secundară a acestui fapt, a venit epoca secolului al XX-lea, în care s­-a încercat să se explice totul printr-un instrument unic de gândire. Noi am ajuns acum, datorită acestor mode culturale, la următorul paradox:

– toată lumea știe ce are de făcut, dar ceea ce face nu satisface pe nimeni. ­ Educația, destinată anterior dezvoltării personalităților, acum vinde diplome și dezvoltă memorii inutile pieței muncii sau societății; ­

– sănătatea, destinată prevenirii bolilor, acum vinde medicamente și produce boli gestionabile ce fidelizeaza consumatorul; ­

– băncile, destinate anterior sprijinirii sistemului economic, acum fac camătă; ­ Agricultura, destinată anterior hrănirii populației, acum ucide mediul natural prin produse chimizate și îmbolnăvește oamenii; ­

– construcțiile, destinate anterior bunăstării umane, acum distrug pădurile, producând dezechilibrarea ecosistemică și deteriorarea definitivă a acestei bunăstări, iar lista poate continua pe orice direcție de analiză.

Vedem astfel cum fiecare dintre direcțiile amintite ­ si altele, neamintite ­creează contradicții paradoxale, periculoase unei stări normale, mai vedem cum „bitcoin” încearcă să ia locul monedei curente, însă tot fără a avea o acoperire în ceva palapabil. Aceste încercări noi nu conduc decât la crearea unor noi bule de criză ce se vor autogenera permanent, până când una din două: ori lumea va gândi complex și conform unor sisteme de gândire naturale, ori lumea va ajunge la distrugere.

Există și varianta a treia, în care o parte din oameni vor ajunge la această gândire complexă și îi vor ajuta pe ceilalți să­-și depășească limitele. Spun toate acestea în vederea analizei modelului de constituție a cetățenilor, care a fost construit astfel încât să asigure mecanismele complexe ce pot permite funcționalitatea statului în condițiile inițiale pe care le știm. Îmi dau seama că experiențele trecute vor zice că nu respectă forma și standardele oficiale. Dar ceea ce trăim în această perioadă nu mai respectă nimic din funcționalitățile necesare. Suntem totuși o țară mică, cu orașe mici prin comparație cu orașul Tokio, de exemplu. Și totuși, orașul Tokio funcționează, deoarece a fost planificat să funcționeze ca un organism viu, care respectă soluțiile naturii.

Pentru noi, această „Constituţie a cetăţenilor” este marea șansă de a ne reveni, folosind priceperea fiecarui om, și de a redeveni un stat funcțional. Nu este suficient să ne adunăm împreună, ca să mișcăm ceva din loc, trebuie ca omul potrivit să ajungă la locul potrivit. Și, acolo, să facă ceea ce poate aduce cel mai mare beneficiu celorlalți și mediului natural în care trăim cu toții.

Trebuie, mai ales, să ne deschidem mințile și sufletele și să vedem ce este bun în fiecare om și fiecare eveniment, nu numai ce este rău sau urât. Cu alte cuvinte să nu mai judecăm dihotomic, în bun-­rău, frumos­-urât, adevărat-­fals, ci să vedem rolurile funcționale și echilibrele.

Marea schimbare începe cu noi înșine. Dumnezeu să ne ajute să reușim!

Autor: Prof. ec. dr. Florian Colceag

Sursa: https://www.art-emis.ro/analize/constitutia-cetatenilor

Notă – Prof. ec. dr. Florian Colceag este licenţiat în matematici fractale, doctor în economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă. Profesor cu peste 30 de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi şi în antrenarea olimpicilor la matematică, a obţinut peste 60 de medalii de aur la competiţii internaţionale în această disciplină. Este reprezentant în România al „World Council for Gifted and Talented Education”. Profesorul Florian Colceag este, de asemenea, fondatorul „IRSCA Gifted Education – România” (asociaţie nonprofit cu scopul promovării şi sprijinirea dezvoltarii persoanelor cu har şi talent în toate domeniile) şi preşedintele  Consorţiului Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi si Talentaţi (EDUGATE). Este autorul proiectelor „Modelul de ţară” (făcut deja public), „Development and Ability” și „Romania European Integration”, coautor al „Programului de Retehnologizare şi Modernizare tehnologică a României” şi coautor al proiectului legislativ cetățenesc „Constituția cetățenilor”. 

„Modelul de Ţară” seamănă izbitor, în privinţa expertizei istorice, a diagnozei sociale, a motivaţiei şi a reperelor de bune practici (preluate din experienţa sistemelor britanice) cu teoria Statului Organic a lui Mihai Eminescu. Evident, profesorul Florian Colceag are avantajul instrumentelor de cercetare ale secolului al XXI-lea, dar proiectul lui nu este doar o teorie, ci un manual de lucru. „Modelul de ţară” este un fel de maşină pe care autorul ei te învaţă şi cum s-o construieşti, şi cum s-o utilizezi.

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu