Șoșoacă a dat lovitura în Parlamentul European. Eram cât se poate de sigur că va intra la rupere, crescându-și relevanța. Citind titlurile de prin diverse ziare, dar mai ales văzând cum fierbe zona nișelor „neabordabile”(însă lejer majoritare) din Occident, tind să cred că direcția pe care merge Șoșoacă este una extrem de profitabilă pentru ea.
Am pufnit în râs atunci când deontologii de la noi râdeau de Șoșoacă deoarece „n-ar fi fost băgată în seamă nici măcar de radicalii de la AfD”. Păi n-a fost băgată în seamă pentru că TOATE grupările politice din PE sunt grupări de castrați. Șoșoacă e singura vie între morții ăia, astfel încât pare a nu cadra deloc acolo. Însă oamenii simpli din Europa s-au săturat de omniprezenții morți politici care nu fac altceva decât să masturbeze cuvinte seci și mincinoase. De aceea Șoșoacă e percepută ca om, spre deosebire de șleahta de cuminți seci și goi.
În stilul în care a luat-o, Șoșoacă are toate șansele să se extindă la nivel european. Nu glumesc deloc! Doar mă amuz gândindu-mă cum vor mai comenta de(h)ontologii noștri momentul în care Șoșoacă își va face propriul grup politic la nivel european. Vi se pare îndepărtată perspectiva? Pe linia pe care a pornit-o,. parcă văd la următoarele alegeri cum apare o hemoragie de șoșocari de pretutindeni.
Nu mai fiți umili, provinciali sau frustrați și lăsați-o în pace pe Șoșoacă! Are propria cale, terminați cu repetarea obsesivă că „vă face de râs”. Cum să vă facă, măi gujbeților, cum să vă facă Șoșoacă de râs? Voi credeți că vă cunoaște cineva? Aiurea, iar vă ridicați nasul spre cer mimând demnitatea. Nu vă e rușine de voi? Când toată țara e o hazna, iar noi suntem vidanjori, aveți tupeul să vorbiți despre demnitate, onorabilitate sau mai știu eu ce? Hai, scutiți-mă! Lăsați-o pe Șoșoacă să facă ceea ce știe mai bine! Și-a câștigat singură dreptul ăsta!
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu