Mai țineți minte un film de mare succes din anii 60, cu Audrey Hepburn și Peter O Toole, „Cum să furi un milion”?
Ei, cu vremea, ca să aibă succes, filmele cu gangsteri au trebuit să mărească miza jafurilor și să crească numărult vedetelor care îl efectuau.
Americanii se dau în vânt după eroi borfași și buni ucigași. Nu poți căpăta statutul de mare star dacă nu ai jefuit câteva milioane bune (în filme)
La noi în est băieții invidioși au zis să pună mâna direct pe bani. Iar în Austria unii s-au luat în serios și au jefuit banii unei bănci de tot (5 miliarde de euro) cum nu a reușit nimeni până la ei.
Într-un serial nou se jefuia monetăria națională spaniolă. Era modern și prin aceea că se jefuiau miliarde care nici nu existau, dar deveneau real prin jefuire.
Bun serial.
Dar ca valoare o nimica toată pe lângă producția în patru sezoane numită „În slujba poporului”, trei pentru micile ecrane, un sezon în realitate.
Miza? Mai multe sute de miliarde. Drept e că în ultimul sezon, cel real, se moare pe capete și se fuge cum cine mai are cu ce să scape. Dar e un sezon cu multe episoade în care nimeni încă nu știe (și nici nu poate ghici) finalul.
Respect Kievului. Nimeni nu a jefuit un stat care se credea deștept și tare cu o sumă mai solidă. Câteva sute de miliarde! (de dolari și euro, că se primesc și din ăștia)
Să iei arme de zeci de miliarde și să le vinzi la piața neagră pe o frântură de preț e una, dar să mai și convingi toți bogații lumii că vrei să reconstruiești o țară pe care încă nu ai făcut-o ruină și să realizezi o ofensivă făcută numai din retrageri strategice. Ei, pentru asta, trebuie să ai geniu.
Ilf și Petrov au prevăzut totul, numai cine vor sta pe scaunele cu picioare de aur nu.
La mai mare!
Autor: Dan Stoica
Adauga comentariu