Nu știu de ce vă agitați aiurea cu întâlnirea dintre Trump și Putin. Eu m-am informat toată viața numai din surse oficiale și vă pot explica foarte clar adevărul. Conform experților, rușii au pierdut războiul în două săptămâni. Apoi Vladimir Putin a făcut un cancer și era pe moarte în 5 ianuarie 2023 (sursa: G4 Media și Lumea Bună). În tot acest timp, nevasta lui Zelenski lupta pe front (sursa: Pro-TV, Twitter și Lumea Bună). Când a văzut așa ceva, Putin s-a ascuns în buncăr în 5 aprilie 2023. Acolo nu mai citea internetul și suferea de paranoia grav de tot. Se pișa pe el, scria ”CCCP” cu căcat pe hartă. Era nebun de legat, ce să mai… (sursa Digi24, Hotnews, Lumea Bună). Pe urmă a murit de cancer în 3 martie 2022 și a fost înlocuit de o sosie (sursa Pro-TV și Lumea Bună). Sosia n-a stat cuminte și l-a mai făcut președinte încă o dată pe Donald Trump, care era sluga lui Putin ăla originalu’, cancerosu’ cum ar veni. (surse: Mîndruță, Striblea, Lumea Bună…). Ca să iasă președinte, Trump a trebuit să-și însceneze o tentativă de asasinat (sursa: Presa Quality și fanii Kamalei Harris). Au plătit un prost ca să-l împuște milimetric în ureche, de la 120 de metri distanță. A fost făcătură ca să se excite supremațiștii albi la poza aia cu pumnul ridicat și steagul pe fundal (sursa MSNBC, CNN, Lumea Bună).
Pe urmă a murit și sosia lui Putin. Tot cancer, primit de la FSB. Știa prea multe! (sursa: o proastă de pe-aici care n-a mai încăput în redacția Cartoon Network, dar primește like-uri cu nemiluita). Sosia sosiei ne-a făcut nouă ingerințe cu alegerile din România. Cu Potra și cu moșu ăla de 100 de ani care voia să ne scoată cu plosca din NATO (sursa: Toată Presa. Bă, dar toată, nu așa!). Apoi sosia lui Trump ne-a scos din programul de vize ca să nu ajungem acolo la el, pentru că ne dădeam seama că nu corespunde cu originalu’. El, cu Rubio și cu sluga ailaltă a lui Putin, doamna Tulsi Gabbard, au vrut să ne pedepsească pentru că nu l-am lăsat pe Georgescu să ne facă apa inteligentă și s-o dea pe gratis la ruși. Că și Georgescu era tot al lor, cum ar veni (surse: Toată Presa. Bă, dar toată!). Fusese infiltrat aici ca să-l convingă pe Ciolacu să-i ignore pe rezerviști, să-și pișe electoratul în gură cu tupeu porcesc și să mânărească voturile împreună cu PNL. Care PNL finanțase campania lui Georgescu din naivitate, deci nu făcea jocurile Rusiei pentru că n-avea cum. Adică Georgescu a profitat de buna credință a liberalilor și de inima încovrigată a lui Ciolacu, tocmai ca să salte pe Căpitanu și Legiunea la putere în România (aceleași surse).
Inițial rușii n-au reușit să o compromită pe Lenuța Lasconi. Toată lumea o lăuda și-o spăla mai ceva ca pe Sfânta Născătoare de Progresiști, deși noi tot întrebam așa discret: Bă, nu-i cam proastă? Dar ea, săraca, nu era proastă. Eram noi extremiști. Ne certa Presa Quality și lumea bună… văleu, mamă! Adică ni se părea nouă că-i proastă pentru că era în alegerile greșite. Ea era deșteaptă (surse: Toată lumea. Bă, dar toată lumea!). Abia în alegerile corecte a devenit ea proastă, Nicușor deștept și noi tot extremiști (surse: aceeași lume). Abia atunci cică au convins-o kaghebiștii pe Lenuța să joace jocurile Rusiei, să se facă de tot căcatul și să piardă alegerile de proastă ce era. A luat ultimele procente găsite sub scaun la cinematograf. Era pericol mare cu Rusia dacă câștiga Lenuța, că aia săraca nici nu știa unde e NATO pe hartă (aceleași surse). Ca să combatem jocurile Rusiei, toate sursele, societatea civilă și BNR ne-au spus clar cu cine trebuie să votăm. Era logic. Dacă votam greșit riscam să ne scoată Georgică din UE, ne făcea euro 5 lei, ne tăia salariile, ne creștea TVA-ul și pierdeam banii din PNRR.
În ultima clipă ne-a salvat Nicușor (sursa: BEC). Ăsta micu, după ce a câștigat alegerile, ne-a spus că puteam vota cu cine voiam noi pentru că oricum nu ne scotea Georgică din UE și tot ieșea cum trebuie. Pe urmă l-a durut fix în cașchetă că s-a mărit TVA, s-au tăiat salariile și am pierdut majoritatea banilor din PNRR oricum. Euro a scăzut pe creștere, scădere pozitivă sau cum se numește… Cum am dat-o, a ieșit același căcat. Nu mai contează. E și păcat să ne certăm între noi. Acuma întâlnirea oficială dintre Trump și Putin e de jucărie. Conform experților, unu-i mort, celălalt prost și amândoi sunt nebuni. Așadar nu se poate rezolva nimic. O să rămână cum a căzut, adică tot pe noi. Noi dăm bani la ucraineni, ucrainenii se duc să moară de cât s-a plătit și asta e! Suntem în grafic. Norocul nostru este că avem cel mai bun prim ministru din istoria României (sursa: Pro-TV etc.).
Multe lucruri nu-s de discutat. Cele două sosii ale lui Trump și Putin, care amândouă sunt plătite de mortu’ original – Putin v1.0 – s-au întâlnit acuma în Aiahuasca mai mult ca să discute despre ăia un milion de morți Covid din România. (sursa: Digi24, Daniel David, Lumea Bună și toți specialiștii în virusomanie de la vremea respectivă, care insistau că vom stivui cadavrele pe bulevard dacă strănută mamaie pe legătura de pătrunjel). Bine că am interzis săracii la pizzerie și babele cu zarzavaturi din piață, dar am păstrat mall-urile deschise. Dacă mai scădea mult profitul la grupurile financiare, ni-l punea Macron președinte direct pe Caramitru ca să știm o treabă. O dădeam din desen animat în manga de-alea japoneze pentru tulburați sexual. Ne-a trecut glonțul pe lângă ureche.
Mă rog… important este să nu facem jocurile Rusiei. Citiți numai din surse oficiale și veți afla exact ce se întâmplă! Io vă spun: eram la ghenă fără experți! Eram TER-MI-NAȚI fără surse oficiale. Dacă nu mâncau ăștia absolut tot căcatul din România, trebuia să mergem cu rățușca gonflabilă la muncă. Pluteam pe mareea de căcat pe sub balcoanele de la etajul trei. Mulți nu știu să înoate… era complicat. Stați degeaba cu ochii beliți în știri. Și dacă sunteți informați și dacă nu sunteți informați, e fix același căcat. Ba e mai bine să nu fiți informați pentru că măcar aveți șansa să treceți un minim control neurologic, fără să vă suspecteze doctorul că ați făcut atac vascular. Pur și simplu nu poți fi atât de prostan încât să te iei după presă, fără o patologie severă în spate.
Autor: Dan Pavel













Adauga comentariu