Analize și opinii

Falsul eroism la români: eroul nostru, hamal de citostatice, cărăuș de câteva vieți la sacoșă, este iritat că se pot salva vieți cu sutele, cu miile?

Un băiat (de fapt știu doi) și-a făcut un bun titlu de glorie fiindcă aducea medicamente la pungă sau valiză din străinătate, pentru pacienții români în stare critică. Este erou național pentru asta. Cu alte cuvinte, vindeți la pungă medicamente aduse din străinătate, că la români e de bine. Ce făcea acel băiat se numește import paralel sau export paralel, depinde din ce aeroport privești, unde era el cu desaga cu medicamente, la terminal plecare sau la terminal sosire.



Tocmai acest băiat, erou al importului și exportului paralel de medicamente, la sarsana, este unul dintre cei mai mari oponenți ai exportului paralel de medicamente și, implicit, al importului paralel de medicamente. De ce oare? Există o explicație… El se opune unui import-export paralel făcut de firme specializate, care pot aduce mii de medicamente și salva mii de români. Acel mecanism, bun la sacoșă, e cică rău dacă este făcut de firme specializate.

Explicația e simplă: ar deranja producătorii de medicamente, fiindcă le-ar afecta vânzările la preț mare. Producătorii nu sunt deranjați că un băiat aduce medicamente cât încap între hainele din valiză, necesare unui număr mic de pacienți. Producătorii sunt deranjați dacă vin sau pleacă cantități mari de medicamente de sub nasul lor, le strică prețul într-o țară. Producătorii preferă să existe doi – trei băieți sacoșari, care importă într-un loc-exportă din altul cantități mici, oricum insuficiente pentru numărul de bolnavi din România, decât firme care la un moment dat pot acoperi o criză națională.

Eroul nostru, hamal de citostatice, are o valență importantă pentru producător. Cum ziceam, chiar el se opune public exportului și importului paralel de medicamente făcut la scară mai mare decât valiza de cală. Este erou și vorbele lui trec drept adevăruri. Este erou și nimeni nu bănuiește că de fapt face jocurile (poate involuntar) producătorilor de medicamente care vor să impună prețuri cât mai mari, care se tem de exportul și importul paralel făcut la scară mai mare de un rucsac. Eroul nostru, în criza medicamentelor generată de producătorii care-și retrag marfa din România nemulțumiți de prețuri, dă vina pe exportatori-importatori paraleli. Eroul nostru, cărăuș de câteva vieți la sacoșă, este iritat că se pot salva vieți cu sutele, cu miile? Se face că nu vede adevărata cauză, lăcomia producătorului? Nu poate fi așa ticălos, e totuși un erou… Un erou care nu vrea multiplicat gestul lui ce erou mai e? Nu mai vorbesc că medicamentele nu trebuie să fie aduse ca parfumurile din freeshop, că multiplicarea sacoșarului ar presupune și o îmbunătățire a livrării medicamentelor, fiind făcută de firme specializate, cu responsabilitate, nu de un ageamiu călător prin lume.

În criza Trileptalului, generată de producător, se putea importa paralel produsul. Nu de un băiat care avea drum prin București. Dar statul nu a dat curs opțiunii, poate și din cauza eroului nostru și a altor eroi, unii din presă. În criza imunoglobulinei, generată tot de producător, se putea importa paralel produsul, nu de un băiat care venea în week-end la părinți, dar eroul in cauză și alți eroi și-au făcut treaba din nou.
Atenție la eroi! Și Iliescu a părut erou, și Miron Cozma a părut erou.

Bravo eroului pentru gestul inițial, cu sacoșa, rușine pentru cum a continuat!

Autor: Alexandru Căutiș

Sursa: Alexandru Căutiș