Mi se întâmplă deseori ca, în zilele în care nu postez ceva, să fiu „tras de mânecă” de cunoscuți sau de cititori. „Ași pățit ceva?”, „E vreo problemă?” sau „Mai bagă și tu ceva!” – sunt reacțiile pe care le primesc. Dincolo de faptul că, într-un anumit fel astfel de reacții te pot măguli, la mijloc poate fi o mare problemă. De ce simți nevoia să citești ceva sau pe cineva?
Întreg blogul meu e tributar trendurilor, adică energiilor care îndreaptă lumea spre o parte sau spre alta. Iar toate aceste „energii” le găsim în informații sau le extragem din diverse știri, căutând rădăcina evenimentului. Privind retrospectiv sunt doar câteva evenimente majore în istoria noastră recentă. Primul ar fi seria revoluțiilor Estului Europei din 1989 și extensia imperialismului hegemonic american din anii 90, apoi avem cotropirea omului până în cele mai intime aspecte ale vieții sale, operațiune începută cu 9/11, urmată de marea criză din 2008-2009 care a instaurat teroarea imaginarului în lumea financiară și apoi criza pandemică, cea menită a cotropi umanitatea în întregul ei, depunând-o într-o pușcărie globală. Apoi reacția Rusiei în Ucraina, care ține de „noul val” al dezvoltărilor care urmează și care vor fi sistemice.
Ceea ce vreau să spun este că, dacă facem o retrospectivă, cam asta avem. Nu mai rămâne nimic altceva. Însă, zi de zi, suntem bombardați cu știri. Are sens? Bineînțeles că nu, e o nebunie! O nebunie a nonsensului. Care-i faza cu o știre despre o mașină care s-a răsturnat în șanț? Sau cu 100 de mașini care s-au lovit una de alta? Sau cu un exhibiționist care a mers în fundul gol pe stradă? Dacă vă întreb ce s-a întrebat ieri, veți avea greutăți să vă reamintiți. Dacă vă întreb însă ce s-a întâmplat în urmă cu șapte zile, sigur nu vă reamintiți nimic. Ce fel de timp e acela în care ați stat lipiți de un ecran „pentru a prinde ultima știre”? Un timp pierdut inutil, cred că sunteți de acord cu mine.
Doar că, din păcate, nu-i vorba doar despre timpul pierdut. Se pierde ceva mai mult de-atât. Noi, ca indivizi, suntem croiți să ne căutăm informații despre mediul în care activăm. Păstorul, când se întâlnește cu altul, face schimb de informații. Știe că într-un loc iarba nu e bună sau mai știu eu ce. Agricultorul la fel, caută „știrile” la cei mai în vârstă, pentru a evita greșelile acestora din trecut. E un proces în care se schimbă nu doar informații, dar se creează conexiuni, esențiale traiului normal al omului. Știrile prezentului însă nu creează niciun fel de conexiune. Sunt sterpe, au ca unic scop să te țină lipit de un ecran, în așteptarea următorului „breaking news”. Așa apare însingurarea omului, cu toate fenomenele pe care le putem observa în jurul nostru: substitute de refugiu precum drogurile și prostituția, depresia și celelalte maladii psihice, dar mai ales lipsa de sens. Toți cei care pozează în învățați, în marea lor majoritate, trăiesc într-o teribilă lipsă de sens. Culmea, îl și caută, unii dintre ei dezvoltând experimente intelectuale impresionante, dar fără absolut niciun rezultat palpabil.
Chestiunea e simplă: petrecem mult prea mult vânând știri golite de sens în loc să ne întindem „antenele” spre zona care contează cu adevărat, anume cea din propria noastră proximitate. „Știrile” de-acolo nu doar că sunt esențiale pentru viața noastră, dar mai vin la pachet cu interacțiunile, care-s calea cea mai sigură spre sănătate mentală.
Așadar, dragii mei, nu vă cer decât să vă concentrați, pentru binele vostru, la ceea ce contează cu adevărat, anume zona propriei proximități. Acolo vă e viața, nu în „paradisurile artificiale” ale netului. Și vă spun asta cât se poate de sincer, chiar dacă „vânătoarea care contează” vă va îndepărta de blogul subsemnatului. Gândiți-vă bine la asta!
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu