Analize și opinii

Dan Diaconu: “Ştii că ești prost atunci când…”

1. Când pentru tine a gândi ajunge să echivaleze cu durerea degetului care clăpăceşte pe telefon, când tot universul tău e facebook-ul sau un alt fel de ecran, când n-ai mai deschis o carte de-un secol sau, uneori, nici n-ai habar ce-i aia carte, când scrii ca un analfabet şi te justifici că greşelile gramaticale le-ai făcut „din grabă”, dragul meu, află de la mine că eşti prost!



2. Când eşti ecologist, dar ai coşul de gunoi plin de ambalaje, conduci o maşină cât zece bivoli, te aprovizionezi de la supermarket şi, din când în când o mai arzi cu „bicla” de multe meleoane doar ca să fii cool. Când îţi iei maşină hibrid fără să conştientizezi că aia poluează indirect de două ori mai mult decât aia clasică, atunci când cumperi „produse bio” de pe raftul supermarket-ului, dar ţi-e scârbă să iei de la ţărani sau din piaţă, atunci, dragul meu, eşti teribil de prost.

3. Când pui internaţionalismul şi globalismul în faţa naţionalului crezând că eşti cool, „dă dreapta” sau mai ştiu eu cum, în realitate eşti, de asemenea, foarte prost. E ca şi cum ai pune interesele blocului sau ale cartierului în care locuieşti în faţa intereselor familiei tale. Nu neg că există indivizi care gândesc aşa, dar ei fac parte din două categorii diferite: cei puţini, inteligenţi şi interesaţi, care răspândesc asemenea aberaţii deoarece au un profit substanţial din asta şi marea masă a proştilor care iau din zbor sloganele şi le mestecă pe negândite. Tu, dragul meu, dacă înţelegi limba în care-i scris acest text şi susţii poziţia globalistă, faci parte din marea masă a proştilor!

4. Când ajungi să-i faci „medievali” pe unii care luptă pentru normalitate, fără să ştii ce-i asta, însemnă, de asemenea că eşti prost. Medievalii mai răsăriţi ştiau mai multe limbi decât cele despre care tu doar ai auzit. Întrucât nu aveau cărţi tipărite în tiraje imense, internet sau alte „ajutoare”, în momentul în care ajungeau la o carte nouă o memorau. Da, o memorau şi ajungeau să memoreze infinit mai multe cărţi decât ai citit sau vei citi tu în toată viaţa ta amarnică. Dacă te gândeşti că ăia de la baza societăţii medievale erau proşti, află că ăia erau capabili să mănânce, să se îmbrace şi să trăiască fără super/hiper marketul de la colţ, fără mall-uri, fără magazine online şi fără carduri. Dacă printr-o minune ai fi teleportat într-o societste medievală, ai muri ca prostul. Şi ştii de ce? Simplu, pentru că eşti prost.

5. Când urli împotriva religiei în condiţiile în care ajungi să faci prozelitism antireligios şi să cobori de la credinţa pură la un set de superstiţii eşti nu prost, ci de-a dreptul cretin. Într-adevăr, religia e o chestiune intimă, care, la un moment dat ţine de alegerea fiecăruia. Ai ales să n-o practici, fii sănătos, e strict treaba ta! Când însă alegi să-i bagi sula-n coaste unuia pentru că are credinţă, când te-apuci să faci „prozelitism ateu” aşa cum Martorii lui Iehova racolează membri, eşti mai prost decât noaptea. Şi, înainte de a-i considera proşti p-ăia care cred din cauză că ei au ales să creadă, gândeşte-te că, e o probabilitate imensă să fii infinit mai prost decât ei. Dacă te simţi capabil să rezişti unei argumentaţii a lui Dionisie Areopagitul, a Sfântului Augustin, a lui Pascal, Søren Kierkegaard, Soloviov sau, mai aproape de noi, a lui Nae Ionescu sau Mircea Vulcănescu, atunci poţi spune că ai făcut alegerea într-un mod conştient. Altfel prostia-i măsura ta şi meriţi să te bucuri liniştit în negura minţii tale.

6. Eşti prost atunci când militezi pentru „drepturile încălcate ale investitorilor străini” neştiind că prin golăniile fiscale pe care le fac te afectează inclusiv pe tine. Indiferent dacă-i român sau străin, investitorul trebuie să aibă acelaşi regim, doar banii sunt aceiaşi! Tu, sclavul care are impresia că l-a prins pe Dumnezeu de picior când s-a băgat slugă la ei, vociferezi mânat de teama că-ţi vei pierde salariul. Dar, ghici ce: salariul ăla de mizerie oricum n-ai cum să ţi-l pierzi întrucât „investitorul lu’ peşte” stă aici nu de dragul ochilor tăi blegi, ci pentru că scoate profit de pe spatele tău coşcovit. Permiţându-i jongleriile fiscale pe care le face fără ruşine nu faci altceva decât să-ţi tai craca de sub picioare. Din păcate pentru tine vei conştientiza asta atunci când va fi prea târziu şi-ţi va arde rău buza. Dar, întrucât eşti prost, o meriţi cu vârf şi îndesat.

7. Când influencerii tăi sunt unii cu IQ de cornute, precum Cartianu, Bot, Guran s.a.m.d., fii sigur că inteligenţa ta n-are cum s-o depăşească pe cea a euglenei sau amibei. Ştiu, nu ştii ce-i aia euglenă şi ăsta-i un motiv pentru care trebuie să fii sigur că eşti foartre prost.

8. Când ieşi în piaţă să urli ca descreieratul slogane pe care nu le înţelegi, având în plus credinţa că eşti şi vreun apărător al dreptăţii, nu-ţi pui nicio secundă întrebarea cine asigură toate materialele ălea pe care tu le agiţi şi cine vă asigură vouă tot suportul logistic. În mod normal cine bagă banii trebuie să aibe şi un interes, dar, desigur, tu eşti prea prost să înţelegi asta.

9. Când te uiţi cu admiraţie în gura nulităţilor lăzărică, koveşi, ghena, etc. tunând şi fulgerând împotriva legilor justiţiei, o faci pentru că n-ai habar că ăia trebuie să pună legea în aplicare, nu s-o facă. Separaţia puterilor în stat e o chestiune fundamentală, scrisă în Constituţie, dar tu eşti prea prost să înţelegi asta.

10. Când urli că vrei independenţa justiţiei şi prin asta înţelegi că un singur om politic(preşedintele ţării) trebuie să facă numirile în Justiţie după cum îl taie capul, eşti mai prost decât o râmă. Cel puţin râma îşi cunoaşte realitatea şi interesele. Tu nu ştii nimic, deci eşti prost!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice