Alexander Markovics dezvelește rădăcinile etnosociologice ale societății umane, demontând iluziile modernității liberale, urmărind evoluția de la unitatea tribală la atomizarea națională și îndemnând la o revenire conștientă la forme organice, ierarhice de apartenență, dincolo de ficțiunea fragilă a contractului social:
Există un concept al poporului dincolo de modernitate?
În Germania, Franța și în întreaga Europă, se desfășoară o dezbatere care poate fi rezumată la o singură întrebare simplă: Cine este poporul? Ceea ce este frapant este că această dezbatere, purtată pe fundalul democrației moderne, este importantă nu doar pentru definirea identității unei societăți zdruncinate de globalizarea liberal-capitalistă, ci și pentru a răspunde la întrebarea modernă a suveranității: Cine poate participa la luarea deciziilor democratice? Este „poporul” în primul rând o comunitate de descendență, în sens naționalist, sau în primul rând o comunitate de voință și valori, în sens liberal? Indiferent de modul în care se răspunde la această întrebare, se rămâne în cadrul gândirii moderne – în special al tipului de sociologie definit de Max Weber, care a făcut din statul-națiune norma coexistenței umane, iar din individ subiectul său.
Ceea ce este complet ignorat în acest proces este însă problema sensurilor originale ale termenului „popor” dincolo de cadrele moderne de gândire și dacă statul-națiune, care a fost din ce în ce mai criticat, în special din partea avangardei liberale în favoarea unui stat mondial liberal (vezi «Sfârșitul istoriei» de Francis Fukuyama , dar și «Marea Resetare» a WEF și Klaus Schwab), poate fi încă considerat măsura tuturor lucrurilor, chiar și pentru susținătorii unei Noi Drepte autentice. Nu vom găsi un răspuns la ceea ce înseamnă inițial „popor” în sociologia modernă, ci într-o altă disciplină care își începe studiul societăților umane dintr-un punct de vedere diferit: etnosociologia.
Etnosociologie: Gândirea societăților umane din perspectiva etnosului
Deși etnosociologia a fost în mare parte uitată în Europa, ea a fost redescoperită în Rusia, în special prin intermediul filosofului, geopoliticianului și sociologului Alexander Dugin (n. 1962), al cărui manual Ethnosociology: The Foundations (Arktos, 2019) și lucrarea sa Ethnos and Society (Arktos, 2019) sunt disponibile în limba engleză. Spre deosebire de sociologia modernă, care a introdus termenul etnos, dar i-a acordat o semnificație redusă, etnosociologia plasează etnosul în centru. Printre fondatorii săi se numără etnologul rus Serghei Mihailovici Șirokogoroff (1887–1939) și savantul vienez Richard Thurnwald (1869–1954), care a inventat termenul. Potrivit lui Shirokogoroff, etnosul este definit prin trei caracteristici:
Un limbaj comun
Credința în strămoșii comuni
Obiceiuri, tradiții și cultură comune.
Întrucât fiecare formă de societate cuprinde cel puțin una dintre aceste trei trăsături, toate societățile sunt etnice în ochii etnosociologiei. Dacă ne imaginăm societățile umane de-a lungul unei axe X și Y – X reprezentând diferențierea pe grupuri, iar Y distincția ierarhică – atunci etnosul reprezintă punctul de origine. Este cea mai simplă formă de societate umană, din care se dezvoltă toate formele ulterioare, de la societăți mai simple, organice, la unele mai complexe, cu funcționare mecanică.
Etnosul ca identitate colectivă: totală și atotcuprinzătoare
În cadrul etnosului, toți membrii sunt uniți într-un întreg, coeziv și indivizibil. Egalitatea și unitatea predomină între toți. Nu este o coincidență, așadar, că Karl Marx a identificat societatea tribală a etnosului cu comunismul primordial. Aici, identitatea colectivă este maxim pronunțată – totală și atotcuprinzătoare.
Etnologul și structuralistul francez Claude Lévi-Strauss (1908–2009) joacă, de asemenea, un rol major în etnosociologie. El a descris mitul care stă la baza societății etnice ca o combinație de miteme – cele mai mici nuclee indivizibile ale povestirii mitologice. În paralel, Dugin vede koineme-ul1ca origine indivizibilă la temelia oricărei societăți.
În această formă cea mai simplă de societate umană, întrebarea „Cine sunt eu?” primește răspunsul: „Etnosul”. În societățile etnice, întregul domină asupra părților sale; particularul există doar ca funcție a întregului și nu are un sens sau o existență independentă. Oamenii trăiesc într-o lume a vieții2 unde miturile, spiritele și strămoșii decedați fac parte din realitate la fel de mult ca membrii vii ai tribului.
Holomorfism: Coada de șopârlă a societăților umane
Etnosul posedă și o calitate inerentă cunoscută sub numele de holomorfism: capacitatea unei societăți de a regenera părți care i-au fost smulse, așa cum o șopârlă își poate regenera o parte pierdută a cozii. În societățile simple, această regenerare este realizată de societate însăși; în societățile mai complexe, este gestionată de un aparat birocratic. În etnos, șamanul îndeplinește acest rol: alungarea spiritelor rele, desfășurarea ritualurilor, vindecarea rănilor și întruchiparea funcțiilor spirituale.
Aceasta descrie cea mai simplă formă de societate umană, dar ce forme mai complexe de viață comunitară urmează?
Poporul: prima derivată a etnosului
Primul derivat al termenului etnos este poporul (das Volk în germană, echivalentul termenului rusesc narod). Poporul este etnosul care a intrat în istorie. Nu mai experimentează o recurență eternă a aceluiași lucru, ci cunoaște timpul liniar. Poporul, în esența sa, este tragic și conștient de moarte ca realitate finală. Derivat din cuvântul grecesc laos, termenul se referea inițial la un grup de persoane organizate pentru o campanie militară sau pentru un alt scop. În timp ce etnosul este static și se străduiește să-și conserve condiția, poporul este dinamic – mai artificial, mai bine organizat și de obicei orientat către un scop, adesea de natură militară.
Oamenii ca fenomen social complex
Poporul posedă o structură socială mai complexă, care implică stratificarea socială și împărțirea în grupuri. Poporul este alcătuit din mai multe grupuri etnice, unde un grup poate domina altele, formând ierarhii sub formă de caste sau stări. Ne putem imagina acest lucru ca o clădire: primul etaj găzduiește conceptul de etnos, inclusiv diversele grupuri etnice care alcătuiesc poporul; la al doilea etaj se află poporul însuși. În acest fel, identitatea în Laos devine un fenomen complex – nu mai este pur colectivă și totală, ca în etnos, ci atât personală, cât și colectivă. Apare o tensiune între mase și elite: identitatea maselor rămâne colectivistă și impersonală, în timp ce cea a elitelor – eroi și căpetenii – este individuală. Întrebarea „Cine sunt eu?” se referă acum la casta sau stăreața, profesia și locul de reședință al cuiva.
Statul, religia și civilizația ca forme ale poporului
Sistemele mitice și ritualice se transformă calitativ în popor. În timp ce sagele și miturile defineau etnosul, acum apar narațiunile epice. Categoria etnosociologică a poporului produce trei forme: stat, religie și civilizație. Aceste fenomene pot apărea secvențial, simultan sau în orice combinație în cadrul unui popor.
Reversibilitatea oamenilor
Atunci când se iau în considerare forme mai complexe ale etnosului, un fenomen devine deosebit de semnificativ: reversibilitatea. Un popor poate regresa înapoi într-un etnos dacă structura sa socială se prăbușește. Astfel, mai multe grupuri etnice pot forma un popor, dar un popor se poate, de asemenea, dezintegra în mai multe grupuri etnice. Cu toate acestea, grupurile etnice originale care au format poporul nu reapar pur și simplu; apar noi grupuri etnice. Cel puțin, etnosul care a format nucleul poporului este transformat ireversibil în acest proces.
Grecii antici oferă un exemplu: erau un popor unic, compus din mai multe grupuri etnice, producând o civilizație mediteraneană singulară. Când această civilizație s-a prăbușit, în locul ei au apărut noi grupuri etnice, în timp ce nucleul civilizațional – grecii din Peloponez și Balcani – s-a transformat într-un etnos complet nou: grecii moderni. Un fenomen similar s-a produs odată cu prăbușirea Imperiului Roman. În schimb, grupurile etnice antice pot persista, în special la periferiile imperiilor. Potrivit lui Dughin, bascii sunt un exemplu. Aceste caracteristici definesc poporul ca prim derivat al etnosului. Dar ce urmează după popor?
Națiunea ca societate modernă și complexă
Odată cu apariția modernității și a sistemului statal european din ce în ce mai complex, apare a doua derivată a etnosului: națiunea. În timp ce poporul poate fi încă văzut ca o societate tradițională cu identități atât colectiviste, cât și individuale, națiunea reprezintă ceva complet nou. Ca produs al societății burgheze, națiunea este pur individualistă: individul nu este doar un fenomen al elitei, ci subiectul națiunii. În timp ce în popor indivizi eroici conduc mase colectiviste, națiunea este formată în întregime din negustori. Identitatea de comerciant este impusă tuturor membrilor săi, care sunt definiți legal ca cetățeni.
În formarea poporului, etnosul este retrogradat în plan secund și rămâne doar implicit prezent. În mod similar, în formarea națiunii, atât etnosul, cât și poporul se retrag; niciunul nu deține statut juridic în cadrul statului-națiune.
Poporul reprezintă o populație mobilizată în scopuri militare, religioase sau de altă natură – Laosul. Națiunea, în schimb, este compusă din demos, un termen care în greacă se referea la o populație activă politic, dar nedefinită etnic și social, de la periferia orașului. Acesta este unul dintre motivele pentru care filosoful grec Aristotel a respins guvernarea majorității. Națiunea este formată din cetățeni a căror totalitate formează demosul .
Din perspectiva etnosociologiei, națiunea – la fel ca poporul – este, de asemenea, reversibilă și se poate dizolva, deoarece se bazează doar pe un contract social care poate fi încălcat unilateral. Un exemplu excelent, potrivit lui Dugin, este Iugoslavia, care în timpul războaielor iugoslave s-a fragmentat în mai multe grupuri etnice care au fost apoi modelate artificial în noi națiuni, în conformitate cu ordinea europeană modernă. Astfel, din prăbușirea unei națiuni, pot apărea atât noi grupuri etnice, cât și noi popoare. Prin urmare, putem înțelege fenomenele etnosului, poporului și națiunii dintr-o perspectivă etnosociologică, dar ce putem concluziona din aceasta?
Fie „Noi suntem Poporul!”, fie „Noi suntem Zidul – Poporul trebuie să plece!”
Etnosociologia ne arată că fiecare formă de societate umană este etnică. Spre deosebire de sociologia modernă, care ne-ar face să credem că statul-națiune este un fenomen natural care privește de sus formele presupus regresive precum etnosul și poporul, etnosociologia dezvăluie că evoluția societăților umane în forme mai complexe nu este destinul. Poate fi inversată. Societatea este întotdeauna produsul voinței politice a oamenilor care trăiesc în cadrul ei, fie că este vorba de etnosul organic, poporul dezvoltat istoric sau națiunea pur artificială bazată pe un contract social. Prin urmare, depinde de noi dacă mergem spre viitorul presupus progresist al unei societăți civile post-naționale sau chiar al unei post-societăți transumaniste. Etnosociologia dezvăluie că o societate tribalistă sau comunitatea ierarhică a oamenilor, în cadrul unui stat-civilizație, este, de asemenea, un viitor viabil. Viitorul ne așteaptă. Acum depinde de noi, ca elită intelectuală, să-l imaginăm și să-l modelăm!
(Tradus din germană de Constantin von Hoffmeister )
1. Notă a traducătorului: O koinemă (din grecescul koinos , care înseamnă „comun” sau „împărtășit”) este arhetipul profund al unei societăți – non-individuale, non-moderne, ireductibile și absolute – înrădăcinate în mit, tradiție și memoria colectivă. Introdusă de Alexander Dughin, ea reprezintă esența primordială din care ies la iveală toate formele sociale și culturale.
2. – Notă de traducere: Termenul „lume-viață” (în germană Lebenswelt ) provine de la Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei. Se referă la lumea prereflexivă, considerată de la sine înțeleasă a experienței cotidiene – lumea trăită imediat, mai degrabă decât analizată științific sau abstractizată teoretic.
Preluare: multipolarpress.com
Autor: Alexander Markovics













Adauga comentariu