Geopolitică și murătorile,
Haiducul Donald și legea numerelor mari,
… și câte alte titluri nu mai am în cap. Nu mai am când să le scriu și probabil că voi avea tot mai puțini cititori. Nimeni nu e interesat decât de autoconfirmarea convinderilor nu de schimbările de conștiiță care costă… și sunt și incomode.
De ce a ajuns China cea mai mare putere economică a lumii?
De ce a ajuns Rusia cea mai mare putere miltară a lumii?
De ce se destramă civilizația occindentală?
De ce imperiile se dezansambrează în părțile componente?
De ce nu înțeleg oamenii aceste realități concrete și preferă să le nege și să se omoare între ei?
Iluzia puterii care refuză să cedeze puterea. Răspunsurile la aceste întrebări și constatări ar înghiți tomuri dar nu ar avea șanse să convingă pe cineva, oricât de convigător ar fi expuse, cu argumente și bazate pe raționamente logice elementare. De ce?
Pentru că omul actual e un conglomerat de drepturi și dorințe care vor să impună. Sub fiecare cuvânt ascundem intenții, învelim planuri și dorim să răzbim primii la linia de sosire.
Care e acea linie de sosire, asta e un pic neclar.
În jungla sensurilor multe cuvinte și-au pierdut curățenia și au ieșit în poiană la produs. Democrația, banul, bunătatea sunt numai trei din sute de exemple.
Ne jucăm inconștienți cu tot ce ne-a fost dat în numele unor drepturi (legi) despre care numai am auzit, dar nu am verificat dacă ele există și funcționează cu adevărat.
O piramidă a amăgirilor plutește peste universul nostru sufletesc, căutând un loc unde să-și arunce ancora și să își dea jos pasagerii fără bilet.
Frumosul e confundat cu distracția, fericirea cu scopul vieții, persoana cu întreaga lume. Mustim de egoism, suntem setoși de mai mult, credem că a ne îmbogăți fără măsură ar putea să ne rezolve problemele. Legenda lui Minos nu o știm sau refuzăm să luăm la cunoștință că există.
Refuzul de a ști e ridicat la rangul de criteriu de alegere. Numai ignoranții pot răzbi.
Și chiar răzbesc.
M-am supărat pe mine că sunt atît de sever cu alții și îmi mai permit să fiu mai puțin furios pe mine. Pentru că principalul vinovat al propriei nefericiri sunt eu. Refuz să nu înțeleg și refuz să uit să iubesc oamenii… dar ar trebui să îi iubesc în așa fel încât lor să le fie bine, nu închipurii mele despre cum e să le fie lor bine.
Greu e pe lumea asta când gândești.
Autor: Dan Stoica
Adauga comentariu