Analize și opinii

Dorin Tudoran: Mr. Secretary, please give us a break!

Aflat la Budapesta, unde participă la Summit-ul OSCE, Secretarul de Stat american Antony Blinken s-a referit la situația alegerilor prezidențiale din România: “Romanian authorities are uncovering a Russian effort – large in scale and well-funded – to influence the recent presidential election, contrary to OSCE standards.”
Dl. Blinken este mai mult decât calificat să discute un subiect precum cel al manipulării electoratului, căci a fost inițiatorul celebrei scrisori semnate de 51 de personalități americane (foști mahări în CIA, FBI, spioni de toate felurile, alte servicii etc.) din care electoratul afla că laptopul lui Hunter Biden este o intoxicare declanșată de Moscova, o încercare de manipulare a electoratului american.
După ce și prin astfel de mijloace Joe Biden a fost ajutat să câștige alegerile prezidențiale din 2020, timp de peste patru ani, Ministerul Justiției și alte entități guvernamentale, cărora li s-a alăturat o bună parte a mijloacelor de informare în masă, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a îngropa adevărul despre laptopul cu pricina și ce exista pe hard drive-ul lui.
Milioane de dolari aruncate în vânt pe cercetări care urmăreau un singur lucru – înăbușirea adevărului, în pofida unor evidențe copleșitoare. Până la urmă, dezaxasatul fiu al președintelui a recunoscut două vinovății, minore în raport cu cea la care ar fi dus o investigație reală – traficul de influență. În această lună, urma să vină și verdictul, dar în ziua de 1 decembrie, Joe Biden a anunțat că în calitate de președinte îl iartă pe Hunter, deși spusese în repetate rânduri că nu o va face. Să fii Vicepreședinte, să-ți iei fiul cu tine în China și să afirmi, în repetate rânduri, că nu ai discutat niciodată cu el despre afacerile pe care le derulează cu parteneri chinezi, chiar și după ce apar dovezi scrise care te contrazic a fost nimic altceva decât a-i lua pe oameni drept idioți. Și unii chiar s-au complăcut în rolul respectiv.
Cei 51 de găinari sunt cunoscuți astăzi drept “The Dirty 51”, dar nimeni nu i-a tras la răspundere. Dimpotrivă, pe unii dintre ei președintele Biden i-a recompensat cu tot felul de poziții.
În luna iunie, dl Blinken și dna Luminița Odobescu semnau o înțelegere privind contracararea manipulării informațiilor (Memorandum of Understanding On Countering Foreign State Manipulation) prin care cele două țări se angajau să lupte împotriva bla, bla, bla. Nu știu cât de pricepută este dna ministru Odobescu la manipulări (bănuiesc că nu este), dar dl Blinken s-a dovedit a fi. Mă rog, doar la manipularea informațiilor pe scena politică internă și asta – oare de ce? – nu se pedepsește. Când un american manipulează informații pentru a influența electoratul american, totul e OK. Dacă un pakistanez manipulează informații pentru a influența electoratul indian, e foarte grav.
Dând din când în când peste îngrijorări exprimate de dl Blinken în legătură cu manipulări și amestecuri în desfășurarea alegerilor nu pot spune decât “Mr. Secretary, please give us a break!”