Jucătorul de poker Donald Trump s-a trezit față în față cu națiunea care a inventat jocul de șah și acum merge din cacealma în cacealma cu speranța că nimeni nu o să se prindă. Și degeaba dă câte un jurnalist cu sec și cere să se arate cărțile că nu reușește să primească răspunsuri sincere doar bluf după bluf, minciună după minciună.
Cea mai simpatică etapă a războiului este cearta lui cu aliații. După ce i-a amenințat, le-a pus tarife, i-a avertizat că măreața armată americană nu îi mai protejează dacă nu marcă banul, acum cere ajutor de la europeni să stabilizeze strâmtoarea Hormuz. Să vină dom’le marina daneză să demineze strâmtoarea, adică aceeași Danemarcă din scandalul cu Groenlanda. Să vină portavionul francez de Gaulle, aceeași Franță amenințată cu sancțiuni că e prea independentă energetic cu centralele ei nucleare. Să trimită containere cu logistică Germania, aceeași Germanie care e supusă la cele mai mari taxe vamale.
Și când nu primește răspunsul așteptat la șantaj, amenință fix ca un copil de grădiniță: nu faceți ca mine, îmi iau jucăriile și plec! Nici nu aveam nevoie de ajutorul vostru, era un test bă!
Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. În 2002, adică acum 24 de ani SUA a făcut o simulare de invadare a unei țări din Golf și simularea trebuia să arate cum în decursul a o săptămână forțele SUA obțin victoria. În jocul simulării SUA au pierdut în prima zi. Prima zi! Ce au făcut atunci? Au concediat generalul care a coordonat forțele “inamice” și au refăcut simularea în condiții prielnice și apoi au declarat victoria.
Buun, să zicem că nu au strategi dar au tehnică. La jocurile de război aliate escadrilele aeriene de Saab Gripen au făcut praf aviația americană. Hai, bun, nu au tehnică, au soldați. Știți cine păzea baza de la Kandahar și cine asigura paza convoaielor americane în timpul deplasării? Românii bre! Noi apăram pe “vitejii” soldați americani în Afghanistan! Apropos, de curând s-au făcut întreceri între forțele speciale de poliție (mascați) și chinezii au trimis la mișto un comando exclusiv din femei din Sichuan, adică nu cea mai bună echipă. Femeile astea au depășit echipa gazdă SWAT Orlando cu 16 secunde ceea ce în termeni de intervenție a mascaților e distanță imensă.
Cam asta e o imagine de ansamblu a forței Americii: multă vrăjeală, mult papagal, mult tupeu, aroganță, autosuficiență și o prea mare încredere în ei față de adevărata valoare.
Și multă lume de pe glob începe să se prindă că SUA e doar un cocalar tupeist cu tatuaje și BMW pe care dacă-l iei la bani mărunți o dă în bâlbâială și începe să se jure pe mă-sa și pe tac’su că “să moară familia mea vă tai pe toți, bă!!!”, dar dacă apar doi măturători stradali de la ADP cu lopețile în mână și îl confruntă “pe cine tai tu mă?”, fuge repede la mașină și pleacă cu înjurături și amenințări…
Autor: Dragomir Daniel Tiberivs













Adauga comentariu