Dan Diaconu: „Temerea cea mai mare pe care-o am este că ne paște o nouă confruntare în care, din nou, bietul român în izmene va trebuie să facă față vrăjmășiei timpurilor în timp ce jigodiile vor huzuri la loc sigur într-un colț liniștit de lume.”

Pentru Războiul de Independență, Carol I a cumpărat echipament nemțesc. N-au fost dotări rele, dar prețurile au fost piperate. Oricum, acele achiziții le putem considera etalon întrucât, în ciuda prețului care, în unele cazuri era dublu, erau echipamente destul de bune. După Război România a continuat să se înzestreze militar, însă doar pe hârtie. Achizițiile care se făceau erau, de fapt, modalități prin care se storceau bani de la stat. Și era vorba de sume imense. Sume care se împărțeau între șmecherii care făceau jocurile. Între care, desigur, un rol proeminent revenea Casei Regale. Așa se face că în Primul Război Mondial nemții au intrat în noi ca-n brânză. Era și logic să se întâmple așa, doar luptam cu armamentul de la 1877. Numai eroismul țăranului român transformat în ostaș – acel țăran în care armata a tras cu nemernicie în 1907 – a menținut eroic linia frontului strigând vitejește „Pe-aici nu se trece!”.

Interbelicul a oferit, așa cu probabil vă așteptați, dovada că nu există limită în ceea ce privește corupția înzestrărilor militare. Degeneratul Carol al II-lea a început mult înainte de a deveni rege să fure porcește din bugetul țării. Astfel, puțină lume cunoaște scandaloasa afacere Siskin-Armstrong în care degeneratul dorea să impună României cumpărarea unor avioane produse în Anglia care erau efectiv nefuncționale. Jaful a fost pus la cale de Carol al II-lea împreună cu un alt golan al vremii, Paul al Greciei. De altfel, în derularea acelui dubios contract s-a petrecut o tragedie: într-un zbor de încercare a rablelor pe care Carol al II-lea le dorea pentru înzestrarea armatei, avionul în care se afla maiorul Sănătescu s-a rupt în aer. Era deja o tradiție ca „regii noștri” să se mânjească cu sânge românesc, astfel încât tragicul incident din Anglia a avut rolul de „inițiere” pentru cel care va deveni cel mai sângeros conducător din istoria României.

După ce a fost întronizat rege, Carol împreună cu gașca de lepre numită „Camarila” a jefuit tot ce s-a putut. Domeniul preferat a fost, desigur, zona militară. Aici s-au făcut comenzi fictive, s-a îngroșat bugetul după cum dictau interesele Camarilei. Afacerea Skoda, una în care regele a vrut să-l incrimineze total aiurea pe Maniu, era un element de corupție endemică, ale cărei fire duceau tot la Camarilă. Desigur, investigațiile au fost stopate în momentul în care se ajunsese la oamenii Camarilei, transformând afacerea dintr-o vânătoare a lui Maniu într-o nouă pagină a corupției endemice care cuprinsese România.

Așa se face că Al Doilea Război Mondial, în ciuda sumelor faraonice cheltuite pentru armată, a găsit soldatul român tot în izmene și echipat, în mare, cu ceea ce rămăsese de la 1918. Se vorbește în termeni elogioși despre marile izbânzi ale României pe frontul de Est, despre recucerirea Basarabiei și gonirea bolșevicilor. Ceea ce se uită este că armata sovietică se afla în retragere tactică întrucât Basarabia era practic imposibil de apărat. Marile victorii ale noastre au fost catastrofe din punctul de vedere al numărului de victime. Se uită mult prea ușor că victoria de la Odesa s-a datorat în primul rând victoriilor germane pe alte fronturi(în special căderea Kievului având rol hotărâtor) și că rezistența sovietică a fost organizată strict pentru a se putea retrage în Crimeea peste o sută de mii de militari și civili, alături de echipamentele militare. Diferențele vorbesc de la sine: în timp ce România a venit cu peste 340 000 de soldați, Odesa a fost apărată de 34 000 de soldați și 140 de piese de artilerie. Aproape o treime din efectivul care a atacat Odesa s-a transformat în pierdere: aproape 18 000 de morți, 63 000 de răniți și peste 11000 de dispăruți. Nu exagerăm dacă spunem că Odesa a fost o mașină de tocat sânge românesc.

Tot dezastrul a fost cauzat de înzestrarea insuficientă a armatei cauzată de corupția imensă a factorilor de putere.

Să sărim acum în prezent unde, la fel ca și atunci, armata este principalul factor de corupție al țării. Cum tot mă acuză lumea de propagandă rusească, o să fac mai jos un rechizitoriu din care să se înțeleagă exact de ce tot ceea ce reprezintă înzestrarea armatei este, în fapt, o imensă afacere de corupție. S-o luăm cu începutul.

Dotările armatei noastre sunt, în principal, cele realizate în ani 80 de Ceaușescu. De-aceea, la ora actuală, din punct de vedere al echipamentelor, suntem efectiv în afara jocului. Să vedem însă ce s-a făcut.

Primul „cel mai mare” contract de achiziție militară a fost parafat în 2003 de Guvernul Năstase și a presupus o achiziție cu cântec de fregate second hand din Marea Britanie. Pentru cele două fiare plutitoare, România a plătit 170 milioane EUR. De menționat că fregatele respectivele sunt mult depășite fizic și moral. Participarea lor într-un război e puțin probabilă, la ora actuală constituind o provocare menținerea lor pe linia de plutire. De remarcat este că, în cazul acestei achiziții, procurorii englezi au declanșat o cercetare deoarece s-a constatat că au existat interpuși care au încasat ilegal niște comisioane. Dinspre partea română nu s-a făcut nicio cercetare. Mucles absolut!

Achizițiile militare au luat pauză până la „tunul lui băsescu”: achiziția de avioane F16 direct de la gunoi. Cu toate că erau depășite tehnic, pe avioanele achiziționate de armata română, într-o perioadă de criză profundă, țara a plătit peste 1 mld. EUR!!! Evident, la această achiziție, ca și la cele care vor urma, s-a ignorat total legea offset-ului. Recent, generalul trădător Ciucă a anunțat că urmează să mai achiziționeze alte avioane F16. E cât se poate de clar că la mijloc e tot o potlogărie din care se vor îmbogăți niște șmecheri. F16 nu se mai fabrică, astfel încât achiziția nu se poate face decât din … cimitirele de avioane sau de la țările care le vând fix pentru a scăpa de ele întrucât sunt uzate.

Probabil că sunt eu subiectiv. Deh, cum altfel poate fi un propagandist rus? Să ne uităm însă la cifre. Principalul dușman al lui F-16 este SU-35, față de care este net inferior. Să presupunem totuși că mărețele noastre avioane s-ar confrunta cu ceva mai slăbuț, gen SU-30. Singurul lucru la care avioanele americane sunt superioare este autonomia(4220km vs 3000km). În rest, viteza Suhoiului este dublă(Mach 2 față de Mach 1.2). Radarul unui F16 de top are o rază de 300km în timp ce SU-30 are raza de 350km. Numai că, ATENȚIE!, avioanele F-16 care au intrat în dotarea armatei române au instalat pe ele bătrânul radar APG66(V)2 a cărui rază este de … 80 km!!! Practic, un avion dotat cu un asemenea radar e scos din joc. Ca să înțelegeți cam cât de jos suntem, o să vă spun că MIG-urile armatei române au un radar cu o rază mai mare de acțiune decât avioanele F-16 care ne-au fost livrate! Asta înseamnă că, într-o confruntare directă, avioanele noastre F-16 sunt doborâte încă înainte de a se prinde că urmează să se lupte cu un avion dușman.

Dacă în cazul avioanelor e chiar la mintea cocoșului că niște tărăboanțe luate din gunoi n-au cum să facă față unor arme moderne, fake news-ul cel mai mare a fost ventilat în cazul sistemului Patriot achiziționat de noi cu bani mai mulți decât au dat polonezii pe o versiune superioară. De asemenea, așa cum v-ați obișnuit, achiziția s-a făcut cu ignorarea totală a offset-ului, iar banii au fost plătiți ca la curve, cu mult înainte de livrare!

Hai să vedem totuși pe ce-am dat banii, comparând Patriot cu sistemul concurent rusesc S400. Care sistem e mai ieftin decât cel american și, la ora actuală, un recordman al vânzărilor. Ca să nu existe discuții, aveți mai jos caracteristicile la liniuță:

– Viteza maximă a țintei: 4.8 km/s(S-400) vs 1.38 km/s(PAC)

– Distanța operațională: 400/250/120/40km(S-400) vs 20km(PAC)

– Altitudine maximă: 185km/30km(S-400) vs 24.2km(PAC)

Poate oricine să remarce că, din orice punct de vedere am privi, față de „concurența” rusească suntem precum sălbaticul cu măciuca în fața soldatului dotat cu pistol-mitralieră. Și, de asemenea, veți înțelege de ce Erdogan s-a hotărât să cumpere S-400 și nu Patriot,, în ciuda presiunilor deșănțate făcute asupra sa.

Partea frumoasă a narațiunii este că noi ne înarmăm pentru o posibilă confruntare cu Rusia cu care … nu avem graniță comună. Asta este cea mai idioată justificare a tuturor timpurilor. Nimeni însă nu vrea, în schimb, să înțeleagă că tot ceea ce înseamnă armată nu-i decât o imensă afacere de corupție prin care se scurg de la Buget bani pe care nu-i avem în beneficiul unor șmecheri corupți până-n măduva oaselor. Istoria, din păcate, se repetă, iar temerea cea mai mare pe care-o am este că ne paște o nouă confruntare în care, din nou, bietul român în izmene va trebuie să facă față vrăjmășiei timpurilor în timp ce jigodiile vor huzuri la loc sigur într-un colț liniștit de lume.