In Suedia, s-a luat o masura care tradeaza mai degraba disperare in fata unui rau decat determinare de a-l contracara cu orice pret: introducerea de catre banca centrala a unei dobanzi de interventie negative.
Practic, daca bancile comerciale vizeaza sa plaseze bani la banca centrala nu numai ca nu primesc dobanda, dar trebuie sa plateasca pentru aceasta in proportia unei dobanzi negative de 0,25%. Se sustine ca masura urmareste sa forteze bancile comerciale sa foloseasca fondurile de care dispun pentru a credita economia.
Suna minunat, dar in practica lucrurile nu se prezinta la fel de minunat. Si nu se prezinta mai breaz nici in alte tari occidentale, caci Suedia a facut doar un pas psihologic coborand sub dobanda zero! Pentru ca si bancile centrale din America si zona euro practica dobanzi apropiate de zero, cu absolut aceeasi motivatie si vizand absolut aceleasi scopuri.
Si, cu toate ca putin mai ridicate, dobanzile practicate de bancile centrale respective la imprumuturile acordate bancilor comerciale nu se departeaza prea mult de zero, fiind in general sub 1%, tot cu aceleasi motivatii si scopuri.
Reactia autoritatilor occidentale la criza financiara si apoi economica si, in consecinta, la blocarea creditarii, a fost administrarea in piata a unor injectii monetare sau fiscale imense din partea guvernelor, pe de o parte, si reducerea la minimum (catre zero) a dobanzilor de referinta de catre bancile centrale, pe de alta parte.
Ideea a fost sa existe lichiditati in piata si bancile sa reia creditarea intrerupta. Cheia abordarii a fost ca economiile occidentale s-au obisnuit sa functioneze pe baza de creditare si n-ar putea sa o faca altfel nici pe mai departe, desi conditiile sunt potrivnice.
Numai ca bancile, care dispun gratie masurilor respective de sume uriase de bani, s-au asezat cu fundul pe acestea si sufla si in iaurt cand este sa dea un credit. Nu e mai putin adevarat ca nici firmele nebancare nu se imbulzesc sa ceara finantare, preferand sa se planga decat sa riste.
Creditarea este blocata chiar si pe marile piete si nu s-a relaxat de-a binelea nici in tarile care dau semne ca ar iesi din recesiune. Dar este blocata nu din cauza costului, ci din cauza neincrederii generalizate. Si oricat s-ar ieftini creditul, acesta nu va fi reluat, caci blocarea are o alta cauza.
S-ar putea ca masura suedeza sa fie considerata un experiment care va fi urmarit cu atentie la scara interoccidentala si, in functie de evolutiile consemnate, sa se recurga la dobanzi negative pe o zona mai larga, incercandu-se un fel de pedepsire a bancilor deoarece nu dau drumul la creditare.
Experimentul dobanzii zero nu este insa chiar nou: a fost incercat de japonezi, unde s-a combinat cu deflatia preturilor si Japonia n-a mai iesit realmente din criza niciodata. Deja ceea ce se intampla pe marile piete este foarte grav.
Intrucat pietele baltesc de bani din cauza injectiilor monetare si dobanzii zero, dar nereluarii creditarii catre economia reala, sume imense s-au indreptat spre pietele de capital producand o crestere artificiala a preturilor activelor financiare.
Bursele cresc fara vreo baza in economia reala. Se alimenteaza un nou bubble, multi prevazand o noua corectie severa in contextul discordantei fata de economia reala si deci o reizbucnire a crizei! De data aceasta fara perspectiva unor remedii!
In orice caz, ceea ce se petrece acum pe pietele financiare occidentale este dezgustator: de masurile de iesire din criza adoptate de autoritati profita tot sectorul financiar, adica exact cel ce a varat economia in criza.
Dar pericolul dobanzii zero este cel mai grav pe termen lung, mai ales in combinatie cu efectele masivelor injectii monetare.
In timp ce nu face binele sperat pe termen scurt, intrucat – repetam – creditarea este blocata din cauza neincrederii, si nu a costului ei, va face mult rau in viitor, intrucat creeaza o periculoasa devalmasie prin insusi faptul ca nu se mai alege intre performanta si neperformanta.
Ceea ce este o premisa nefasta pentru iesirea din criza si pentru perioada postcriza, cand costul derizoriu al creditarii, impreuna cu efectele injectiilor monetare, ar putea esua intr-o inflatie devastatoare, pe care tarile industriale occidentale n-au mai cunoscut-o de vreo patru decenii si cu care s-au luptat mai mult de un deceniu intr-o incercare disperata de a nu inlocui pe dracu’ cu tat-su’: mai precis, cu o grava recesiune pe termen lung.
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu