Analize și opinii

Dovezi concrete că “reforma statului” a eșuat

Salarii. Nu doar că tăierile cu 25% s-au făcut anapoda – unii au primit în continuare salariile mărite – culmea nesimțirii! – pe baza unor norme de aplicare a legii clasificate ca “secret de serviciu”. Cazul din Ministerul de Interne este primul ieșit la iveală, însă datele INS sugerează că e de fapt un fenomen la scară largă. Primul set de date după tăieri, aferent lunii august 2010, arată o reducere medie de doar 15% în cazul angajaților din administrație. Care bugetari primesc măriri de salarii chiar acum vom afla probabil peste 50 de ani.

De ce? Una dintre marile probleme atunci când este vorba de reformat statul este că nimeni n-are o bază de date unitară cu toți bugetarii – cu atribuții și remunerație. Se discută despre ea de ani de zile, a fost promisă inclusiv de acest Guvern, dar n-a făcut-o nimeni, deși ar dura doar câteva săptămâni. Reforma n-a trecut nici măcar de pasul ăsta.

Timp în care Legea Salarizării Unitare nu este aplicată, pentru că ar trebui să taie de la politrucii din administrație și să dea la medici. Până acum, singura “performanță” în materie de salarizare este că medicii rezidenți au fost trântiți înapoi sub 1.000 de lei.

Pensii speciale. Ca și în cazul măririlor de salarii votate aiurea și neacordate, și pensiile speciale tăiate încep să fie întoarse de justiție. Așa se face că economiile bugetare de acum s-ar putea transforma într-o povară și mai mare pentru anii viitori.

Birocrație. Funcționează mai bine aparatul de stat? În continuare, birocrația funcționează după regula triadei de aur: pentru orice este nevoie de cerere scrisă de mână, copie și adeverință – cel puțin câte una din fiecare. Se adaugă – opțional – număr de înregistrare obținut de la altă coadă sau ștampilă, obținută de la altă instituție. Poliția mai cere și cazierul judiciar, eliberat de… altă secție de Poliție pe bază de cerere scrisă de mână și… copie după actul de identitate.

Nu s-a schimbat mare lucru, cu o mare excepție. Aici, reforma statului a însemnat că procedura a a rămas la fel, dar s-au redus posturile: cel mai bătrân funcționar a ieșit la pensie și n-a mai fost înlocuit. Prin urmare, cozile sunt ceva mai lungi.

Taxarea muncii. Contribuțiile totale ca procent din cheltuiala angajatorului au crescut cu 3% puncte procentuale în 2009, ajungând la unul dintre cele mai ridicate niveluri medii din Europa – 43%. Acum, se “plănuiește” să scadă cu două puncte apoi să rămână așa până în 2014.

Investiții. Licitațiile au fost tot timpul o bătaie de cap inutilă pentru politrucii români. Când n-au reușit să le sară, au apelat la metoda caietului de sarcini. Ea presupune că, indiferent de preț, câștigătorul este stabilit de o comisie în funcție de niște criterii tehnice bine-meșteșugite. România scăpase de năravul ăsta, la presiunile UE, și a făcut chiar licitații în care conta 100% prețul, după o etapă de precalificare.

S-a terminat! Pentru autostrada Nădlac-Sibiu, pentru care ar trebui să dea bani UE, prețul a contat în proporție de 30%, iar condițiile tehnice – 70%. Prin urmare, pe unul din tronsoane câștigătorul a venit chiar de pe locul șase din șapte, la un preț cu o treime mai mare față de cel mai bun. E vorba, evident, de un rege al asfaltului, specie care plânge și stă din lipsă de bani pe autostrada București-Ploiești, dar care așteaptă partea leului de la noua lucrare. Deocamdată, Bruxelles-ul încă nu știe cum să răbufnească, dar se va hotărî în curând.

Lucian Davidescu

sursa: voxpublica.realitatea.net

Abonează-te la newsletter