Analize și opinii

Eșecul școlii este eșecul națiunii

În prima mea cuvântare ținută în primăvara anului 1990, în CPUN, am spus că fără a pune educația în centrul politicii statului, revoluția va fi zadarnică și vom ajunge la un crah național.


Într-o întâlnire cu medicii, avută în primăvara anului 1991, am spus, în calitate de ministru al reformei, că statul nu are mijloace ca să amortizeze impactul tranziției pentru toate categoriile socio-profesionale și de aceea vor trebui stabilite priorități, dar dacă așa vom face atunci învățământul va trece înaintea sănătății, căci un popor educat știe cum să se apere și de boală, în timp ce unul needucat degeaba va fi fizic sănătos, căci va dispărea din istorie.

În vara lui 1991 una dintre legile pe care le-am inițiat a fost aceea a autonomiei universitare. Nu a fost perfectă, dar ceea ce avem azi este înlocuirea autonomiei responsabile cu un centralism birocratic care le răpește românilor orice șanse la o viață mai bună în țară și la o concurență de succes cu absolvenții școlilor din străinătate (altminteri și ele în declin).

Pandemia Covid 19 a pus în lumină la nivel mondial rezultatele unui sistem de învățământ rătăcit de decenii. Acesta a produs fie impostori fie creiere spălate. Așa zisul învățământ on line, care rupe legătura umană directă dintre dascăl și discipol, mai ales în învățământul preuniversitar, dacă se va generaliza și va deveni regulă iar nu excepție, va desăvârși dezastrul.

La sfârșit de an școlar / universitar nu pot decât să reconfirm cu tristețe avertismentele mele din anii 1990. Dintre reformele cele mai insuficiente sau cele mai neinspirate ale perioadei post comuniste, cea a învățământului ocupă locul întâi; la concurență cu cea a justiției. Să nu ne mirăm deci că, în ciuda unor mari sacrificii și a unor remarcabile transformări pozitive, bilanțul ultimelor decenii este crahul națiunii. Și dacă nu schimbăm ceva rapid, inclusiv refuzând preluarea mecanică a unor modele impuse din afară fie cu rele intenții fie din iresponsabilă ignoranță birocratică, așa va fi și în deceniile care vin; desigur dacă noi vom mai fi.

Sunt gânduri care mă frământau de mult, dar care au ieșit la suprafață în dimineața aceasta, când am găsit pe fb poza pe care o reproduc mai jos. Merită citit textul din fotografie; dar mai ales trebuie meditat la el și, desigur, acționat.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Ceea ce face acest guwern infect,anti romanesc in frunte cu un asa zis profesor klauss,ne demonstreaza ca acesti indivizi vor DISTRUGERA NATIUNII ROMANE! PAS CU PAS!

  • Scoala de la Frankfurt a venit dupa ’90 la goyimi… prin strigoii circumcisi si masoni.
    Ceausescu ii eliminase, … de-aia trebuia ucis ritualic.