Analize și opinii

Dr. Lucian Duță: „Pentru acești oameni în haine negre, umiliți și obidiți zilnic, am încercat să scriu și să vorbesc”

Așa arată sute de oameni care vin zilnic să-și ridice morții din spitale. Și pare că nimănui nu-i mai pasă, iar dacă ai murit nevaccinat apare o șleahtă de nemernici care îi mai umilesc încă o dată pe cei vii și îndurerați care-și duc morții către cimitire. Ca și cum durerea morții nu ar fi suficientă, acești oameni îndoliați trebuie să-și ducă în obidă și explicațiile superioare date de niște troglodiți plătiți, uneori regește, de o propagandă al cărei singur scop este să acopere minciuna, impostura și incompetența unor nesimțiți cățărați vremelnic pe umerii unui stat care demult este îngenuncheat în fața oricărui i-o cere!

Pentru acești oameni în haine negre, umiliți și obidiți zilnic, am încercat să scriu și să vorbesc. Încerc să le spun că am credința că, și chiar dacă cei morți au greșit, nu meritau să moară. Iar pentru cei care sunt în spitale îmi doresc să-i încurajez și să le spun că noi, medicii, înțelegem umilința și suferința voastră, precum și a familiilor voastre. Iar unii dintre noi vor spune adevărul până când impostorii cărora nu le pasă de voi vor face ce trebuie.

– Valul patru de pandemie era previzibil încă din vară, iar cei care aveau responsabilitatea să se pregătească temeinic nu au făcut nimic. Iar acești iresponsabili ne conduc în continuare. Au crezut că dacă au cumpărat vaccinuri (cam câte 7-8 doze pentru fiecare român) și au pupat slugarnic condurul unor paiațe de Bruxelles, totul e rezolvat. Au gândit cinic și criminal exact ca slugile: să se vaccineze, iar dacă nu o fac să se ducă dreaq la morgă! Dar au mai pregătit ceva: bani mulți, pe care i-au dat unor bișnițari de presă care au rolul de a repeta zilnic minciunile unei propagande statale și, mai ales, să umilească bolnavii.

– Cînd valul patru a lovit în plin, trăiam prostia unui vis de vară mincinos intitulat „români, am învins pandemia”. Zâmbetul fals al acestei himere a dus în societate la ideea că vaccinarea este inutilă mai ales pe fondul unei neîncrederi majore a oamenilor în propaganda prost făcută pentru așa zisa imunizare. Au început să apară apoi sutele de morți și țipete isterice că sistemul nu are destule paturi, ventilatoare, materiale sanitare etc. Iar pentru iadul dezlănțuit au fost făcuți vinovați cei care refuzaseră vaccinarea. Adică au fost activate mijloace murdare prin care oamenii au fost ridicați unii împotriva celorlalți, iar familiile morților au trebuit să înghită umilințele, ocara, batjocura și nedreptățirea celor ajunși în mormânt. Totul pentru ca adevărul să nu iasă la iveală niciodată, iar așa zișii conducători statali să poată dormi liniștiti în nesimțirea lor. Mai mult au blocat aproape complet spitalele cu bolnavi Covid (pentru a simula că le pasă) lăsând alți bolnavi la voia întâmplării și care atunci când ajung la spital cu afecțiuni grave sunt trimiși la plimbare să sufere în tăcere, să moară chiar, iar dacă sunt, totuși, internați să riște să se infecteze cu Covid. Bolnavii suferinzi stau acasă, iar „bătrânii își ascund ochii plini de lacrimi, bărbații stau obidiți”.

– Adevărul este cu totul altul, iar impostorii cu fețe hâde trebuie demascați. Așa cum am mai spus există tratamente eficiente pentru cei care se îmbolnăvesc, chiar și nevaccinați. Aceste tratamente puteau fi achiziționate astă vară, iar împreună cu o campanie de testare masivă și gratuită puteau micșora semnificativ numărul morților.

– Spitalele trebuiau transformate doar parțial în spitale suport COVID și numai dacă puteau demonstra că au circuite total separate pentru mișcarea și tratarea acestor bolnavi, astfel încât să nu blochezi accesul pacienților cu afecțiuni la fel de grave și care suferă în tăcere acasă. În realitate spitalele au devenit ele însele focare de Covid cu riscuri majore de îmbolnăvire pentru ceilalți bolnavi și pentru tot personalul medical.

– Activarea mecanismului de alertă european este doar praf în ochi. Ni se dau niște fărâme fără prea mare importanță în timp ce în depozitele „Unifarm” zac materiale sanitare, ventilatoare etc, în valoare de sute de milioane și care nu ajung la spitale. De ce? Pentru că jaful de la „Unifarm” s-a făcut prin supraevaluarea prețurilor, iar azi directorii de spitale nu le pot cumpăra pentru că ar deveni “penali “. Sigur că în această situație ar putea interveni guvernul și să oblige „Unifarm” să doneze aceste materiale indispensabile. Dar cineva ar trebui să-și asume și mai ales să-i pese. În schimb, ni se spune cum U.E. ne ajută cu câteva produse identice cu cele de la „Unifarm”!

– Când s-a activat mecanismul european acum câteva zile am cerut și noi să ni se dea medicamentele cu care EI își tratează bolnavii. Ni s-au dat câteva mii de doze de anticorpi monoclonali care sunt ridicole cantitativ pentru amploarea dezastrului. Și care ne-au învrăjbit și mai tare, pentru că în loc să le folosim pentru a stinge focare mari de boală, noi am hotărât să le împrăștiem în toată țara încercând să părem că ne pasă. De fapt ne-am comportat ca și calicii care-și împart un codru de pâine și care trag cu ochiul către vecinul de alături ca nu cumva să aibă mai multe firimituri. Iar toate astea se întâmplă ca o consecință a slugărniciei ignoranților care mimează că ne conduc.

Soluțiile există chiar și acum, iar minciuna trebuie să înceteze. Ne-am săturat să fim mințiți. Ne-am săturat să ne îmbrăcăm în negru și să ne plângem morții. Ne-am săturat să fim umiliți și obidiți!

P.S.: Între timp aflu că s-au aprobat 110 milioane de euro pentru un nou spital S.R.I. la Balotești. Asta în timp ce nouă ni se spune că nu sint bani pentru medicamente. Ei cu ei și noi cu noi!

Notă – În vechiul spital S.R.I. avea acces orice bolnav. În toamna lui 2020 a fost declarat „Spital Covid”, stopându-se astfel accesul românilor la tratarea maladiilor în unul dintre cele mai bine dotate spitale din România (dacă nu „cel mai”), nu doar cu medici competenți, ci și cu dotări de ultimă generație. Cel nou, probabil își va „selecționa” pacienții.

Autor: Dr. Lucian Duță, fost președinte al C.N.A.S.

Sursa: art-emis.ro