Trei nume sonore din PNL sunt în cărțile liberale pentru posturile de judecători ai CCR care se vor vacanta anul viitor, e vorba de senatoarele Alina Gorghiu și Iuliana Scîntei și de deputatul Ioan Cupșa, potrivit unor informații intrate în posesia Inpolitics.
Anul viitor, reamintim, expiră fără drept de prelungire mandatele lui Valer Dorneanu, actualul președinte, numit de Camera Deputaților, al Monei Pivniceru, desemnată de Senat, și al lui Daniel Morar, desemnat de președinte.
Iuliana Scîntei e actualul președinte al Comisiei Juridice din Senat, iar Alina Gorghiu a absolvit Dreptul la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”. Ioan Cupșa a studiat Dreptul timp de 6 ani la ”Babeș Bolyai”, e avocat și vicepreședinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, un apropiat, totodată, al greului Ilie Bolojan, în timp ce Gorghiu are susținerea lui Klaus Iohannis și a lui Florin Cîțu. Despre Iuliana Scîntei presa a vehiculat că a parvenit în carieră cu susținerea grupului de la Iași al lui Relu Fenechiu, ”nașul” fraților Muraru ori al lui Tudor Chiuariu. (B.T.I.)
Sursa: inpolitics.ro
Alina Gorghiu doreste sa fie membra CCR? Este o gluma proasta.Probabil ca sa spele wc-urile acolo.