Ce înseamnă această lege Big Brother?
Înseamnă practic că toate datele de trafic informaţional ale tututor cetăţenilor României – numărul de pe care sunaţi, numărul la care sunaţi, durata convorbirii , locaţia, datele tehnice ale telefonului – se vor păstra pe o durată de şase luni de zile de către fiecare operator. În rândul furnizorilor de internet e vorba despre adresa de IP a utilizatorului de internet, data şi durata conectării, numărul de kilobyţi traficaţi şi alte detalii prevăzute în lege. Oricum, vorbim despre date de trafic, şi nu despre conţinutul comunicării.
Consideraţi că este o încălcare a drepturilor omului?
Fără doar şi poate! Curtea Constituţională deja s-a pronunţat cu privire la acest aspect. Noul proiect de lege care s-a adoptat nu rezolvă niciuna din problemele pe care Curtea le-a ridicat şi care sunt legate în special de dreptul la viaţă privată a celui care iniţiază convorbirea, a celui care primeşte convorbirea, apoi vorbim de îngrădirea libertăţii de exprimare şi despre prezumţia de vinovăţie, prin faptul că toată lumea este considerată vinovată ”ab initio”, fără începerea unei investigaţii penale în cazurile respective. Datele tuturor cetăţenilor sunt păstrate pentru că s-ar putea vreodată ca ele să fie de folos într-o anchetă penală. Retenţia tuturor datelor, pentru toţi cetăţenii, pentru o perioadă de şase luni, este o măsură excesivă faţă de dreptul la viaţă privată şi inutilă în mare parte.
Suntem şantajaţi cu plata a 30.000 de euro pe zi, adică zece milioane pe an, o vilă ceva mai răsărită a vreunui abonat la contractele cu statul. De ce fac parlamentarii din nou sluj?
Pentru că nu le pasă. Simplu! Pentru că din 2009, de când a fost decizia Curţii, până în ziua de astăzi, niciunul din guvernele României nu a reacţionat în faţa Comisiei Europene cu privire la acest subiect. Şi nicio reacţie publică! Adică noi trei ani am stat şi-am dormit şi bineînţeles că vine Comisia şi ne spune: ’’Ce faci, implementezi directiva aia sau ce faci?’’. Pe de altă parte, nu suntem singurii în situaţia asta: în Germania şi în Cehia există decizii ale Curţilor Constituţionale care au declarat legile respective neconstituţionale. Germania a anunţat public că nu va implementa directiva, deci în cazul lor s-a putut să se decidă că preferă să plătească amenda respectivă decât să se încalce drepturile omului.
Ce urmează? Care sunt căile de atac?
Mai sunt câteva zile în care un număr minim de parlamentari sau instituţii, precum Avocatul Poporului, pot cere Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea legii; dacă lucrul acesta nu se întâmplă, legea ajunge la preşedinte, care ori o promulgă, ori o retrimite Parlamentului pentru modificări.
Există posibilitatea unor excese având în vedere faptul că suntem într-o campanie electorală prelungită?
Mi-e greu să apreciez. Ceea ce este neclar prin prisma acestei legi şi ridică o mare problemă este modul în care se păstrează aceste date, cine are acces la ele şi în ce împrejurări. Pe legea veche era o procedură destul de clară prin care doar judecătorul putea să dea dreptul la acces, pe când acum lucrurile sunt mult mai vagi. Iarăşi rămâne semnul de întrebare cu privire la modul în care instituţiile care au atribuţii în domeniul securităţii statului pot avea acces la aceste date.
Probabil va urma în curând şi implantarea cipurilor de control total…
Nu cred că mai e mult. Este clar că acum avem de-a face cu o măsură aplicată tuturor cetăţenilor. În mod normal, dacă avem ceva cu o persoană şi trebuie să fie începută o investigaţie, trebuie anchetată persoana respectivă, şi nu toţi cetăţenii.
Sursa:; cotidianul.ro
Adauga comentariu