Analize și opinii

Dan Stoica: Măștile Haosului sau Legea Non-Comunicării Virtuale

Cea mai dură lovitură a primit-o creștinismul atunci când tiparul a permis ca Biblia să ajungă pe mâna oricărui nepriceput. S-a întâmplat ca având contact cu textul Bibliei omul să nu mai înțeleagă nimic din credință.
Coranul ar fi avut aceeași soartă, noroc că lumea nu prea mai citește și așa s-a răspândit religia musulmană cu viteza fulgerului cam peste tot pe unde au pus piciorul oamenii.
Odată cu internetul în care putem afla tot, suntem în sfârșit în stare să nu mai înțelegem nimic. Și ce e mai trist este să ni se pară că înțelegem și știm tot așa că nu mai e nevoie să aflăm nimic.
Nu glumesc. Paradoxurile se leagă unul de altul așa cum se țineau copii de grădiniță de uniforma vecinului să nu se piardă unii de alții.
La ora actuală societatea s-a desprins de om ca de un organ necesar dar neplăcut și incomod. Îi dă să mai mănânce ceva pentru minte dar mai ales pentru stomac și ce se află sub stomac. Nu de milă ci din necesitate. Nu numai oamenii dar și statele au nevoie de sclavi, de slugi care să le slujească închipuindu-și că pot să decidă ceva.
Politicienii sunt toți slugile istoriei… unii ar spune ale banului dar nu cred… când ajungi să iei mită de la istorie nu mai ești poltician ești hoț la drumul mare.
Drumul spre ștreang e mare și crăci solide sunt destule mai ales de când ne iubim natura cu sârg și ambiție.
Să nu înțelegi e un lucru „de la sine înțeles” (sic) Prea e lumea mare, prea multe fețele ei ca să cunoști tu pe toată lumea și ea să te știe pe tine.
Aș fi vrut să fac o demonstrație matematică a răspândirii non-comunicării prin internet dar mi-am amintit câți medici nu înțeleg legea imunității de turmă.
Teoria mulțimilor e una din limbile necunoscute marilor guru care stăpânesc lumea internetului. Sunt milioane, sute, poate chiar mii de milioana de George Dandin care vorbesc în proză fără să audă și să fie auziți dar nu vor afla niciodată de asta.
Așa că mă mulțumesc numai să enunț numele legeii prin care ne putem Neînțelege unii cu alții cât cuprinde. Demonstrația o să o las pe altă dată. E lungă, plicitisitoare și hai să fim serioși, câți din cei care cred în legea relativității și știu pe ce se bazează ea. (nu pe E= mc2, aia e concluzia, cum se ajunge la ea… acolo vreau să vă văd!!!)
Autor: Dan Stoica

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu