Analize și opinii

Europa de Est s-a trezit și vorbește

Statele din Estul Europei au jucat rolul de teritorii de frontieră între Occident și Orient. Această zonă a fost tot timpul disputată de către marile puteri ale momentului. Au devenit pașalâc sau au plătit tribut Porții otomane, au devenit republici comuniste ajutate de tancurile rusești și mai nou au îmbrățișat valorile Uniunii Europene.

eliberarea

În aceste perioade istorice, mai bune sau mai rele pentru fiecare stat în parte, nu putem vorbi de o autonomie reală. Chiar dacă acum Bruxelles-ul nu este Moscova, asta nu înseamnă că directivele venite prin ambasade nu se execută întocmai și la timp de cei care au fost învățați secole la rând să execute.

Războiul care ne privește, dar în care nu suntem implicați

Deși leadership-ul s-a schimbat, Europa de Est continuă să fie disputată de marile puteri. Statele Unite vor să aibă aici baze militare și piețe de desfacere. Europa Occidentală vrea control economic și mână de lucru ieftină, iar Rusia își dorește măreția de altă dată, însă acest lucru nu se poate realiza fără teritoriile satelit.

După căderea comunismului în 1989, Europa de Est a fost botezată într-o religie nouă: trebuie să credeți ce vă spunem noi, să faceți ce vă spunem noi și mai ales să nu gândiți singuri. Această religie, deși nu are nume, are profet, pe George Soros și foarte mulți apostoli bine plătiți în fiecare țară.

În momentul în care Uniunea Europeană se clătina, s-a ajuns la concluzia că e nevoie de sânge proaspăt. Astfel au fost integrate Polonia, Ungaria, România și Bulgaria. Această forță de muncă calificată și prost plătită a fost folosită pentru ca proiectul european să mai reziste o vreme. Acum, Europa se clatină iarăși, dar Serbia nu poate rezolva problema pentru că nu este doar una financiară, iar problema actuală vine din interior.

După criza financiară, sistemul care ținea în picoare visul european s-a evaporat. După 2012 a început să apară euro-scepticismul în state precum Polonia, Ungaria și țările baltice. Practic, o parte din fostele state comuniste au realizat că Uniunea Europeană nu este o masă rotundă ci este o construcție în care celor bogați le este și mai bine iar celor săraci și mai rău.

Pentru că Europa de Est nu este nicidecum o afacere strict europeană, atât Rusia cât și Statele Unite au încurajat voalat sau pe față euro-scepticsmul. Ambele state aveau interes ca proiectul european să nu funcționeze.

Polonia și Ungaria au reușit

La mai bine de un sfert de secol de la sfârșitul perioadei comuniste, Ungaria și Polonia au reușit să devină state ce duc o politică externă proprie. România a rămas la statutul de colonie. Dacă în perioada comunistă mai fentam vigilența Moscovei, după 89 nu mai vrem să supărăm nici Bruxelles-ul, nici Washingtonul.

Atât Ungaria cât și Polonia au reușit să construiască în 25 de ani o elită reală, distinctă de manevrele și cozile de topor propuse de Soros. În România, elitele sunt de două feluri: ori foști comuniști ori oameni ai lui Soros. Astfel, clasa noastră politică nu poate, cel puțin momentan, să propună un plan de țară coerent care să nu depindă exclusiv de mila marilor puteri.

La București, vizita oricărui șef de stat occidental este ”istorică”, orice mențiune a României în ziarele din afară este o chestiune de mândrie națională iar ambasadorul SUA este premier, președinte și ministru de externe.

În România încă sunt închise mediile de comunicare mainstream, încă nu poți critica politca SUA sau UE. La noi teama de pedeapsă este mult mai mare decât dorința de liberate. Europa de Est s-a trezit, dar România este în afara istoriei.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • In concluzii, in ROMÂNIA, nu criticam politica nimanui, constatam doar in ce grad am ajuns sa ne clatinam cu totii, de oriunde suntem. UE se clatina, Orientul Mjlociu, Nordul Africii sunt demolate, praf si pulbere, NATO, actioneaza strategic, intre Visul American, Vestul Salbatic si Europa de Est profetita de Soros, disputata de Marile Puteri, la mijloc, ca dintotdeauna, noi, care atentionam ca, pe fondul repetabilitatii, ciclicitatii evenimentelor/fenomenelor/experimentelor istorice, la momentul actual, crucial, ne confruntam cu: epuizarea resurselor planetare, scaderea pretului petrolului, amploarea fenomenelor: migrationism, islamism, crestinism, extremism=jihad pe Pamant, armaghedon in Cer, din care supravietuieste si se salveaza, cel care regandeste strategia, in acord cu normele universal valabile, eterne si precise! Intre Est si Vest, invocam sa consfintiti, in ce ne priveste, procedura de neutralitate, in scopul evitarii si repararii greselilor istoriei, stabilitatii, securitatii, progresului si evolutiei vietii pe Terra, in beneficiul tuturor! Pace si Doamne ajuta!

  • Doar V4 și Bulgaria!

    România e colonie, iar guvernatorii ei execută nu comentează!

    Așa că românașule, dormi liniștit, guvernatorii lucrează pentru tine!