1 aprilie 1991. Cam ce făceaţi atunci? Unii dintre dumneavoastră probabil eraţi prea mici sau, de ce nu?, nu vă născuserăţi. Dar ceilalţi, cei care erau conştienţi ce făceau? Ei bine, din câte ţin eu minte, nu prea ne dezmeticiserăm. Eu, de exemplu, chiar dacă începusem să mă învârt, nu prea înţelegeam cum stau treburile, astfel încât încercam să-mi acopăr găurile educaţionale. Pot spune că şi ceilalţi erau cam în aceeaşi stare. Nu prea ştiam bine ce e cu întreprinderile private şi cum se organizează.
În aceste condiţii mă întreb cam care e probabilitatea ca un cetăţean simplu din Estul Europei să-şi deschidă o companie în Delaware? Nu săriţi să spuneţi că zero deoarece fix pe 1 aprilie 1991, cetăţeanul sovietic Mykola Lisin îşi înregistrează acolo compania „Sunrise Energy Resources”. Aţi fi tentaţi să spuneţi că cetăţeanul era ucrainean, dar trebuie să înţelegem că Declaraţia de Independenţă a Ucrainei se va da abia după patru luni de la această dată, în timp ce URSS va colapsa abia la sfârşitul anului. Iată cum ne aflăm în faţa unui cetăţean vizionar care, la data la care majoritatea esticilor habar n-aveau de existenţa statului Delaware, nu doar că mergea acolo, dar îşi deschidea şi-un offshore.
Nu vă gândiţi că e un teritoriu dubios. Dintr-un anume punct de vedere, compania lui Lisin avea în Delaware o dimensiune comparabilă cu alte companii celebre, gen Coca-Cola, Apple etc. Dimensiunea se referă la bucăţica de raft de la adresa 1209 North Orange Street, sediu pe care şi-l declară cel puţin o treime dintre companiile Fortune 500. Doar spaţiul ocupat în Delaware e similar întrucât, din punct de vedere al restului caracteristicilor, compania lui Lisin era ruptă-n fund. Acum, dacă vreţi să dăm cărţile pe faţă, putem spune că asta era una dintre multele companii deschise atunci în Delaware, având ca scop intrarea unor insideri ca „investitori americani” în spaţiul sovietic de unde urma să li se livreze companii de stat la cheie. Cam ceea ce numem noi „investitori străini”. Ofiţerii GRU înţeleseseră că sunt schimbări politice profunde astfel încât nu era rău să-ţi asiguri spatele din punct de vedere financiar.
Masa aceasta amorfă de ofiţeri ai serviciilor secrete ruseşti, de cârtiţe plasate şi uitate de lume sau scăpate de sub control, dar şi mulţimea de aventurieri inconştienţi se vor numi generic în anii de până la Putin „Mafia Rusească”. Să revenim la povestea noastră.
În Delaware, compania Sunrise Energy Resources n-a făcut mai nimic. An de an, timp de mai bine de zece ani, a închis pe zero. Era în aşteptare? Nu ştim mai nimic. Cest este că Mykola Lisin fondează în anul 2002, împreună cu un alt bărbat misterios – Mykola Zlocevski – compania Burisma. Şi de la acea dată treburile încep să se accelereze.
Înainte de a trece mai departe ar trebui să mai menţionez că prin 1997, o firmă de extracţie gaze naturale – Esko Pivnici – a intrat în insolvenţă. În planul de reorganizare a apărut o companie al cărei nume era Pari. Esko Pivnici avea nevoie de cooperarea cu Pari pentru a se menţine cât de cât pe linia de plutire. Reţineţi ideea pentru că acum urmează chestii interesante.
Probabil întrucât câştigase destulă experienţă în domeniul resurselor minerale, Zlocevski s-a calificat pentru un post de ministru al resurselor minerale, adică fix în domeniul în care era „investitor”. Sper că nu aveţi pretenţia să numiţi chestia asta ca fiind „conflict de interese”. Noţiunea nu există nici măcar acum în legislaţia din Ucraina. Ca să înţelegeţi cum stă treaba, în 2004 Zlocevski blochează o companie polono-ucraineană care dorea să importe gaze întrucât i s-a părut mult mai potrivită pentru asta compania Ukrnaftoburinnya. Era logic să fie aşa deoarece el cunoştea bine compania Ukrnaftoburinnya întrucât era chiar a lui. Acum ştiţi bine cum e: nu poţi să ai în nimeni o încredere mai mare decât în tine.
Tot în 2004 asocierea Esko Pivnici – Pari primeşte drept de exploatare pe 1/3 din suprafaţa exploatabilă din Ucraina. Însă imediat după asta Esko Pivnici intră în cătarea Sunrise Energy Resources. Printr-o scamatorie misterioasă, Sunrise a obţinut 69.47% din acţiunile fiecăreia dintre cele două firme. În urma acestei operaţiuni Esko Pivnici are un nou consiliu de administraţie compus din: Constantin Ţiriulnikov – preşedinte şi CFO(la doar 26 ani!), David Melman(62 ani), Leo Golden(43 ani), Abraham Benun(32 ani!). Chestia e că treburile s-au desfăşurat extrem de ciudat, compania schimbându-şi extrem de des acţionariatul. Culmea, în ciuda instabilităţii sale, compania era mega-rentabilă, câştigând masiv licitaţii ale statului condus pe felia aceea de Zlocevski. N-o să vă ţin mult în tensiune.
În 2007, treaba părea foarte bună pentru mega-rentabilele companii care făceau afaceri împreună. Apăruse chiar o oportunitate teribilă, anume câmpul Karaikozovsk care, conform studiilor din perioada comunistă, avea o rezervă uriaşă de gaze. De aceea, Sunrise Energy îl cumpărase integral ajutată de acelaşi Zlocevski. Însă, spre sfârşitul anului vine o lovitură de graţie: din studiului efecuat de Netherland Sewell & Associates Incorporated – compania angajată de Sunrise pentru a evalua rezervele de hidrocarburi din perimetrul Karaikozovsk – rezultă că acolo nu se află niciun milimetru cub de gaz, câmpul fiind absolut steril. E o mega-ţeapă în care mâna de mafioţi din spatele acestor companii îşi puseseră toată speranţa.
Partea interesantă abia acum vine. Aşa cum am spus, companiile din grup erau absolut cu fundu-n baltă. Însă o nouă scamatorie e pe cale să înceapă. De la Londra apare un „cavaler pe cal alb”, anume compania Millington Solutions LLC. Conform SEC, Millington a preluat toate datoriile companiilor,la fel ca şi 100% din acţiunile Sunrise Energy. Atunci apare Eduard Ţiriulnikov, tatăl tânărului preşedinte al Esko Pivnici care i-a cedat lui Zlocevski cele 69.47% din companii(vezi tranzacţia descrisă cu două paragrafe mai sus). Nu se ştie exact cum ajunsese Eduard Ţiriulnikov să deţină acele acţiuni, însă partea interesantă este că transferul presupune doar transferul activelor fizice, datoriile rămânând în contul misterioasei companii londoneze Millington Solutions LLC. Cu alte cuvinte, „englezii” rămân cu datoriile, iar Burisma cu tot ce aveau mai bun companiile din grup. Interesant, nu-i aşa?
Prin tranzacţia menţionată, Millington a iertat companiile din grup de o datorie de aproape 6 milioane de dolari. Cine poate fi totuşi acest binefăcător? Este imposibil de găsit cel care se află în spatele Millington întrucât e vorba de un grup de aproape 2000 de companii care au acţiuni unele la altele, astfel încât e imposibil să afli persoana din spate fără studiul întregii documentaţii şi fără cineva care să te ghideze în respectivul labirint. E cât se poate de clar că avem de-a face cu una dintre companiile prin care operează adevăraţii stăpâni ai planetei. Astfel, din spatele unei asemenea păduchelniţe, poţi face absolut orice, fără a avea o responsabilitate întrucât, chiar dacă stăpâneşti întreaga pădure de companii, nu ai decât un rol de acţionar minoritar, legal neputând fi tras la răspundere. Practic încă de atunci putem vorbi de conectarea Ucrainei la mafia globală întrucât în conglomeratul de companii aflate în dificultate şi ajutate de Millington era concentrată aproximativ o treime din capacitatea de forare a Ucrainei.
Treaba devine ceva mai interesantă un an mai târziu, mai precis pe 18 mai 2010, când Burisma a vândut cele 69.47% din acţiuni unui conglomerat format din Cambridge Securities of Panama(aparţinând lui Louis Hernandez Garcia) care preia 51% din acţiuni şi restul către Coral Canyon Investments, Montego Blue Enterprises, Vermilion Consulting Corporation, Middle Island Consortium, toate societăţi din Nevada cu diverşi necunoscuţi aflaţi în spate. Cel mai probabil firme acoperite. În ceea ce-l priveşte pe Louis Hernandez Garcia, putem spune că este învârtitor de afaceri la nivel mare. Tranzacţiile le face prin firme înregistrate în paradisuri fiscale şi, pentru serviciile sale încasează comisioane babane. De aceea probabil pe fiul său îl găsim consiliul de administraţie al HSBC – America de Nord. Şi de aceea SEC nu e deranjată că la transferarea acţiunilor nu se respectă nici măcar legislaţia care prevede notificarea acţionarilor minoritari. Partea frumoasă e că preţul total al acţiunilor a fost de doar 270 000$. Vă daţi seama? O treime din puterea de forare a Ucrainei tranzacţionată cu banii de pâine.
De fapt totul a fost o scamatorie menită transfera acţiunile. O să înţelegeţi imediat care e treaba. Suntem în 2011 şi Mykola Lisin moare într-un ciudat accident de maşină. Averea sa e de aproape jumătate de miliard de dolari, însă se evaporă în operaţiuni suspecte. Timpul nu mai avea răbdare, în Ucraina se coceau treburi extreme, astfel încât putem avea „suspiciunea rezonabilă” că Lisin a fost sinucis. Mai ales în condiţiile în care în accidentul său de maşină a fost … singura victimă. Dacă vreţi puţin condiment, o să vă spun că ceva similar aţi văzut la „sinuciderea” şefului Hexi Pharma.
În acest moment se formează în Cipru o nouă companie, Bruciti Investments care-i are în spate pe Mykola Zlocevski şi … Ihor Kolomoiski. Ah, îl mai cunoaşteţi pe oligarhul ucrainean responsabil cu pusul preşedinţilor? V-am vorbit despre el. Pe acea vreme făcea şi el afaceri la nivel mare şi avea nevoie de un paravan, astfel încât l-a găsit pe Zlocevski numai bun de asociat. La câte tâmpenii făcuse, clar se calificase pentru acel post. SEC anunţă că Bruciti Investements a cumpărat Burisma, iar acţiunile date pe aiurea încep să se regrupeze în Cipru, în contul proaspetei companii „europene” care, în acest fel, scapă de SEC. Kolomoiski îl aduce la vârful Burisma pe Dean McCall, care-i înlocuieşte pe Constantin Ţiriulnikov şi pe Leo Golden.
Ihor Kolomoiski n-a apărut întâmplător în afacere, ci a venit cu Privat, unul dintre cei mai mari importatori/exportatori de gaz din regiune(atenţie, nu din Ucraina, ci din întreaga regiune!). Kolomoiski, în urma Maidanului, ajunge guvernator al Dnipropetrovskului, iar asta îl obligă să apară public ca „politician sărac şi cinstit”. Afacerile sale sunt însă conduse din Cipru de coproprietarul Zlocevski, ale cărui companii cresc acum mai ceva decât Făt Frumos.
Nu se ştie de ce, dar Kolomoiski are un duşman pe care nu şi l-ar dori nimeni: Vladimir Putin. Cel mai probabil, oligarhul ucrainean a activat în serviciile de securitate sovietice şi a tras ceva ţepe. Posibil să nu fi răsuns comenzilor primite în perioada Maidanului. Inclusiv activarea sa ăn industria gazului ne spune că avea relaţii bune şi discrete la Moscova. Sunt simple speculaţii, dar trebuie să ne reamintim că erau vremuri tulburi, când exista temerea că Rusia va reacţiona. Lui Kolomoiski îi era frică să nu cumva să ajungă victimă a furiei lui Putin. De asemenea, toate tranzacţiile pe care le făcuse – sfârşind cu Privat în structura Burisma – erau menite a ascunde prezenţa sa în acţionariat. De asemenea, pentru a-şi securiza şi mai bine acţiunile, a venit cu propunerea de a pune oameni influenţi în consiliul de administraţie al companiei. Iniţial a luat oameni mai de mâna a doua, ori apropiaţi de politiccieni celebri, ori intimi ai serviciilor secrete americane.
Aşa apare în consliul de administraţie al Burisma David Leiter, fost şef de cabinet al lui John Kerry, iar ceva mai apoi David Archer despre care v-am mai povestit în trecut. Archer a fost asociat cu Hunter Biden la Rosemont Capital(de asemenea v-am povestit!), firma la care acţionar era şi Chris Heinz, ginerele lui Kerry. Ştiţi, aşa e când „marile spirite” se întâlnesc!
David Archer a negociat cu Kolomoiski „transferul” lui Hunter Biden, transfer care garanta interesele oligarhului. De asemenea, pentru a da greutate tranzacţiei, Kolomoiski a vorbit chiar cu Biden, la acea dată vicepreşedinte al SUA. Cu un asemenea transfer – extrem de costisitor, dar care a meritat – Kolomoiski şi-a asigurat nu doar protecţia SUA, ci şi un rol de spălător de bani pentru americani. Treptat, în ciudatului consiliu de administraţie al Bursima au început să apară personaje care mai de care mai dubioase. Aşa îi regăsim acolo pe Joseph Cofer Black, fost şef al Biroului de Luptă Împotriva Terorismului, Alan Apter, bancher cunoscut care a lucrat pentru Merrill Lynch şi Morgan Stanley, dar şi pe … fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski.
Oficial, salariile pentru membrii consiliului de administraţie erau mici, de aproximativ 75 000 de dolari pe an. Ele n-ar fi meritat deranjul unor personalităţi atât de grele. Existau însă şpăgi negociate sub forma indemnizaţiilor de şedinţă. Hunter Biden, de exemplu, primea 1 milioan de dolari pe şedinţă.
Cum treburile nu erau foarte clare la Kiev, din senin apare Procurorul General al Ucrainei – Viktor Şokin – care începe să investigheze întreaga şerpărie din jurul Burisma. Cu flerul său miroase că această investigaţie îl va face celebru şi că, probabil, îl va umple de bani deoarece nici el nu e vreo uşă de biserică. Doar că şerpăria e mult prea puternică. Planul lui Kolomoiski reuşise întrucât, prin mânjirea cu rahat a politicienilor americani, îşi obţinuse propria imunitate. Astfel, din funcţia sa, Biden dă ordin să se oprească investigaţiile procurorului care astfel e concediat cu votul Parlamentului, mişcare salutată la unison de UE, SUA, FMI şi Banca Mondială. Înţelegeţi cât de mare e corupţia în lumea asta?
S-a crezut că pierderea alegerilor de către Hillary Clinton va detona afacerea Ucraina. Însă n-a fost aşa. Înainte de a preda ştafeta, Obama a însărcinat-o pe Maşa Iovanivici – ambasadoarea SUA la Kiev – să ordone noului procuror general al Ucrainei – Iuri Luțenko – închiderea investigaţiilor deschise asupra cetăţenilor americani. Noul procuror general al Ucrainei s-a scăpat faţă de un reporter căruia i-a mărturisit că Iovanovici i-a înmânat o listă de persoane şi organizaţii americane care nu trebuie investigate. Între acestea se afla şi … AntAc: Anticorruption Action Center, ONG-ul lui Obama şi … George Soros. Ups, iată cum sare iepurele din joben. Ce-i cu Soros investigat în legătură cu Burisma? N-o să ştim deoarece toate acele dosare s-au secretizat(sau distrus) la presiunile americane. Se pare că lovitura lui Kolomoiski reuşea din plin.
Dar totuşi rămânem cu dilema: de ce Soros? Din ceea ce ştim, Soros este duşman al lui Putin. Motivul e simplu: Putin l-a mătrăşit din Rusia şi i-a provocat pagube de miliarde de dolari. Afacerea despre care nu s-a spus mai nimic – în ciuda faptului că media occidentală a vărsat fluvii de lacrimi emoţionale – a fost cea în care Putin a blocat ascensiunea Yukos. Dacă ar fi reuşit înstrăinarea planificată a Yukos, Rusia devenea sclava mafiei globale, o tranzacţie în care Soros îşi asigurase partea leului. Cumva, Yukos fusese făcut pe o schemă similară cu cea desfăşurată de Burisma. Practic, stricarea tranzacţiei Yukos şi transferul activelor sale la Gazprom a fost prima declaraţie de independenţă a Rusiei lui Putin.
Întregul asalt asupra Rusiei, al cărui vârf a fost şi este epopeea ucraineană, reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât răzbunarea globaliştilor. Atacul lui Putin asupra Ucrainei este pedeapsa pe care Putin vrea s-o aplice. Dacă veţi studia principalele linii ale frontului, veţi vedea că zonele ocupate i-au devastat „averea energetică” a lui Kolomiski. Iată un alt fel de răzbunare. De asemenea, Ucraina trebuie întreţinută cu bani serioşi pentru a nu se prăbuşi întrucât, din ruinele prăbuşirii pot ieşi o groază de informaţii despre corupţia mondială. Când îl vedeţi pe moş Biden disperat, trebuie să înţelegeţi că pierderea controlului de acolo este un dezastru pentru el. De asemenea, mai e o persoană care tremură, anume George Soros. Acesta şi-a devalizat averea în timpul mandatului Trump, cheltuind sume nebuneşti pentru a-l menţine pe Trump neoperaţional. Venirea lui Biden la putere ar fi trebuit să-i dea un răgaz în vederea recuperării sumelor pierdute. Se pare că asta era cunoscut de Putin în condiţiile în care atacul a survenit într-un moment critic, aruncându-i în aer investiţii critice.
Mergând pe fir vom constata cu stupoare că întreaga operaţiune Ucraina este de fapt un atac de-al lui Soros asupra lui Putin. Vă reamintesc că Zelenskyi – zis şi limbricul de la Kiev – a câştigat alegerile pe o platformă pacifistă. El este însă păpuşa teleghidată a lui Kolomoiski care avea ca principal obiectiv atragerea Rusiei într-un război care să-i fie fatal lui Putin. N-o să ştim deznodământul decât la final. Cert este că se spera ca armata Ucrainei să respingă Rusia cât mai spre graniţe, lucru care nu a fost posibil. De ce? Motivul principal ţine de spălarea banilor. S-au băgat bani acolo pentru înarmarea şi pregătirea armatei Ucrainei, bani care erau apoi sifonaţi din nou către SUA. Chiar şi acum, în plin război, cea mai mare parte a banilor lichizi care ajung în Ucraina fac cale întoarsă sau merg spre conturile mafiei de la Kiev. Oamenii fac foamea şi trăiesc groaza războiului.
Ceea ce înţelegem din teren este că, prin prelungrea războiului, Putin face tot posibilul să slăbească finanţele SUA şi UE. Vizita de la Kiev – alternativa pacifistă aşa cum am numit-o – trebuie înţeleasă şi în cheia îngrijorării statelor europene care se văd decimate de război. Statele europene însă – adică UE în ansamblul său – sunt slugile lui Soros, astfel încât ele sunt ţinte legitime ale lui Putin.
V-am făcut în acest maraton o trecere în revistă a vectorilor adânci aflaţi la originea conflictului de acolo. O să vă mai dau ceva informaţii inedite în articolele viitoare.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2022/06/ucraina-si-cateva-jenante-probleme-de.html
Adauga comentariu