Românii care-și zic parlamentari în Strassbourg votează harnic spre a primejdui România.
Nu e nici prima oară și, din nenorocire, nici ultima. Buzunarul propriu are mereu prioritate față de cuvântul Patrie.
Să nu înțelegi, și dacă cumva ai făcut greșeala să știi să poți să închizi ochii…
Nu mai fac politică, de cele mai multe ori mă amuz, iar uneori, când lovește un atac de idealism mă duc să vomez discret să nu mă vadă lumea.
Poporul în Europa a ajuns să fie considerat de cei ajunși să își închipuie că vorbesc în numele lui, poporul deci e dușmanul binelui comun, al corectitudii politice și al bunăstarii celor bazați (de la statul în genunchi care aduce cele necesare practicanților)
Poporul în democrație nu mai este decât un adjectiv (demos) ce este esențial este partea substantivată, (deși pare pe dos) Kratos.
Puterea. (știu că îmi vor sări mulți în cap, dar eu privesc în jur și văd că realitatea e atât de clară încât cei care sar se vor lovi cu capul de tavan)
Dizolvarea umanității în indivizi e un proces numit globalizare. Turnul Babel a rupt oamenii în popoare, Știința i-a dizolvat în particule neesențiale zise cetățeni sau ființe legale sau ilegale.
Autorul acestor rânduri e și el o rotiță în marele mecanism al Nimicului care funcționează cu atâta spor printre și deasupra noastră.
Neavând scop, viața trebuie să aibă plăceri. Neavând responsabilități oamenii trebuie să aibă distracție (adică uitarea plăcută)
Mecanismele sociale au evoluat încet dar sigur spre crearea de dependențe autodestructive față de care drogurile, alcoolul sau discursurile politice sunt floare la ureche.
Să crezi că politica te scoate din nevoi e ca și cum ai spune că o fereastră înlocuitește construcția unei case și o mașină nouă nu are nevoie de drum.
Banul din mijloc a ajuns scop dar un scop tare răutăcios pentru că până nu îl lasă pe posesor să fie spălat de toate apele păcatului nu se liniștește.
Mass media și în general educația (care contează) împiedică viitorii oameni (numiți de obicei copii) să gândească altfel decât prin valori financiare.
Fiecare e îndemnat să facă carieră, adică să își ridice un loc de veci în piramida asta a trecătorului prin zidirea ușilor și altor ieșiri.
Așa că, azi fiind luni, și afară răcoare, mă gândesc să închid ușa în spate și să pun de o lume nouă, ascunsă în vis, acolo prin jungla zisă mintea mea. Nu va fi o lume cățărată pe nostalgii și nici pe slăbiciuni față de oameni, iubiri care nu m-au băgat niciodată în seamă.
O să mă apuc de treabă construindu-mă de la zero… cu tot ceea ce știu, cu tot ceea ce știu că nu voi știi niciodată…
Veșnicia eșecului nu se va sfârși decât cu o victorie pe care nu o așteaptă nimeni.
Autor: Dan Stoica
Adauga comentariu