Încep să iasă din ce în ce mai mult la iveală ițele necurate ale „Afacerii Sparanghelul”. Totul, de la A la Z, pute a corupție gravă și ar trebui să se lase cu arestarea tuturor factorilor implicați în odiosul trafic de persoane care s-a desfășurat sub supravegherea obedientă a autorităților. Avem de-a face cu o operațiune cvasi-ilegală ale cărei consecințe încep să se vadă și să pută înfiorător.
În primul rând e vorba de modul în care a fost emisă acea ordonanță militară. E suspect ca la doar doar două ore după ce Germania a solicitat, România să creeze cadrul legal – printr-o procedură excepțională. În orice țară normală aspectul menționat ar fi investigat cu celeritate. Acel articol din ordonanța militară a permis recrutarea și trimiterea la muncă în focare de infecție a mii de români. Asta e tentativă de genocid. Nu poți trimite muncitori într-o zonă calificată de tine ca fiind roșie pentru simplul motiv că echivalează cu trimiterea lor la moarte.
Însă, dincolo de aspectele acestea – cunoscute deja – ies la lumină chestiunile mizerabile ale afacerii. În primul rând, marea majoritate a celor recrutați au plătit sume destul de mari pentru cinstea de a se încadra ca sclavi. Se vorbește de tarife de până la 300 de EUR plătite de zilieri. În mod normal absolut totul ar fi trebuit plătit de către firmele de recrutare. În cazul nostru s-a făcut o recrutare „low cost”, în care firmele respective – în afara comisionului de la angajatorii nemți – au încasat bani frumoși de la amărâți.
Mulți dintre cei angajați au povestit despre făcătura cu așa-zisul contract de muncă: o foaie multiplicată la copiator, conținând doar semnătura angajatorului. Adică sclavului nu i s-a mai cerut permisiunea. Un asemenea abuz nu există în nicio legislație, dar, desigur, la preacinstiții nemți se practică. Când un prieten și-a deschis firma în Germania l-au hăituit ăia ca pe urs. Ba fiscul, ba forțele de muncă, ba agentul de la colț s.a.m.d. Ce să mai zic, în țara cinstei întruchipate, tot ce au ăia pe funcția de organ ți se perindă mai ceva ca musulmanii la Mecca. Se pare însă că dacă ești preacuvios neamț n-are treabă nimeni cu tine. Afacerea contractelor nesemnate de către angajat e strigătoare la cer!
Mai vreți? Mai avem! Ne-au sosit informații și despre condițiile de muncă. De muncit se muncește non stop, în schimburi de minim 10 ore. Dar cele zece ore nu reprezintă regula, ci excepția întrucât mulți vorbesc de 14 ore și chiar mai mult. Ăsta nu e un regim de muncă, ci unul de lagăr de concentrare. Oamenii au fost obligați să muncească în același ritm și de Paști. Practic, cei mai mulți dintre ei, au ajuns să „sărbătorească” abia duminică seara, cocoșați de muncă. Nu înțeleg, pentru stăpânii de sclavi de-acolo nu există inspecția muncii, nu le verifică ăia pontajele? Dacă-i spui asta unuia care are câțiva angajați în Germania îți va spune că aberezi, că nu e posibil așa ceva. Hait, uite că e!
Condițiile de cazare oferite cu generozitate de către nemți sunt, de asemenea oribile. Barăci arătând ca niște cocini în care intră minim patru persoane. Condițiile sanitare sunt mai mult decât precare. Poate că într-o perioadă normală s-ar putea trece peste asta, dar acum vorbim de o situați excepțională în care se impun condiții sanitare speciale. Aiurea, oamenii sunt obligați să locuiască în haznale în care nu există standarde minimale. Nu mai vorbesc despre asigurarea protecției minimale la infecție – măști, măniși etc. – care-i obligatorie. Evident că lipsește cu desăvârșire. Și e normal să fie așa, doar masă de recrutare există în continuare din Africa Europei!
Partea frumoasă vine abia acum. Conform legii germane, persoanele intrate în țară sunt într-o carantină obligatorie de 15 zile. În ciuda acestui fapt, zeci de muncitori cărora li s-a desființat contractul de muncă au fost abandonați pe aeroportul din Ingolstadt(la doar 11 zile de la acel prim transport cu cântec de la Cluj!!!). Partea urâtă e că n-au cu ce ajunge în țară. Cursele aeriene sunt suspendate, iar circulația rutieră e interzisă. Oamenii au fost pur și simplu lăsați să moară de foame acolo. Chestiunea repatrierii lor e una spinoasă: cine-o va face? În mod normal, partea germană ar trebui să se ocupe de asta, dar, desigur, nimeni nu-și asumă cheltuielile. În aceste condiții, repatrierea lor va fi plătită tot de noi întrucât parcă văd cum Guwernerul, în loc să se răstească la Merkel, va decarta slugarnic banii necesari repatrierii. Curat-murdar, monșer. Nu m-ar mira ca oamenii ăia să fie și amendați de scrufuloasele autorități germane pentru încălcarea regimului de carantină. Ar fi o încununarea a succesurilor(sic!) noastre în materie de plasare a sclavilor.
Și-un ultim amănunt pe care mi l-a suflat cineva(nu-i verificat, dar dacă e adevărat vom afla mai repede decât vă imaginați). Cică în cazul muncitorilor care se îmbolnăvesc, internarea se face prin intermediul serviciului de urgență, unde bolnavului i se cere cardul românesc de sănătate. Astfel, pentru întregul deranj nemții emit factură României, în ciuda faptului că pentru orice angajat cheltuielile ar trebui plătite de către asigurările germane de sănătate. Să fie oare vorba de acele contracte de muncă semi-legale despre care v-am vorbit la începutul articolului? Nu cumva autoritățile germane închid prea mult și prea vizibil ochii la „Afacerea Sparanghelul”?
Indiferent de cum am da-o, totul pute înfiorător a corupție. În urma unei asemenea nemernicii ar trebui să cadă capete. La noi însă se petrece un fenomen contrat: vin voturi. De-aia-mi vine să zic precum interlopul ăla răposat(Fane Spoitoru’) care spunea că „România e cea mai țară proastă din lume”. Păi n-avea dreptate?
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice