Am auzit că le vin ăstora sarmalele îndărăt. Or fi fost stricate sau ceva. Nici bucătăria de la Cotroceni nu mai e ce-a fost. Eu ce să le fac? Au fost masă de manevră pentru Băse, apoi masă de manevră pentru Ioha, dar se așteptau să nu fie tratați ca masă de manevră pentru Nicu. Sunt mereu captivi undeva între isterie virulentă, jelanie și regrete eterne. E definiția nebuniei să faci mereu același lucru așteptând alte rezultate. Și, când le zici, te scuipă și te înjură tot pe tine, nu pe escrocii care i-au manipulat. Am mai zis eu – victime de profesie.
Anyway, revenind la chestiile cu adevărat importante: Oricâtă dragoste ar fi la mijloc, între mine și nevastă-mea se duce o bătălie silențioasă. Un adevărat război rece. E treia oară când mă lasă cu doar două pătrățele pe sulul de hârtie igienică. E fană Bolojan sau ceva. Cu alea două pătrățele nu pot șterge nici motanul la cur, d-apoi pe mine însumi. Am avut de ales între a urca în cadă sau a merge crăcănat în curul gol, ca un cimpanzeu de-a-n picioarelea, până la dulapul cu hârtie igienică. Pentru că riscam să las ciocolățele și fondante în urma mea, am ales prima variantă nefericită. După igienizarea căzii am luat un sul întreg de hârtie din dulap și l-am ascuns în baie, dar am lăsat sulul vechi cu alea două pătrățele pentru ea. Această Margaret Thatcher a cur-papirului din casa asta. Când o urla de la baie că n-are cu ce se șterge, eu voi fi cu căștile pe urechi și muzica la maxim. Am încredere că se descurcă ea. Bine că nu e tefelistă împătimită, că era în stare să umble cu căcatul pe rochie și să țipe la mine că așa se poartă.
Autor: Dan Pavel
Adauga comentariu