Multă agitație antifascistă în acest weekend la Cluj, în jurul „martiriului” actriței Oana Mardare, care parcă a fost trasă prea tare de braț (în niciun caz lovită – de-altfel s-ar regăsi în memoria vreunuia dintre cele 30-40 de aparate de filmat îndreptate către acest „incident spontan”) de un jandarm care, horribili dictu, acționa în condiții de perfectă legalitate, căci: Articolul 14 din legea 60/1991: „Este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legătură cu adunările publice organizate sa se infiltreze în rândul demonstranților, cu scopul de a tulbura normală desfășurare a acestora.”
(Ei înșiși purtați la putere de o revoluție colorată, feseniștii, în mod puțin surprinzător, au avut grijă să se apere de elementul principal în arsenalul acestora: provocarea.)
Intelighenția someșeană era în stare de alertă: PressOne (în care așteptăm în orice clipă o declarație pro-LGBT semnată de neo-protestantul V. Suciu, partener de afaceri cu filantropul Don Lothrop, care controlează revista…) la datorie, Șt. Baghiu la doi pași de a scrie o poezie, M. Shafir deja redacta textul unei petiții, în timp ce S. Gherman căuta cu disperare dovezi că jandarmii fuseseră aduși din Teleorman, sau că măcar unul era suporter U.
Din păcate, era ca și în bancul cu femeia violată la ea acasă, între orele 5 și 6, în fiecare după-miază din ultimii doi ani. Căci ziua de sâmbătă, memorabila zi a primului marș homosexual din Orașul Comoră, nu a fost, de fapt, prima întâlnire a inocentei Mardare cu monștri fasciști din mișcarea Noua Dreaptă:
Poza suscopiată, publicată în data de 4 februarie de însăși Oana Mardare pe profilul ei de Facebook, o arată (sub unghiul ei cel mai fotogenic, de altfel) deloc dușmănoasă, deloc provocatoare, participând cu entuziasm într-un alt protest la care era prezentă și susmenționata mișcare de extremă-dreaptă (drept e, nu în calitate de organizatori principali, dar nu pare că oricine ar fi încercat, atunci, să-i alunge): o serată de sâmbătă din festivalul „Cluj Maidan”, la care Oana Mardare, și atunci fascinată de diversitatea opiniilor omenești, parcă nu l-a căutat pe co-protestatarul ei S. Gherman cu ideea ei că „e rău să opunem comunități între ele”. Ea atunci doar protesta – cu experiența dobândită între timp, putem adăuga: ca de obicei – împotriva democrației, împotriva puterii de stat legitimate prin vot popular, alături de alți burghezi (sau „cetățeni”, cum spune ea), care „nu beau și nu înjură”, doar sunt – în mod mai mult sau mai puțin explicit – favorabili votului cenzitar.
Și, într-adevăr, să vă închipuiți România Press One, o Românie readusă în secolul XIX, guvernată de o clasă politică aleasă cenzitar: s-ar rezolva instantaneu toate problemele Oanei Mardare – și „corupția” (mita electorală, creșterile salariale „iresponsabile”, fondurile suverane la fel de iresponsabile, întrucât nu vor fi gestionate de vreun neamț) care o deranja atât de puternic prin februarie, și „homofobia” (inclusiv ideea, parcă inventată de „fasciști”, conform căreia toate mamele din lume sunt femei) care i-a trezit atât de puternic simțul civic în iulie. Fiindcă mandatarii „națiunii” ar fi aleși exclusiv de urbani anglofoni cu venit mare – ceea ce, mai mult decât probabil, constituie și definiția cuvântului „cetățean” în idiolectul romglezesc vorbit (și) de Oana Mardare. În spațiul public, cetățenii® au toate drepturile. Păi, și atunci, la Pungești…? Greșit. Câmpurile respective erau, cumva, publice (până la naționalizare + privatizare plănuită de „patriotul” Ponta), dar creaturile localnice ușor violentate de „forțele ordinii” nu erau cetățeni®, ci bețivi-homofobi.
Știu că mulți critici, după o citire superficială a articolului de față, vor concluziona că Modeste „omul lui Dughin” Schwartz caută cu disperare incoerențe în parcursul civic al eroinei poporului LGBT. Chiar dimpotrivă: efortul meu pedagogic este tocmai de-a explica cititorului naiv, rămas mintal în secolul XX și înfundat în mlaștina conceptuală unde putrezesc noțiunile de „dreapta” și „stânga”, coerența totală arătată de Oana Mardare, o ONGistă liberală arhetipică (și prin… genul ei mai atipic de frumusețe, ca să formulez diplomatic), în demersurile ei politice – care, evident, se vor prezenta sistematic ca absolut apolitice, fiindcă, în paradigma „liberalismului rămas singur pe scenă” (A. Dughin), agenda liberală (care include „drepturile LGBT”) nu mai este o opțiune politică, comparabilă cu alte, ci echivalentul Șariei (شريعة) în perspectiva unui musulman wahhabit: Calea, Adevărul și Viața.
Trecând peste sintaxa ei incertă (care poate fi pusă pe seama emoțiilor în spațiul public – deși prognatismul dânsei…), să citim din concluziile scrise de eroina însăși, pe contul ei public de Facebook, pe care le- a tras din martirajul ei:
„N-am înțeles de ce jandarmeria este agresivă cu un om care nu e agresiv. De ce sunt acuzată de violență când nu am fost violentă, de consum de alcool când nu consum alcool, de rebeliune când nu am fost rebelă. N-am vrut scandal. Revoluție.”
Observați (dincolo de folosirea „subiectivă” a punctuației) că textul nici nu încearcă (chiar dimpotrivă) să stabilească echivalențe cu alte forme (mai obișnuite) de violență polițienească. Este nevoie de toată naivitatea stângistă a prietenului meu B. Vătavu, de pildă, pentru a găsi astfel de echivalențe, absolut străine discursului mardarian, care este, dimpotrivă, un discurs de supunere totală ordinii sociale de facto. În raport cu populația generală (care, „din păcate”, include și „bețivii homofobi”, cu porozitatea lor specifică față de „propaganda rusă”), homosexualii și oamenii fără copii sunt supra-reprezentați în clasa conducătoare din UE. Ei sunt noua elită euro-atlantică care finanțează „societatea civilă” în care activează activista Oana Mardare, cum ar fi făcut, probabil, și mama ei acum 40 de ani, când „instanțele integratoare” lucrau încă la un „om nou” de factură un pic mai clasică, cu doar două sexe, procreat prin coit heterosexual, etc.. Până la urmă, și în divul Cluj atât de occidental, când nu te prea pricepi la IT, și cu genul ei neclasic de frumusețe, nu-i așa ușor să aduci pâine fără gluten pe covorul de yoga.
Apoi, există și pseudo-scandalul prilejuit de fascismul de operetă, neo-legionarismul acela de pe Someș, cu care E. Boc – și tovarășii lui de maidan, ca S. Gherman – așa de bine se înțelegeau când era vorba doar de a priva populația maghiară de drepturile ei culturale (o fărădelege care nu prea afectează noua religie elitară, în care, oricum, limbile altele decât engleza conservă, prin definiție, o prezență pur folclorică în societate). Cu antisemitismul lui prezentabil, fiindcă țintește prioritar „evreii” desemnați de PressOne ca „prieteni ai lui Dughin”, aproape simpatic – un antisemitism, carevasăzică, de omenie, cu care marii intelectuali anti-fasciști ai neamului nu pierd timp, prea ocupați fiind cu numirile administrative din Consiliul Local Cluj.
Scandalul, revoluția – cele explicit nevrute de conformista Oana Mardare – suntem noi, Euraziștii, care pariem pe Sapiens Sapiens, care spunem că suntem cu toți copiii unor „relații heterosexuale”, că nu există iubire în sterilitatea forțată, că există doar două sexe, că doar normalitatea știe să fie tolerantă, și că e sofistic să invoci toleranța pentru a promulga de facto o altă normalitate (care, de altfel, și-a arătat deja din belșug potențialul propriu de intoleranță). Care afirmăm că nu există „comunități”, ci doar Poporul, că nicio practică sexuală nu te definește cum te definește limba, etnia, Dasein-ul cultural, și că orice „comunitate” neorganică este un corp străin injectat în Popor de dușmanii lui culturali. Care vrem Comunitate, nu comunități, Socialism, nu „societate civilă®” (a se înțelege: democrație „cetățenească®”, adică cenzitară). Iată revoluția pe care noi o propunem.
În comparație, ceea ce propovăduiesc Oana Mardare și ceilalți mercenari occidentaliști nu este, într-adevăr, revoluție, ci doar aggiornamento, sau – formulat într-o limbă mai familiară în cercurile filantropice clujene – Gleichschaltung: exact ca Ungaria în 1956, România trebuie normalizată, trebuie să accepte cu sau fără acordul majorității democratice noua religie a Occidentului și consecințele ei practice, de la acapararea regulată a spațiului public de „comunități” inventate în scop de orgii la aer liber, până la administrare de tratamente hormonale unor copii de 12 ani.
Acum că s-a lămurit această neînțelegere, să sperăm doar că se va sfârși disputa fără mize dintre colaboratorii ocupantului actual și nostalgicii unor colaborări mai vechi, că Noua Dreaptă o va primi, ca membră cu drepturi depline, pe Oana Mardare, și că marșul 2018 se va face în comun, ca în Ucraina, sub steagul NATO.
Autor: Modeste Schwartz