Cum se erodează democrația atunci când excepțiile devin acceptabile
România nu trăiește un autoritarism clasic, cu partid unic și putere concentrată total, dar nici nu mai poate fi descrisă ca o democrație în care regulile funcționează neîntrerupt. În România, decembrie 2024 a marcat o ruptură simbolică importantă: procesul electoral prezidențial a fost anulat și suspendat, nu ca urmare a unei lovituri de stat, ci printr-o decizie instituțională justificată prin apărarea ordinii constituționale. Chiar dacă măsura a fost legală în formă, ea a introdus un precedent periculos în fond: ideea că alegerile pot fi oprite „pentru binele democrației”. Din acel moment, discursul despre fragilitatea democratică nu mai este teoretic, ci ancorat într-un fapt consumat.
Această realitate obligă la o corecție de perspectivă. Până recent, riscul românesc putea fi descris drept o eroziune lentă, fără evenimente dramatice. Suspendarea alegerilor a arătat însă că degradarea acumulată în timp poate produce, la un moment dat, gesturi excepționale care ar fi părut de neconceput cu câțiva ani înainte. Nu a fost instaurată o dictatură, dar a fost acceptată ideea că voința populară poate fi pusă între paranteze temporar, în numele stabilității. Aceasta este exact zona gri în care democrațiile încep să se subțieze fără să se prăbușească.
Contextul social explică de ce o asemenea decizie nu a generat un șoc major. Societatea românească este profund obosită, traversată de neîncredere cronică în instituții și de sentimentul că regulile sunt oricum aplicate selectiv. Într-un asemenea climat, suspendarea unui proces electoral nu mai este percepută automat ca o agresiune democratică, ci ca o soluție tehnică la o criză politică. Această reacție spune mai mult decât decizia în sine. Ea arată cât de mult s-a erodat reflexul democratic al apărării procedurilor, indiferent de inconvenientele lor.
Cele mai vulnerabile rămân instituțiile care ar trebui să funcționeze ca arbitri neutri: presa, justiția, expertiza. Ele sunt atacate constant ca fiind corupte, vândute sau rupte de realitate, iar această delegitimare continuă pregătește terenul pentru acceptarea excepțiilor. Când oamenii nu mai au încredere că regulile sunt corecte, devine ușor de justificat suspendarea lor temporară. Nu apare un lider autoritar care să le desființeze brutal; apare un consens obosit că „oricum nu funcționau”.
În acest cadru, populismul românesc tinde să depășească faza episodică și să devină structural. Criza este prezentată permanent ca fiind totală și urgentă, iar soluțiile sunt mereu amânate în favoarea retoricii salvatoare. Suspendarea alegerilor din 2024 nu a fost cauza acestui proces, ci consecința lui logică. Ea a arătat că, atunci când conflictul și suspiciunea devin starea normală a politicii, procedurile democratice ajung să fie percepute ca un obstacol, nu ca o garanție.
Riscul major pentru România nu este transformarea rapidă într-un regim autoritar dur, ci înghețarea într-o democrație formală, cu excepții din ce în ce mai frecvente. Statul continuă să existe, instituțiile continuă să funcționeze, dar legitimitatea lor se subțiază. Reformele sunt anunțate și abandonate, administrația operează defensiv, iar competența este descurajată de conflictul continuu. Suspendarea alegerilor devine, în acest peisaj, nu un accident izolat, ci un semnal că mecanismul democratic începe să accepte soluții de avarie ca normalitate.
Nostalgia politică joacă un rol central în această degradare. Se invocă o Românie „adevărată”, pierdută și trădată, fără a fi definit clar când a existat sau cum ar putea fi reconstruită. În lipsa unui proiect de viitor coerent, trecutul vag devine instrument de legitimare emoțională. Este mai ușor să justifici suspendarea regulilor în numele unei identități mitice decât să explici răbdarea necesară reformelor reale.
Concluzia nu este că România a ieșit din democrație, ci că a intrat într-o zonă periculoasă de elasticitate democratică, în care regulile pot fi întinse fără a se rupe imediat. Problema este că fiecare întindere lasă urme. Democrațiile nu mor doar prin lovituri de stat. Unele se golesc treptat de conținut, prin acceptarea excepțiilor, până când regulile rămân doar decor. Decembrie 2024 a fost un astfel de moment de adevăr.
Autor: Dan Selaru
Adauga comentariu