Analize și opinii

De ce ni se tot spune că suntem proşti şi hoţi

Există un anumit gen de persoane publice. Imposibil să nu le fi observat, sunt zilnic, la orice oră, pe ecranele televizoarelor, telefoanelor şi calculatoarelor noastre. Aceşti oameni ne explică, de ani de zile, fără să dea nici cele mai mici semne de conştiinţă, faptul că românii nu sunt în stare să se guverneze singuri. Mai mult, nu sunt în stare nici să-şi administreze propriile domenii economice şi resurse naturale. Aţi auzit, poate prea des, de ”nevoia de management străin” la puţinele companii de stat, rămase încă nevândute. Şi aţi văzut şi rezultatele, Tarom fiind numai un mic remember. Ideea că românii sunt proşti şi trebuie să fie conduşi de către străini este însă mult mai veche. Să vedem.

manipulare-tv

Există multe exemple de companii româneşti despre care ni s-a spus că prin privatizare, adică vânzarea lor către multinaţionalele agreate de licurici, ne vor oferi servicii mai bune şi mai ieftine, deoarece românii nu sunt aşa de deştepţi precum străinii, şi chiar sunt hoţi, furând din greu acele firme. Toate guvernele postrevoluţionare au satisfăcut sponsorii licuricilor prin plocoane grase, plătite din păcate tot de românii simpli. S-a privatizat Romtelecom, imediat s-au scumpit de câteva ori facturile telefonice. S-a privatizat distribuţia de electricitate, a crescut preţul curentului pentru consumatorii casnici, la cote nebănuite înainte. Ce să mai vorbim despre vânzarea Petrom, mai ţineţi minte cât costa litrul de benzină înainte? Acum, cu petrolul nostru, plătim mai mult decât plătesc cetăţenii austrieci la ei în ţară. Ce să mai spunem de privatizarea distribuţiei de gaze naturale pentru populaţie… Vă place cum vă tratează băncile, foste româneşti?

Nu mă apucam să scriu aceste lucruri evidente dacă, în aceste zile, nu apărea problema insolvenţei RADET-ului. Pentru că toate problemele acestei regii de fapt vin de la dorinţa unor politicieni de a se înfrupta dintr-o privatizare ”forţată de realitate” a acestei reţele de distribuţie. De ce este miza RADET-ului una aşa mare? În localităţile mici, termoficarea a fost practic desfiinţată. S-a întrebat cineva de ce? De fapt, acolo producţia de agent termic nu era rentabilă pentru o multinaţională, numărul de consumatori fiind mai mic, iar aceştia destul de săraci. Nu vă speriaţi, străinii nu au pierdut nimic. Chiar fac profit gras prin distribuţia de gaze naturale folosite de cei care au rămas fără termoficare, la sobe sau centrale de apartament.

La Bucureşti însă, situaţia stă altfel. S-au privatizat apa şi canalizarea. Au crescut enorm tarifele. S-a privatizat distribuţia de gaze, idem. S-a privatizat distribuţia de electricitate, vă place cât plătiţi factura la curent? Singura distribuţie neprivatizată a rămas RADET-ul. Multe firme străine salivează cu ochii pe un viitor profit gras şi sigur, obţinut din banii celor captivi la încălzirea centralizată. Aşa că sunt mari presiuni pentru declararea falimentului şi a privatizării RADET ca o ultimă soluţie de salvare a bieţilor bucureşteni de la bloc. Soluţii existau şi există. Guverne şi primari generali le-au ocolit cu bună ştiinţă, sperând să fie ei beneficiarii ”recunoştinţei” multinaţionalei ce ar fi preluat distribuţia de căldură şi apă caldă în capitala României.

Acum, la primărie, se duce o luptă epică între putere şi opoziţie. Miza nu este bunăstarea bucureştenilor, adevărata bomboană este cine va privatiza RADET-ul şi când. De ani de zile acest ”conflict îngheţat”, păgubos pentru cetăţeni, blochează găsirea unei soluţii adevărate la această problema. Dacă, până la urmă, RADET-ul va fi vândut, multinaţionala cumpărătoare va face acelaşi lucru ca şi suratele ei din celelalte distribuţii. Va scumpi enorm tarifele, va invoca în acest sens nevoia de investiţii pentru refacerea reţelei şi îi va scoate din case (conform chiar actualei legislaţii) pe cei ce nu-şi vor mai putea plăti uriaşele facturi la întreţinere. Şi aşa se plâng licuricii că în România sunt prea mulţi proprietari de locuinţe. Vor împuşca doi iepuri dintr-o lovitură!

Problema noastră însă revine. Suntem chiar aşa proşti cum zic ei că am fi, sau nu? Îi vom mai lăsa să ne jecmănească, să ne fure şi căldura? În România, curentul e mai scump ca în Franţa. Benzina mai scumpă decât în Austria. Mâncarea mai scumpă decât în Germania. Până şi autoturismele Dacia sunt mult mai scumpe decât în vest. Însă munca noastră este mult mai ieftină. Suntem plătiţi la nivel de ţară second-hand. Îi alegem, cu o înverşunare demnă de o cauză mult mai bună, pe aceiaşi politicieni care, indiferent de culoarea politică, tot mai găsesc ceva de vânzare din această ţară, că pe noi ne-au vândut de mult. Şi atunci revine obsedant întrebarea: suntem chiar proşti sau doar adormiţi? Şi dacă suntem adormiţi de aproape 27 de ani, ne vom mai trezi până când nu va fi prea târziu? Deşteaptă-te, române?

Autor: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul