Analize și opinii

Dan Pavel: Analiza de la birt (TL:DR)

Singura așteptare pe care o am eu de la Nicușor Dan, în afară de neoliberalismul cu care m-am obișnuit, ar fi o măsură de securitate urgentă: Vreau să-i interzică Dianei Șoșoacă să-și mai depună icrele în Marea Neagră deoarece afectează atât biosfera, cât și detecția submarinelor. Eu fiind agent putinist, pe mine mă deranjează când se duce ea să facă baie electorală și cresc apele în Sevastopol. Avem și noi operațiuni clandestine care depind de o anumită predictibilitate. E aiurea să-i sperie și pe operatorii noștri de sonar și pe cei ai adversarilor NATO. Dacă nu-mi îndeplinește Nicușor această dorință, eu sunt primul care voi face documentar despre cât sunt de dezamăgit de el, peste zece ani.
Acum serios, pentru suveraniștii care nu mi-au trântit pagina în nas că n-am votat sau n-am susținut cauza, trebui să spun niște chestii dureroase. Sunteți la fel de naivi ca votanții lui Nicușor, care cred că PNLSD se vor reforma și că va curge cabernet la robinet în mandatul ăsta. Reforma la PSD a însemnat înlocuirea cocainei cu ketamina în avionul NORDIS. L-au sucit pe Ciolacu cu Grindeanu ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Asta ca să ne arate exact cât au înțeles ei din lunile astea de haos politic și din mesajele alegătorilor. Oamenii din vechile partide se învârt în jurul acelorași fosile încercând să se ascundă de adevărul care îi fugărește. Cu mumiile vechiului sistem nu se mai poate face reformă în vreun partid. Nu putem aștepta o schimbare la față din partea nimănui. Oamenii sunt pe drum înfundat. Aș fi curios astăzi ce cifre au partidele după tot haosul ăsta. Am senzația au întins coarda populară la maxim, până s-a rupt de tot. Au frânt țara de-a dreptul, doar ca să mai scape o tură.
Cam aceeași chestie se întâmplă cumva și la voi, la suveraniști. Mișcarea e complet înfundată cu Simion, Șoșoacă și Gavrilă. Cu analfabeții cei tineri căzuți din tractor și fetele de la salonul de înfrumusețare POT. E amatorism hilar. În salonul oamenilor tineri te împiedici de plosca și scutecele securiștilor artritici. De la mine din sufragerie se vede ca o menajerie politică alcătuită la repezeală din ce n-a vrut să primească PSD în sediu ca să nu-și murdărească covoarele. Poate mă înșel. Unica platformă program rămasă valabilă la suveraniști pare să fie ”Circoteca”. Dacă nea Gigi e vocea rațiunii în mișcarea aia, sunteți pierduți. Trebuie adunat și concretizat ceva acolo. În primul rând niște idei, o platformă lucidă axată pe orice altceva decât maimuțăreală patriotardă. Apoi trebuie împinși în față niște profesioniști care înțeleg cum funcționează instituțiile mari, piețele de capital, negocierile interguvernamentale și așa mai departe. Altfel o să sfârșiți ca useriștii care se răzgândesc politic de trei ori pe lună și aprobă orice compromis. Vezi rămâne să fiți votați din lipsă de imaginație, de către un public captiv.
Cu ce aveți voi în linia întâi eu nu v-aș da o listă de cumpărături pentru Piața Obor, d-apoi președinția sau guvernul. Nu am încredere că vă întoarceți cu cele necesare pentru o ciorbă de fasole. Nu o spun cu răutate. Am metehnele mele de analist ratat și par răutăcios cu toată lumea. Ăsta mi-e stilul, dar nu urăsc pe nimeni. Încerc să mă stăpânesc pe cât posibil. Șoșoacă este extraordinară pentru un reality-show în care să o trimitem în savană, cu o bâtă și doi litri de apă. Să vedem dacă reușește să se întoarcă acasă. Ar face audiențe record. E super amuzantă, dar nu în parlament. Nu ca lider politic. Gavrilă… nu vreau să fiu misogin, dar este definiția parvenitei de partid. E o Chiriță oarecare, complet aeriană. Spune numai tâmpenii, vorbește bolovănos, se comportă caraghios… E o absență umblătoare. Când o văd am senzația că trebuie să apară acușica, de după colț, doi psihiatri care să o imobilizeze cu plasa de fluturi. Pare ajunsă acolo pe criterii care n-au nicio legătură cu politica. Ori un accident fericit, ori a căzut ea în mădularul cui trebuie, deci tot accident fericit. Și AUR are probleme mari de credibilitate în fața electoratului, dincolo de nemulțumiții de sistem din publicul țintă.
S-a dus președintele Georgică Simion la francezi ca să le explice el soarta Franței, de parcă vorbea pe islaz. Să dea lecții la conservatori, într-o superputere colonială cu sute de ani de tradiție și experiență în conservatorism. E de râsul curcilor. Trecând peste imbecilitatea conceptului în sine și peste daunele electorale pe care le-a provocat, nu discuți cu nicio țară așa. Nu contează că e Franța sau Vietnam. Trebuie să dovedești diplomație în toate interacțiunile. Este principala calitate a unui prezidențiabil. Trebuie să arăți respect pe orice coridor, fie că ești la Washington sau Moscova. Să rămâi elegant în orice studio de televiziune, chiar și în fața inamicilor declarați. E o chestiune de demnitate și onoare personală, în primul rând. Apoi de respect față de alegători. Tu vei reprezenta țara în toate relațiile ei internaționale. Mai bine îți ții gura și înghiți în liniște, decât să riști să o faci de rahat pe scena mondială.
Simion a arătat cam ce poate. E necizelat, impulsiv, încăpățânat, bolovănos și ranchiunos. E ”băiețaș” politic. E combinator, ceea ce nu e neapărat rău în politica românească, dar omul nu pare să aibă abilitatea de a primi feedback constructiv. Nici răbdarea sau consecvența necesară pentru planuri mari și bătălii istovitoare. Am râs bine de gafele din campanie. Publicul feminin votează în număr mai mare decât cel masculin și femeile tind să fie mai loiale politic. Sunt mai răbdătoare electoral, dar nu cu ghiorțoi care se răstesc la ele și le insultă. Să alienezi femeile este o greșeală puerilă. Mai ales într-o țară în care femeile au soartă grea și se cam tem de bărbați. Nu o poți face decât dacă nu te-ai gândit niciodată la consecințele vorbelor care îți ies pe gură. O faci când îl ai pe ”Fă, proasto!” în instinct. Nu știu ce a fost exact campania asta, dar în ultima perioadă parcă a insistat să îndepărteze electoratul cu fiecare gest. S-a căcat în toate potecile și a mai dat și cu palma în el. E aproape imposibil să fii atât de prost în doar două săptămâni, dar Simion a dovedit că se poate.
Îmi pare rău să o spun, dar suveranismul vostru de acum este un concept fantezist. Sună bine la români, dar… NU. SE. POATE! România nu are nici economia, nici constituția, nici infrastructura, nici poziția geostrategică sau pârghiile internaționale pentru ce vreți voi. Nu poate rezista singură pe harta lumii pentru că nu are suficientă populație, producție, industrie, buget, profit, securitate… orice! Nu are poziții puternice de negociere cu marile puteri. Ați fi ajuns la putere și o dădeați cotită pentru că sloganurile voastre se puteau traduce economic doar în naționalizare și ceaușism. Asta ar fi prăbușit economia instantaneu. Ne ștergeam la cur cu hârtiile de zece mii de lei noi. România e globalizată și dependentă de tot păienjenișul ăsta de relații economice internaționale. Nu o poți chiureta din economia mondială fără să aduci foametea și falimentul.
Voi nu puteți fi de ”dreapta” când o ardeți pe socialismul lui Georgescu. Lozincile lui economice nu înseamnă nimic. Nu poți recupera resursele decât prin naționalizare. Pe planeta asta nu se poate naționaliza decât ”soft” sau prin dictatură (confiscări). O naționalizare ”soft”, pe model scandinav, presupune recuperarea resurselor strategice prin parteneriat public-privat și cumpărarea unor pachete de acțiuni la companiile care le dețin. Azi un pic, peste trei ani încă un pic, până preiei controlul fără să clatini toată economia. Fără să distrugi încrederea la nivel internațional. Toată lumea trebuie să profite, iar patronul străin trebuie să plece mulțumit acasă când i-ai cumpărat afacerea. Altfel fug toți investitorii de sparg ușile. Nimeni nu vrea să vină cu bani de-acasă ca să fie țepuit aici de către stat. Preluarea controlului necesită o viziune colosală pe termen lung. O economie extrem de puternică, mulți bani la buget, un climat politic stabil și o echipă de profesioniști care ar putea gestiona resursele alături de acționariatul privat. În România nu există așa ceva deocamdată. Ce visați voi e poluție nocturnă.
Suveranismul pe model american nu poate funcționa într-o țară ca a noastră. Nu funcționează nici în State, d-apoi să copiem noi modelul ăsta prost înțeles. Confundați suveranismul cu imperialismul. România nu are încă cultura instituțională, educația politică, puterea economică și civilizația necesară pentru chestii de-astea. Nici măcar țările scandinave nu sunt singure și ”suveraniste” pe harta lumii. Depind de alte piețe și economii, de import de tehnologie, de afaceri private, de investitori și întreprinzători. Nu sunt autocrații izolaționiste. Depind de cooperarea internațională și de securitatea regională a altora. Investesc în alții pentru a-și întări propriile poziții. Au cu cine și mai ales cu ce negocia. Un astfel de sistem ”independent” se poate clădi în decenii, prin pași mărunți. Printr-o economie zdravănă, un pachet lucid de politici concentrate pe independență energetică, bancară, militară, pe o monedă puternică, pe educație și luptă anticorupție. Nu se poate pe spiritualism, bioenergii și cântece patriotice. Singura țară suveranistă pe model Georgescu este Coreea de Nord. De-asta am zis că e un clovn. Până și China este profund dependentă de relații economice cu alte țări, de banii și de afacerile străinilor.
Nu poți construi nimic pe maimuțăreală, pe improvizații și căpătuială politică. O bună parte din problemele pe care le are România sunt probleme globale, pe care le au multe națiuni. Probleme pe care liderii voștri nu dau semne că le-ar putea înțelege: Declin de populație, inegalitate socială, post-capitalism, post-industrializare, digitalizare accelerată, tehno-feudalism mascat etcetera. Populațiile îmbătrânesc. Sistemele de protecții sociale se clatină peste tot, odată cu împovărarea economică. Calitatea educației scade cam peste tot. Calitatea vieții tinerilor scade. Cererea de forță de muncă scade în contextul tehnologizării accelerate. Monopolurile suprastatale au bugete mai mari decât națiunile în curs de dezvoltare. Democrațiile se destramă și se ambiguizează încet. Clasele politice se distanțează de popoare. Sunt subiecte prea complexe pentru mințile care există acum în eșalonul întâi al opoziției românești. Lumea trece pe lângă noi și nu va aștepta adaptarea clasei politice la realitate. Dacă nu suntem atenți, ne vor purta curenții direct către scurgere. Cu cine aș putea vorbi de la suveraniști despre toate astea? Simion? Șoșoacă? E adevărat că nici ăștialalți nu au un plan concret. Se vede cumetria și improvizația. Dar măcar au experiență instituțională și o infrastructură politică pusă la punct. Voi nu o aveți nici pe-aia.
Suveraniștii voștri din parlament par căzuți din preorășenească. Au discursurile alea buimace de parcă se așteptau să participe la Festivalul Scrumbiei, nu la discuții inteligente despre secolul 21. Simion vorbește la televizor de zici că l-au prins gaborii cu purceaua furată la subraț și trebuie să găsească explicații. Miroase prea mult a parvenitism în zona asta politică. Cumva înțeleg de ce. Sunt mișcări politice tinere. Toate încep așa în republica noastră corcodușieră. Că și USR o ținea tot din gafă în gafă la început, deși avea educație. Mă rog, o ține și-acum, dar asta e altă discuție. Nici partidele vechi nu erau cizelate la debutul lor pe scena politică. Au aerisit pesediștii sediul timp de treizeci de ani ca să nu mai miroasă a transpirație comunistă și acum pute a NORDIS și sculament. Nu s-au învățat minte nici după atâta vreme. De o viață întreagă aștept să pot vota cu niște social-democrați autentici, dar până acum n-am găsit niciunul. Sunt orfan politic. PNL e o derivă ideologică totală de la primul USL încoace. Liberalii și-au pierdut identitatea complet sub aripa ocrotitoare a PSD. Încă n-au reușit să penseze sprânceana lui Bolojan ca să-l aducă în secolul 21, d-apoi să-și împrospăteze partidul.
Ceea ce mă înspăimântă cu adevărat la scena politică de astăzi este că dinozaurii cu experiență sunt pe ducă, oamenii competenți sunt trași pe linie moartă mereu, iar lupii tineri sunt niște impostori care au intrat în chestia asta până-n gât și nu se descurcă. Dacă toate mișcările politice tinere se fâsâie într-un ciclu electoral, maxim două, am belit steagul definitiv! O să mor înainte să văd democrația aia despre care vorbea Brucan. Ah… și încă o chestie: Pentru o mișcare suveranistă autentică, ar fi ideal dacă n-ați mai cerși cu căciula în mână pe la toate porțile. Ba pe la Washington, ba pe la Moscova sau Tel Aviv. Independența nu se câștigă cerșind.
Autor: Dan Pavel
Dac Aproape Liber
Chief Executive Offcer at
Dăbuleni Watermellon Corporation

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Dane , l-ai consiliat pe Simion cu magistralele tale idei politice ? Bănuiesc că vorbești ca oricare gherțoi după ce s-a produs catastrofa. Prin opiniile pe care le afișezi dovedești că ești un elitist de pripas . Implică-te și apoi vorbește. Tu aștepți să facă altcineva ceea ce dorești să se întâmple dar aportul tău este liniștea de înaintea furtunii. Zero barat!. Stai jos și așteaptă să se întâmple așteptările tale.