O scenă pe care o văd prea des. La sfârșitul orelor un copil traversează locul de joacă ca să ajungă la părintele său. Se îmbrățișează călduros…și după asta aud cuvântul cu „P”. „Prietene” e un cuvânt care rezumă de ce atât de multe școli au dificultăți să controleze problemele de comportament.
Mult prea mulți părinți și profesori au credința greșită că sunt prieteni cu elevii. E ceva bine intenționat care vine din dorința de a fi plăcut de cei mai tineri, sau pentru că îți sunt simpatici. Dar îi bagă în ceață pe elevi. În cele cinci minute cât am stat la locul de joacă am văzut părinți care le vorbesc de la egal copiilor lor, numindu-i prieteni și încercând să fie „cool”, doar pentru a se transforma rapid în educatori duri, însă ciudat de ineficienți, țipând (de multe ori înjurând – altă problemă, de discutat altă dată) la același copil. Cum ne putem aștepta de la copiii să treacă prin acest câmp de mine, când au de-a face ori cu dr. Jekyll or cu Mr. Hyde?
Nu doar părinții sunt de vină pentru această abordare. Am asistat la o scenă în care un director a anulat pedepsele unui copil prost crescut deoarece credea că acel copil va răspunde mai bine la prietenie. Copilul pur și simplu a profitat de confuzia rolurilor iar comportamentul lui s-a înrăutățit.
A-i disciplina pe copii nu este nici ușor, nici distractiv. Multe cursuri pentru profesori nu oferă suficiente recomandări pentru cum să controlezi comportamentul și să păstrezi distanța. Și în timp ce unele școli se descurcă de minune în a impune o cultură a respectului, altele sunt mult mai preocupate cu giumbușlucurile politicilor de comportament care au impact foarte redus.
Indiferent de motiv, profesorii și părinții care se comportă astfel pierd din vedere esențialul:
părinții și profesorii sunt mult mai importanți decât prietenii. Prietenii sunt adesea tranzitorii și inconsistenți. Rolul nostru este constant: să îndrumăm, să educăm și să disciplinăm copiii plasați în grija noastră pentru a ne asigura că sunt capabili să funcționeze bine, să-și dezvolte întregul lor potențial și să îmbogățească societatea.
Fără delimitări clare pentru comportament, copii vor încerca în mod natural să profite, după cum am văzut de atâtea ori. După ce am predat cinci ani, am început de curând să fiu suplinitor și am ajuns în niște clase unde copiii mi se adresau de la egal la egal sau chiar ca unui inferior. Distincția între copii și profesor se șterge.
În timp ce luam prânzul la o școală, săptămâna trecută, un copil de opt ani pe care nu l-am mai văzut vreodată, s-a apropiat de mine și mi-a spus „totul bine, prietene?” după care și-a întins mâna să-mi ia din mâncare. Uluit, l-am întrebat: „La fel vorbești cu toți oamenii mari?”. Mi se pare foarte îngrijorător că un copil de școală primară nu are nicio problemă când interacționează atât de familiar cu un adult. Este înfricoșător că există copii care iau în piept viața, fără frică de ceea ce se poate întâmpla, sau fără să înțeleagă riscurile unui asemenea comportament în lumea largă.
Recent, au fost trei momente în care a trebuit să le explic copiilor unde predau că ar fi o mare greșeală pentru ei să creadă că sunt prietenul lor. Am subliniat cât de mult îmi place să predau și cum îi respect ca învățăcei, dar că le-aș face un mare deserviciu dacă aș fi altceva decât profesorul lor, a cărui slujbă este să-i educe, să-i încurajeze și să mențină disciplina. În mod interesant, în urma acestor discuții hotărâtoare, disciplina și efortul elevilor s-au îmbunătățit. Este surprinzător cât mulți asistenți au remarcat că acele clase aveau „nevoie de multă vreme de o mână forte.”
Ne putem juca cât vrem cu politici de management al comportamentului dar mai întâi trebuie să ne asigurăm că știm și facem lucrurile de bază. Ne pasă foarte mult de elevii noștri. Dar nu sunt prietenii noștri și nu ar trebui vreodată să tânjim ca o persoană tânără să ne placă.
Traducere din engleză de la https://www.theguardian.com/teacher-network/2016/oct/08/secret-teacher-students-arent-friends-mate-discipline
Adauga comentariu