De ani de zile bat aceeași toacă putrezită. Sunt un conspiraționist prost și rămân la părerea că planul este mereu același. E planul Clinton, care e planul Bush, care e planul Obama, care este planul Trump… și tot așa, la nesfârșit. Nu contează cine vine la putere în Statele Unite, războiul trebuie să continue. Menirea lui este să fie perpetuu, nu să fie câștigat. Competiția hegemonică nu poate fi amânată pentru niște biete condiții meteo cum ar fi alegerea altui președinte. Se încerca încă din 2009 ruperea axei economice Germania – Rusia. Germania era a doua economie a lumii. Încă de atunci, Putin trăgea disperat să fie luat în serios pe coridoarele puterii din UE, dar o consolidare a relațiilor ruso-europene ar fi periclitat hegemonia Statelor Unite. Asta în condițiile în care SUA plătea din buzunar pentru securitatea Europei. În realitate, Rusia nu putea deveni un pericol economic pentru Vest, dar devenea un centru important de alimentare. Cu această ocazie ar fi importat și tehnologie europeană mai ușor, ceea ce o făcea o amenințare militară și mai prezentă. Germania ar fi putut depăși economic SUA cu ajutorul resurselor ieftine și a materiilor prime rusești. În spiritul lui Trahanache: Această stare de fapte nu mai putea continua!
Și uite-așa a fost nevoie de Planul Verde și de războiul din Ucraina. Pentru că ”democrație” și restul lucrurilor bune pe care le aduce războiul în general. Astăzi Germania este pe locul 5, după SUA, China, Japonia și India. În curând va fi pe locul 6. A fost demontată bucată cu bucată printr-o succesiune de politici dezastruoase și influențe externe: deconectată de la propriile centrale nucleare și hidrocarburi, de la gaz rusesc și de la materiile prime ieftine care susțineau industria. A fost forțată de noile împrejurări economice să mute centre de fabricație în China și să depindă din ce în ce mai tare de importul de energie la suprapreț. A început exodul. Celebra industrie germană se mută încetișor în Asia: cea mai mare fabrică BMW este în Shenyang, cea mai mare uzină BASF este în Guangdong și așa mai departe. Viitorul Germaniei are ochii cam mici, pentru că și nemții pot produce ieftin în China și exporta profitul în paradisuri fiscale, ca toți șarlatanii din Estul Europei. Deocamdată încă mai trag politicienii germani de reverul industriașilor ca să nu scape pe ușă afară, dar bătălia este deja pierdută. Mai continuă politicile europene vreo cinci ani și ajunge sub economia Rusiei.
Războiul din Ucraina nu a fost niciodată despre ucraineni sau despre ce vrem noi esticii de la viață. Noi suntem carne de tun în jocurile dintre marile puteri. Puteau integra Ucraina în NATO din pix, în cinci minute. O făceau înainte să se dezmeticească rușii cu Crimeea și acțiunile clandestine din Donbas. Nici noi nu eram pregătiți când ne-au integrat americanii. Era clar că Ucraina nu va intra niciodată în NATO. Ea tot făcea eforturi, americanii tot amânau… De cealaltă parte, până și Rusia dorea o Ucraină integrată în UE. Ar fi însemnat o ușă deschisă prin dosul economiei europene. O portiță prin care acordurile de cooperare economică ruso-ucrainene ar fi permis importul de tehnologie, ocolirea sancțiunilor, contracte la gri și așa mai departe. Narativele învârtite în spațiul public erau pentru găini. Rusia avea numai de câștigat din integrarea Ucrainei în UE, dar nu și dacă stricai toate relațiile înainte de asta. Elita politică trebuia convinsă să renunțe la orice tratat, la toate înțelegerile semnate între cele două țări. Relațiile trebuiau rupte definitiv. Războiul este o afacere și-atât. Unii mor, alții profită.
O singură chestie e semi-adevărată din declarația belicoasă a lui Trump: Rusia este un „tigru de hârtie”, dar nu militar, ci economic. Deși are resurse naturale colosale, suferă de un declin abrupt de populație și de limitări tehnologice impuse de exodul de inteligență, pe care nu reușește să-l oprească de 20 de ani. Este o economie condusă pe modul de avarie. Fără viziune, fără planuri de viitor, dependentă de hidrocarburi și materii prime care abundă în curtea altor superputeri. Rusia încearcă să vândă ieftin pe o piață neconcurențială, în care ceilalți competitori nu au o problemă în a alimenta războaiele și grupările teroriste pentru a menține dominația. Rusia nu are bugetul pentru așa ceva. A încercat și ea să bage un pic de zâzanie cu grupările paramilitare, dar cu un succes teribil de limitat. Conducerea Rusiei nu este niciodată activă, ci reactivă. Putin nu a avut un plan concret pe termen lung, în ciuda narativului propagandistic. Dacă avea un plan, nu reacționa improvizat de fiecare dată. Mereu în ultima clipă.
Măsurile rusești sunt tot timpul ”la repezeală”, pe improvizație. Rușii nu plănuiesc – se descurcă. Toate evenimentele îi prind cu pantalonii în vine, după care urmează inevitabil reacții viscerale. Dat cu pumnul la nervi sau la sperietură. E o mentalitate care le asigură supraviețuirea de un secol, dar nu dă roade pe termen lung. Mai mult creează probleme care pot fi amânate pentru mai târziu. Mută pisica moartă dintr-o parte în alta. Unii ar putea spune că anexarea Crimeei dovedește capacitatea rușilor de a plănui dinainte. Vă contrazic. O strategie inteligentă înseamnă să nici nu ajungi la necesitatea anexării. Plănuiești, influențezi subversiv, manevrezi și organizezi lucrurile de așa natură încât să nu fie nevoie de măsuri brutale pe ultima sută. Anexarea Crimeei miroase a disperare, nu strategie pe termen lung. Strategia pe termen lung presupunea consolidarea puterii la Kiev, investiții masive în economie și consolidarea narativului ca în restul Europei de Est. Dar rușii n-au avut niciodată banii sau influența necesară pentru asta.
Este amuzant că trompetele occidentului acuză Rusia de exact atributele geopolitice care îi lipsesc: de abilități subversive de mare amploare, de proiecție a puterii mondiale, de posibile invazii, de o prosperitate inimaginabilă și alte calități ce lipsesc aproape cu desăvârșire din repertoriul economic rusesc. Bugetul de apărare al rușilor a fost 149 de miliarde în 2024, iar al SUA a fost de 997 miliarde, crescut la peste o mie de miliarde în 2025. Apoi bugetul pentru influență mediatică și manevră politică clandestină este o fracțiune din cel de care dispune occidentul. Nici în cele mai umede vise nocturne Rusia nu se va ridica la același nivel. Narativul imperialismului rusesc era o tâmpenie pentru guguștiuci cu trei neuroni și cultura generală împrumutată de la Digi.
Rusia nu are puterea economică necesară pentru a se extinde pe glob. E prea extinsă și-așa. Nu are suficientă inteligență și infrastructură să se extindă în centrul Rusiei, d-apoi să cucerească Europa. Centrul și Estul trăiesc semnificativ mai prost decât Vestul Rusiei. Teritoriile sunt prea vaste, climatul prea ostil și bugetele prea mici pentru investițiile masive necesare. I-au atras pe chinezi în combinație și nici măcar ăia nu știu de unde să apuce pisica. Au de investit masiv în parteneriatul ruso-chinez. Oricâtă tehnologie militară ar primi la schimb, chinezii s-au prins că nu e suficientă pentru câți bani trebuie băgați acolo. Rusia abia reușește să mențină câteva centre de influență în Africa și America Latină. Și pe-alea abia le ține. Kremlinul știa de la bun început că nu are bani să cucerească Ucraina sau s-o reclădească economic după război. Ucraina nu poate fi ocupată militar și logistic de nimeni. Nici SUA nu are capacitățile necesare. Este o țară cu 10% mai mare decât Franța și cu aproape 40% mai mare decât Irakul. Ai avea nevoie de o coaliție internațională monstruoasă ca să poți ocupa un astfel de teritoriu. Trebuie să fii redus mintal ca să crezi că Rusia va putea ocupa vreodată Ucraina în condițiile în care Marea Coaliție NATO nu a reușit să țină jumătate din Irak mai mult de trei luni.
Nici nu s-a pus vreodată problema unei ocupații totale. Nu mai suntem la începutul secolului 20. Hitler putea fi oprit în cinci minute cu tehnologiile militare din ziua de azi. Al Doilea Război Mondial devenea un incident de două zile, care apărea pe o burtieră la televizor și atât. Ăștia care cred că Rusia va reface Blocul de Est ca-n anii ’50 au învățat istoria din desene animate. Au senzația că o să treacă nea Ivan granița pe la Sighet, călare pe măgăreață și cu mortierul pe umăr. Analiștii înțeleg economia la nivel de păcănele. Nu-ți poți extinde influența militară și economică pe glob când ești a opta economie a lumii. Abia reușesc primele trei puteri să mențină controlul în economia post-capitalistă din 2025. În cinci ani Franța a pierdut tot în Africa. PIB-ul Rusiei a crescut într-un deceniu de la 1,7 la 2,2 – 2,3 trilioane de dolari. O creștere încetinită de pandemie și de conflictul cu puterile occidentale. Rusia e împotmolită economic de multă vreme, nu de ieri de azi. A făcut totuși niște progrese cum ar fi creșterea semnificativă a calității vieții și a puterii de cumpărare în ultimul deceniu, dar asta este altă discuție, care interesează mai mult pe istoricii ruși decât pe mine.
Rusia nu are populația sau resursele tehnologice necesare pentru o tranziție totală la o economie de război. Nu are puterea de muncă sau de producție pentru a susține o economie izolată și un conflict la scară mare. Nu are nici interesul. Ar tulbura apele inutil și ar avea doar de pierdut. Ba dimpotrivă, se putea observa o tentativă grosolană de apropiere față de UE, de creștere a nivelului de cooperare economică și tehnologică. Era normal să-și dorească asta, pentru că Rusia nu avea cui să vândă și nu avea de la cine importa chestii pe care nu le poate face în casă. Spera să-și consolideze relațiile cu Germania, în primul rând, și cu Franța ca bonus. Era doar o chestiune de timp până interveneau americanii în stilul caracteristic. Declarațiile lui Trump fac parte din strategia originală. Interesul american a fost să agațe conflictul de buzunarele europenilor. Investiția inițială a dat roade. Misiunea a fost îndeplinită și războiul poate continua pe banii noștri. Europenii cumpără hidrocarburi și armament de la americani, la prețuri exorbitante, bineînțeles. Își sabotează singuri economiile și industriile… totul e în grafic. Merge ca uns! Pacea va veni abia când toți vom fi cu nervii și cu economiile la pământ. Chiar și dacă se cutremură politic toată Europa, opoziția suveranistă europeană este tot în buzunarul CIA. Americanii joacă mereu ”The Long Game”.
Autor: Dan Pavel
Adauga comentariu