Apelurile de a interzice partidul Alternative fur Deutschland (AfD) ar putea deveni și mai disperate din partea partidelor liberale de stânga din Germania, după ce sondajul de opinie Insa a raportat că partidul a obținut cel mai bun rezultat în sondaje din ultimii trei ani, ajungând la 15,5%.
Partidul conservator german (fascist îl numesc progresiștii) este la doar trei puncte în spatele Verzilor (18,5 la sută), care au pierdut jumătate de punct, în timp ce SPD a căzut la 19,5, la sută potrivit sondajului comandat de ziarul Bild.
Pe măsură ce AfD anti-imigrație se apropie din ce în ce mai mult de partidele de guvernământ, politicienii din aceleași partide au cerut din ce în ce mai insistent interzicerea completă a AfD, punând sub semnul întrebării pretenția Germaniei de a fi o națiune democratică.
AfD este în urma Uniunii Creștin Democrate (CDU), care rămâne cel mai puternic partid cu 27,5 la sută. Membrii CDU au cerut și în trecut o interdicție împotriva AfD.
Democrație în Germania? În UE? A fost cândva. Când o infractoare protejată de oculta globalistă conduce UE, amenință popoarele să nu voteze partidele conservatoare că le taie fondurile UE, e dovada supremă a morții democrației în Europa. Nu mai au nicio rușine.
Despre AfD mai vorbim prin martie 2023. Să vezi!
Autor: David Angelo
Adauga comentariu