EPOCA OMNIFOBIEI

Michael Moore nu a săpat suficient. Războiul din Irak nu este despre petrol. Este despre bandă izolatoare.



Sunt convins că o investigație serioasă ar descoperi legături între familia Bush și industria de bandă izolatoare, pentru care Războiul împotriva Terorii nu a fost decât o imensă perdea de fum. De fiecare dată când administrația națională dă publicității o nouă alertă cu privire la un atac terorist, magnații aroganți din industria de bandă izolatoare își numără banii, deoarece bancherii de pe Wall Street muncesc disperați să-și izoleze seifurile împotriva agenților chimici, armelor biologice și a fumatului pasiv.

Legătura dintre fumatul pasiv și terorism încă nu a fost cercetată, dar trebuie să existe. Amândouă sunt rele de care statul și-a asumat datoria să ne protejeze în ultimii ani, lungind o listă care nu a fost niciodată scurtă.

Astăzi, guvernul ne protejează de o sumă de rele de care bunicii noștri nu s-au sinchisit niciodată. În fapt, ne protejează de rele de care bunicii noștri nici măcar nu au auzit sau care nu aveau nume sau care nici măcar nu erau considerate rele. Bunicii mei nu vorbeau niciodată de „fumat pasiv”; ei îl numeau „fumat”.

Tatăl meu fumau trabucuri. Îmi plăcea mirosul. Când eram mic, nu mă gândeam la ele ca la ceva de care statul ar trebui să mă protejeze. Cu jumătate de secol, când eram copil, mă gândeam prea puțin cât de mult ne va proteja pe noi statul: de  mâncare pe care o mâncăm, de apa pe care o bem, de aerul pe care îl respirăm.

Să-l luăm de pildă pe profesorul John Banzhaf de la Universitatea George Washington, un om bine intenționat care este descris adesea în cuvintele înfiorătoare „avocat al interesului public”. Profesorul Banzhaf a fost una dintre figurile importante ale mișcării pentru interzicerea fumatului peste tot unde este posibil, în numele protejării celorlați de fumatul pasiv.

Acum și-a extins aria de preocupări. Vrea ca statul să ne protejeze de obezitate, așa că depune plângeri împotriva industriei fast food. Niciodată înainte, statul nu a fost interesat de cât purtăm la talie, dar vremurile s-au schimbat. Aproape tot ceea ce cineva își poate imagina ca fiind un pericol, devine o problemă pentru stat.

Pe scurt, suntem protejați până la moarte. Un prieten a inventat un termen pentru această mentalitate care vede un pericol în spatele fiecărui hot-dog: omnifobie. Cine știe câte pericole va descoperi profesorul Banzhaf și va solicita guvernului să le interzică din viețile noastre?

Omnifobia nu a apărut doar în Statele Unite. Luna trecută, când i-am trimis unui prieten australian vestea că unul din gerbilii mei a născut, el m-a anunțat că Australia a interzis gerbilii și hamsterii. Nu e sigur de ce îl protejează, dar orice ar fi, îndrăznesc să spun că prietenul meu nu se arată foarte recunoscător.

Omnifobia , desigur, sugerează un alt neologism recent: homofobia. Acesta este încă un alt rău de care bunicii noștri nu au auzit, dar de care statul nostru iluminat ne protejează. Ciudat este că a trecut atât de neremarcat de-a lungul atât de multor secole, dar acest lucru este adevărat pentru majoritatea obiectelor fricii și spaimei omnifobice.

Terorismul pare făcut la comandă pentru regimul omnifobiei. Spre deosebire de atât de multe rele invizibile și chiar metafizice despre care se spune că ne asaltează, poți în fapt vedea astfel de exemple cu ochiul liber. Dar, de asemenea, oferă spațiu larg pentru imaginarea unor „celule teroriste” și „amenințări” care ne înconjoară. La urma urmei,  banda izolatoare este fără folos împotriva unor nenorociri atât de impalpabile precum homofobia.

De fiecare dată când statul dorește să aibă și mai multă putere asupra noastră, ne asigură că este pentru protecția noastră. Din acest motiv, în epoca omnifobiei, survine frecvența incredibilă cu care auzim noțiuni cheie ca protecție, apărare, siguranță, securitate și, bineînțeles, sănătate, de regulă, urmată de cuvinte precum publică sau  națională.

Nu este întâmplător că Hitler era un psihopat al sănătății – un vegetarian nefumător. Dorea de asemenea să protejeze bunii germani de evrei, pe care i-a numit, cu o metaforă semnificativă, paraziți. La fel, Stalin proteja masele muncitoare de capitaliști. Franklin Roosevelt ne proteja de depresiunea economică și japonezi. Succesorii săi ne-au protejat de comunism, de Saddam Hussein și de Manuel Noriega, și de alte amenințări interne (cel puțin sunt definite ca rele) precum sărăcia și discriminarea.

Există vreo limită în aceste protecții? Îl tot aștept pe profesorul Banzhaf să ne spună când suntem cât de cât siguri astfel încât guvernul să nu își mai extindă puterile  și să se stabilizeze, lăsându-ne și nouă un pic de libertate. Dar mi-e teamă că el ar observa în această ultimă fărâmița de libertate, ultimul pericol care trebuie eliminat – pentru binele nostru, desigur.

Între timp, omnifobia este aproape omniprezentă  și riscă să devină omnipotentă.

Un volumul de eseuri de Joseph Sobran este în curs de apariție la Editura Contra Mundum.

copyright (c) Fitzgerald Griffin Foundation, fgfBooks.com

Sursa: Contra Mundum