Uniunea Salivați pe România putea cheltui 50 de euro pe o consultație de zece minute cu orice avocat care le-ar fi putut spune dinainte că nu este legal ce vor să facă. Era la mintea unei găini obidite că nu poți strânge bani în numele unui candidat ca să-i folosești pentru alt candidat. A obține bani în alt scop decât cel declarat se numește înșelăciune, iar a schimba oficial candidatul în ultimele săptămâni este o prostie. Era previzibil că o să dea BEC cu ei de pământ. Scandalul de acum nu face decât să tragă în jos ambii candidați implicați. Trădează o prostie toxică de o puritate aproape incredibilă care dă dependență. Sincer n-am mai văzut până acum o campanie electorală atât de mizerabilă și lipsită de logică. A avut câteva premiere în istoria României post-decembriste. Renumărarea, validarea și apoi anularea alegerilor fără probe. Apoi căutarea de probe care să justifice fie și tangențial acțiunea după executarea acesteia, ca în anii de glorie ai securismului. Apoi un partid care și-a sabotat activ candidatul din prima secundă de după anulare și acum încearcă să-l retragă din cursă mult prea târziu, prin mijloace ilegale.
Cel mai profund mă încearcă sentimentul de dezgust. Alegerile astea reprezintă pentru mine ultimele gâlgâieli de pe patul de moarte în care zace un stat eșuat. Sunt simptomele de alienare prezente înaintea decesului. După atâta amar de ani, suntem tot acolo – La USL și copii de securiști săriți în politică de nicăieri, fie din galeriile de fotbal, fie din cafenelele de bon ton ale Europei, unde zăcuseră la umbră pe banii părinților furați de la popor. Am rămas tot la faliți, la bâlbâiți fără spinare și la cadavre politice îngropate de mai bine de un deceniu, pe care mi le scoate sistemul acum la înaintare ca și cum ar fi proaspete. Mă tulbură conștientizarea faptului că metodele și mentalitățile au rămas cam aceleași, moștenite de la vechea generație de securiști. Am rămas la combinații dubioase, transparente și semianalfabete. La scandal cu miros de finanțări dubioase, la slugărnicie intelectuală și comisariat politic, la intoxicații și fumigene de presă. Îmi pare un scandal în autobuz, făcut ca să poată intra șuții prin buzunare în timp ce pasagerii sunt preocupați de gălăgia diversionistă.
Se judecă mereu cu aceeași dublă măsură: Penalii noștri sunt mai buni decât penalii lor. Boții noștri sunt mai buni decât boții lor, iar cenzura noastră e mai bună decât cenzura lor. Miliardarii care ne arvunesc pe noi sunt mai cinstiți decât miliardarii care îi arvunesc pe alții. Mă deprimă chestiile astea pentru că trădează o lipsă umilitoare de verticalitate, o scolioză morală debilitantă și scârboasă, demnă de disprețul oricărui om lucid rămas în țara asta. Candidații se simt profund periferici. Se comportă ca atare, ca niște beglerbei dintr-un pașalâc îndepărtat în care a ajuns prea târziu vestea că a pierit sultanul. Nici ei, dar nici opozanții lor nu au încă curajul să acționeze independent. Riscul îndepărtării de la ciolan este prea mare pentru vreo formă de independență politică. La nivel național se discută mărunțișuri, daraveri de clopotniță și zvonuri de văduve plictisite devenite politici naționale militare sau economice. E panică între găini că n-a mai intrat stăpânul pe poartă să arunce grăunțe și gloata de orătănii se ceartă pe ultima balegă. Se face parada soluțiilor fără soluții, a gablonzurilor fără valoare, menite să ia ochii mulțimii de gură-cască din iarmaroc.
Nimeni nu are nici măcar tupeul să mai întrebe cum am ajuns aici, cine și de ce ne-a adus sau cum facem să scăpăm din malul în care suntem împotmoliți. Ce se întâmplă când se epuizează banii din care plătim subvenții la energie? Ce facem cu prețurile? Cu producția de energie? Cu sistemul falimentar de protecții sociale? Cu sistemul medical jefuit, castrat și privatizat prin învăluire? Ce facem cu împrumuturile sau datoriile externe? De unde bani pentru educație, sănătate sau infrastructură? Din ce stimulăm producția industrială și agricolă? Din ce facem școli, autostrăzi și căi ferate? Cum modernizăm porturile și infrastructura comercială? Cum creștem economia? Din ce ar trebui să-și clădească tinerii un viitor într-o țară în care majoritatea nu-și permit nici chiria, d-apoi achiziția unei locuințe pentru a-și putea întemeia o familie? Ce facem cu colapsul demografic și de natalitate? Nimic.
Am senzația că trăim într-un delir național mistic. Un vis în care toate lucrurile ar funcționa ideal și miraculos dacă n-ar exista electoratul, dacă n-ar mai exista săracii care trăiesc sau votează greșit, dacă n-ar mai fi extremiști sau idioți, dacă n-ar mai fi putiniști, cristofasciști sau mai știu eu ce. Viața în România ar fi extraordinară dacă… ceva. Nu știm exact ce, dar vina e clar la alții. Ar curge lapte și miere dacă n-ar mai exista ceilalți și am fi numai noi. Pentru că NOI suntem ăia inteligenți și valoroși, oamenii civilizați și singurii care merită drepturi egale. Adică, toți suntem egali, dar NOI ar trebui să fim mai egali decât ceilalți ca să fie bine în țara asta. Perioada asta electorală îmi confirmă încă odată că trăim într-un birt de pe un teren viran, nu o țară. Conviețuim într-o speluncă în care dă buzna periodic câte un profesor alcoolic și rupt în cur ca să-și bată joc de ceilalți bețivi rupți în cur pentru că nu sunt la fel de deștepți ca el.
Intelectualii noștri discută cancan și evenimente de pe partea cealaltă a globului. Se ceartă despre meme. Reduc subiecte complexe la trei rânduri și un nivel mental de grupa pregătitoare. Rostogolesc știri false dezmințite de zece ori și remințite apoi de următoarele platforme zvonistice. Divorțează orice subiect de context și își întăresc pozițiile cu un fake-news preluat de Reuters de la CNBC, care îl preluase de la un troll de pe Twitter. Vectorii noștri ceartă poporul în apărarea clasei politice. Promovează o formă înjositoare de iobăgie mentală pe care sunt dornici să o implementeze chiar și cu pulanul, în caz că nu este acceptată voluntar de acest popor față de care nu simt decât dezgust pentru că se încăpățânează să nu se aplece smerit înaintea lor. Vectorii noștri scuipă pe propriul electorat și se îmbrâncesc ca la ultima pomană. Umblă înfoiați, plini de fanfară, în timp ce critică sforăitor dantela din sicriu și pantofii mortului de la înmormântarea asta națională.
Autor: Dan Pavel
Adauga comentariu