Washington Post, ziarul Democraților lui Hillary Clinton și al lui Klemm (la ei ziarele sunt obligate să declare ce partide susțin) s-a apucat să scrie un articol în care aduce ode lui Kovesi și critică PSD – ul apreciind că Țmembrii Partidului Social-Democrat (PSD), aflat la guvernare în România, care a fost în centrul corupției endemice din România și că Liderii PSD propun acum zeci de amendamente la Codul penal și Codul de procedura penală, care ar proteja liderii politici de urmărirea penală pentru infracțiuni dintre cele mai diverse, de la mituire până la hărțuire sexuală”.
Desigur, se știe clar că WP scrie pe bani, că altfel nu-l macină pe el grija de corupția endemică din România. Când ai resurse nelimitate pe care ți le dă Statul Român, sigur că dai bani cu nemiluita să fii lăudat și să-ți critici adversarii… că doar e pe banii prostului de contribuabil.
Prea-cinstiții PDL – iști ori PNL – iști nu au nici pic de miros de usturoi de corupție (probabil la fel de inventate de Marea Anticoruptă ca și restul lumii… dar au primit și ei dosărele).
Iar a prezenta propunerile unui deputat extaziat de nașterea sa pe Pămnt, și alea trunchiate (că nu aveau legătură cu mituirea), drept propuneri PSD – centrul corupției endemice – denotă clar reaua-credință a sponsorilor articolului.
Băi, nerușinaților, nu vă mai trădați nația că sunt multe infracțiuni prin Codul ăla penal!
PS – doamna Sorina Matei, de isprava asta a lui Maior ce ziceți?
Autor: Ingrid Mocanu
Sursa: Ingrid Mocanu Blog
In vremea Mantuitorului Hristos a existat un singur Iuda care l-a tradat , si anume Iuda Iscarioteanul . Astazi, in Romania vietuiesc zeci, sute de miii de IUDE! Diferenta fata de acum 2000 de ani este aceea ca, daca amaratul de Iuda Iscarioteanul il vindea pe Hristos( si implicit , pe sine Diavolului) pt o punga de 30 de arginti, in cazul IUDELOR din vremurile noastre , lacomia este mult mai mare , ei vanzandu-se pe sume cu muuulte zerouri in coada. Atunci cand viata lor pamanteasca se va sfarsi, ceea ce ii asteapta pe ei si pe urmasii lor(pana la a-7-a generatie), in fata dreptei judecati a lui Hristos, poate fi descrisa de urmatoarele cuvinte: VAI DE CAPUL LOR !
Voi relua comentariul meu de la un articol dedicat aceleiasi porcarii pe care o arata si acest articol.
—————————-
Am deschis “pagina”:
https://www.washingtonpost.com/opinions/global-opinions/democracy-threatens-to-backslide-in-romania/2017/12/29/71dc4308-eb37-11e7-9f92-10a2203f6c8d_story.html?utm_term=.a7e7a6110abc
Ce frumos….
Cata grija obamista, neo-bolsevica si degenerata de marxismul cultural – cultul tristetii pederasto-globaliste!
….
Mi-a crescut inima sa vad interventiile bine articulate, demne, rationale si pline de bun simt ale romanilor.
Nu ca sorosistii – acesti bolnavi mintali liberi si agitati „de-afara” nu ar putea avea cetatenie romana….
Dar ura lor diabolica fata de romani si Romania – ma rog, fata de Neam si Tara dar si fata de credinta! – are forma anti-rationala, pro-GAY-sista…. unde alba-neagra este treapta filozofica pe care o traiesc in cultul mortii si unde nici ei nu stiu daca-s oameni, supercomputere, nepoti e maimuta, reincarnare de porc sau cioara…, ce fel de…. daca parintii sint parintii lor…. cand le vin Anunaki in ajutor sau le da ‘alde Thiel, Zuckerberg s.a. pastila sau neurotoxina din/prin implant ca sa-i ajute sa scape de viata asta apasatoare…
Scarbele aste anti-romanesti merita tratament psihiatric in izolare totala pe durata mai lunga fiindca s-au naravit in tampenii.
Putregaiul asta, cloaca asta de serpi crescuti cu prea multa supusenie de parinti in cultul hedonismului si al trufiei de supra-oameni nu merita sa calce pamantul sfant al patriei!
Intre hotii care ne guverneaza si sinucigasii astia alegerea e simpla, nu e nevoie de vreo oficina de propaganda anticrestina sa ne enerveze.