Analize și opinii

Era nevoie de morţi, măcar unul

Nu ştiu câţi români au venit special din străinătate pentru a participa la protestul programat şi anunţat de Emanuel Cioacă, preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, organizaţie înfiinţată cu patru luni înaintea protestelor. Ulterior, Cioacă ăsta a dat înapoi din pricina lui #rezist Ovidiu Grosu, care s-a erijat în port-drapelul balamucului, vehiculând cu sânge rece în spaţiul public perversiunea unui scenariu care părea desprins din filmele horror: explozii, flăcări, fum, sânge, jandarmi omorâţi. Aşadar, Moş Crăciun nu poate fi acuzat ca posibil organizator. Operaţia „Piaţa Victoriei 10 august” nu se potrivea cu alunecarea pe sanie, iar renii nu suportau temperatura ridicată… la propriu.



Nu ştiu câţi veniţi de-afară „s-au nimerit” să fie în concediu şi au mers în Piaţa Victoriei. Fără îndoială, unii au mers cu bune intenţii şi bună credinţă, dar aceştia au fost puţini, s-au purtat civilizat şi, la un anumit moment, n-au mai ştiut ce caută acolo. „Marea masă” au constituit-o tot băştinaşii, mânjiţii veterani ai „#rezist” „neorganizaţi de nimeni”, veniţi la „revoluţie” cu pruncii în braţe, pe post de scut uman şi strigători ai filosofiei cromatice a lui Liic(h)eanu, „Jos ciuma roşie !”.

Cert este că în ziua programată pentru lovitura de stat, navetistul naţional n-a mai plecat nici la Hermannstadt să-şi vadă consoarta, nici la plajă, nici la schi… nautic. În ziua şi seara de 10 august 2018 a stat la Cotroceni precum fachirii, pe pat de cuie, pentru a urmări „la cald” desfăşurarea tentativei loviturii de stat, dar socoteala „de-acasă” nu prea s-a potrivit cu cea din piaţă. N-a fost să fie ! Se pare că „cineva” a încurcat iţele ţesăturii şi rezultatele au fost diferite celor scontate.

… Lumea a început să vadă că Iohannis e mai rău decât P.S.D.

Cotidianul „Naţional” titrează : „Lumea a venit în Piaţa Victoriei ca să protesteze împotriva P.S.D. De ce? Pentru că partidul se ţine numai de potlogării. Pentru că Dragnea e un infractor care vrea să scape şi de celelalte dosare. Pentru că oamenii nu vor penali (şi escroci imobiliari – n.n.) în fruntea ţării. Pentru că P.S.D. a încălecat justiţia. Pentru că P.S.D. duce ţara în haos. Pentru că premierul P.S.D. e vai mama lui de premier. Pentru că P.S.D.! În general P.S.D… şi tot P.S.D., în special. Chiar dacă sunt vorbele lui Iohannis, lumea are dreptul să comenteze şi să protesteze. Rezultă că P.S.D. e rău. Aceeaşi lume, însă, a început să vadă că Iohannis e mai rău decât P.S.D.”[1].

Era nevoie de morţi, măcar unul

Prin Piaţa Victoriei, fantomele S.R.I., B.N.D., D.S.S., F.B.I., C.I.A., Mossad, F.S.B. şi alte organizaţii altruiste de binefacere s-au văzut la faţă, s-au salutat, şi-au văzut de preocupările „filantropice” şi de menirea lor. Era nevoie de mai mulţi morţi sau măcar de unul pentru a putea fi declanşat momentul emoţional, a cărui finalizare s-ar fi soldat cu demisia guvernului, dar uciderea unui jandarm nu era în program. Protestul ar fi fost condamnat până şi de prostul satului din vârful dealului, aşa că atunci când tânăra jandarmeriţă era pe cale de a fi transformată în nefiinţă, au intervenit „umanitar” fantomele cu misiuni precise. Au apărat-o, încasând gratuit loviturile bestiilor cu chip de om. Ce ţi-e şi cu filantropii ăştia !

Revoltat de brutalitatea păcătoşilor de jandarmi care au încercat să-şi facă datoria, adică să împiedice devastarea clădirii Guvernului şi să-şi apere viaţa, Charlie (cum se auto-declară chiriaşul de la Cotroceni)[2], bântuit de imaginea neprezentului Cioloş în piaţă, cotcodăceşte neîmplinit de la microfonul ogrăzii dâmboviţene. Pentru a nu fi învinuit că speculez, voi folosi „materialul clientului”, adică fragmente comentate din recentul, lamentabilul şi deloc neutrul discurs al excursionistului incurabil, purtător (încă) al firmei „Preşedintele României”:

„Bilete de papagal”

„Bună ziua, dragi români! (ipocrizia se poartă, nu-i aşa? – n.n.) […] zeci de mii de români au ieșit în stradă să protesteze […] Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimogene, tunuri de apă și lovituri aplicate cu exces de zel […]. Mulți oameni au participat la aceste manifestări. Nu au fost aduși nici de partide, nici cu autocarele, nici plătiți (Măi să fie !, d-aia strigau în seara de 10 august, la comandă, din toţi rărunchii : U.S.R. ! U.S.R ! – n.n.). Au venit din proprie inițiativă, arătând un puternic simț civic, revoltați de modul în care P.S.D. guvernează și legiferează, de gravele atacuri la adresa statului de drept […] Violența și reprimarea brutală a manifestanților nu sunt acceptabile sub nicio formă (a jandarmilor, da ! – n.n.). […] Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei […]. În orice țară cu oameni responsabili aflați la conducere, până la această oră am fi avut cel puțin o demisie (prima demisie aşteptată este cea a unui escroc imobiliar – n.n.). Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat (nici măcar el – n.n). […] În același timp, fac un apel la societatea civilă. […] Acest apel nu este un apel la revoltă (ba chiar asta este Monsieur Charlie! – n.a.). […] Ca Președinte, voi continua să acționez... (ca şi până acum – n.n.) […] Vă mulțumesc![3].

Monsieur le président Charlie, lista eşecurilor s-a epuizat. V-a expirat şi creditul !

Monsieur le président Charlie înfierează cu mânie săsească : „Dictatura majorităţii este dăunătoare democraţiei”. Curat murdar! Cum adică, s-a inversat ordinea ? Monsieur le président vrea „Dictatura minorităţii” ? Că discriminare pozitivă se găseşte cu carul, dar C.N.C.D. n-aude, nu vede. Ce să înţelegem noi, cetăţenii României din această abrambureală logoreică, Monsieur le président Charlie, sau Herr Präsident… cum doriţi să vi se spună ? Hotărâţi-vă!, sau nu mai ştiţi cu cine jucaţi ? Nu mai distribuiţi „bilete de papagal” ! Şi nu uitaţi, dacă România este încă polarizată între „protestatari” şi P.S.D., vina vă aparţine în totalitate şi odată cu nereuşita tentativă de lovitură de stat v-aţi epuizat întreaga listă de eşecuri. „Pas cu pas”, v-a expirat şi picul de credit pe care-l mai aveaţi. Aţi rămas şi fără „Guvernul meu”, fără „Cioloşul meu”, acum, şi fără „Protestul meu”. Din păcate, nu pot spune „Finita la comedia”, dar priviţi fotografia!

Grafica – I.M.
———————————————
[1] http://www.national.ro/news/iohannis-e-mai-rau-decat-psd-632879.html/#ixzz5O088a8Cn
[2] Afirmaţia-lozincă „Je suis Charlie !” aparţine Preşedintelui României şi poate fi citită chiar pe contul de Facebook al acestuia https://www.facebook.com/klausjohannisviitorulpresedinte/
[3] https://www.cotidianul.ro/iohannis-anunt-de-la-cotroceni-dupa-proteste/

Autor:Ion Maldarescu

Sursa: Revista Art-Emis

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu