Al-Jolani, teroristul pe care Occidentul l-a considrat bun pentru Siria, și-a dat în petec mai devreme decât s-ar fi crezut. Ajuns la butoane s-a gândit să facă ce știe el mai bine, anume să omoare oameni doar pentru că sunt de altă credință. Și uite-așa s-a ajuns la absolut penibilul „război” din Sweida, unde teroriștii lui Al-Jolani s-au gândit că e cazul să omoare druzi în masă. Și cum acolo mai sunt și câteva lăcașe de cult creștin-ortodoxe, inclusiv creștinii din zonă au picat victime. Comunicatul sfâșietor al Patriarhiei Siriene – care afirmă că asistăm la un „război de anihilare” – e de-a dreptul cutremurător și ne indică tragedia care se întâmplă sub ochii noștri.
Dar, înainte de a intra în esența problemei, cred că ar trebui să clarific incertitudinile celor care nu știu ce anume sunt druzii. Teoretic sunt musulmani, grupul lor desprinzându-se prin secolul XII din ramura ismaelită a islamului șiit. Însă trebuie reținut că ei nu se identifică a fi musulmani! Religia lor este una sincretică, preluând din iudaism, creștinism, islam, zoroastrism, maniheism, pitagorism s.a.m.d. Practicile și scrierile lor religioase sunt secrete, iar împărțirea societății druze este, de asemenea extrem de interesantă. O comunitate druză este grupată în jurul unor inițiați denumiți „uqqāl”(înțelepții). Aceștia sunt singurii care au acces la cărțile și ritualurile secrete ale religiei. Ceilalți, „juhhāl” sau laicii, se dedică laturii practice a vieții. Și mai interesant e că druzii sunt, atât ca doctrină religioasă cât și din punct de vedere al comunității, închiși. Nu poți adera la religia druză deoarece druz, conform religiei lor, te poți doar naște. Dacă nu te-ai născut druz, nu ai cum să devii druz. Nici căsătoriile mixte nu prea sunt acceptate, ei căutând strict menținerea comunității.
Toate aspectele pe care vi le-am expus au făcut ca această comunitate să fie una dintre cele mai persecutate din istorie. Dacă stăm să ne gândim, singura comunitate mai persecutată decât cea druză a fost(și este) cea nestoriană. Revenind la druzi, aceștia se întind în zone care acoperă Siria Libanul, Iordania și Israelul. Singurele regimuri în care nu au cunoscut persecuția au fost cel sirian al lui al-Assad și cel israelian, unde druzii au făcut notă discordantă față de restul comunității arabe, fiind de acord să lupte în armata israeliană. Într-un fel decizia lor a fost logică întrucât statul Israel i-a recunoscut, le-a dat o anumită autonomie și reprezentare în Knesset. Însă, cu toate că au fost o comunitate devotată statului Israel, au primit o lovitură semnificativă în 2018, atunci când a fost votată Legea “Statului Național al Poporului Evreu”, care definește Israelul ca stat-națiune al poporului evreu și ebraica drept unica limbă oficială. Există o incertitudine și în ceea ce privește druzii din Înălțimile Golan, teritoriu anexat de Israel de la Siria. Aceștia au refuzat cetățenia israeliană, se identifică în continuare ca sirieni și au doar statut de rezidenți permanenți.
Cred că acum avem o imagine cât de cât completă asupra duzilor, motiv pentru care putem trece la analizarea evenimentelor recente din Siria. Practic acolo, absolut neprovocați de nimeni, islamiștii lui Al-Jolani s-au apucat să atace comunitatea druză pentru a o lichida. Au omorât la grămadă tineri, bătrâni, femei, copii, absolut fără niciun motiv. Desigur, au profitat de faptul că au acces la arme, muniție și că de acum ei fac legea în Siria. Doar că druzii întotdeauna au fost pregătiți pentru astfel de evenimente, motiv pentru care au putut reacționa. Însă forța adversă era mult mai mare. Iar determinarea teroriștilor islamiști era dublată de „credința lor” că, luptându-se cu druzii, de fapt se luptă cu diavolul.
Atacul radical și crimele oribile i-au făcut pe druzii din Israel să reacționeze violent, fiind determinați să treacă granița pentru a lupta alături de frații lor. Armata israeliană le-a interzis acest lucru, oferindu-se în schimb să apere la modul organizat druzii sirieni. Și așa a avut loc atacul asupra instituțiilor cheie ale Siriei. De asemenea, Mossad-ul a vrut să-l elimine pe Al-Jolani, însă acesta a scăpat fugind în Turcia, locul unde se află în prezent.
Pe moment, Israelul și druzii luptă de aceeași parte, dar din interese diferite. În timp ce druzii vor să nu-și mai vadă frații terorizați, Israelul se gândește că e un moment propice să-și extindă și mai mult teritoriul în corpul sirian. Iată de ce Erdogan a protestat, declarând că Israelul este stat terorist și spunând răspicat că nu va permite o divizare a Siriei. Ceea ce uită însă să spună Erdogan este că nu ai cum să te apuci să acuzi un stat de terorism în condițiile în care tu stai cu teroristul în ogradă. Hai să fim serioși, cei care au început toată nebunia sunt „mielușeii” lui Al-Jolani, susținuți de turci cu arme, bani și acoperire informațională.
Desigur, nici Israelul nu e un mielușel în ecuația respectivă. Terorismul din Orientul Mijlociu a fost inventat de ei, împreună cu „aliatul strategic” SUA. Ar trebui oare să uităm impulsionarea activității teroriste de către SUA în timpul anilor 80, când au susținut gruparea lui Osama bin Laden și când, cu mijlocirea Arabiei Saudite, au radicalizat prima generație de teroriști? Ar trebui oare să uităm cum Israelul a înarmat Hamas-ul – cel pe are acum îl consideră terorist – trimițându-l să lupte împotriva lui Bashar al-Assad? Are oare Israelul acum motiv să se plângă de impulsionarea statului terorist în Siria în condițiile în care au pus umărul la debarcarea aberantă a lui Bashar al-Assad? Și, mai mult, are cineva curaj să dezvăluie paternitatea ISIS? Oare ce s-ar întâmpla în SUA dacă s-ar afla oficial că organizația care a omorât în direct americani era coordonată de la Washington și Tel Aviv? Poate că sunt eu conspiraționist, dar are cineva explicație pentru numărul imens de camionete Toyota noi nouțe cu care a fost dotat ISIS? Și mai sunt și alte controverse, atât de evidente încât nu are sens să ne mai facem dileme.
Așa cum am spus, stricarea echilibrului din Orientul Mijlociu nu aduce după sine o separare a apelor, ci o complicare și mai mare a lor. Situația siriană nu mai poate fi rezolvată decât ori printr-o fragmentare extremă a țării – spre care se merge în prezent – ori prin revenirea la putere a lui al-Assad. Ultima variantă este puțin probabilă întrucât ar necesita un război intens pentru eliminarea teroriștilor de pe teritoriul țării. Nici prima variantă nu este una fericită întrucât explozia unui număr mare de țărișoare va face și mai complicată negocierea sau abordarea interacțiunii dintre ele.
Ce urmează? E imposibil de prezis. Orientul este, în sine, o ecuație fără rezolvare. Ceea ce e interesant e că publicul are impresia că cineva poate veni acolo cu o rezolvare universală a situației, în condițiile în care orice astfel de rezolvare, în realitate, introduce necunoscute noi în ecuație, făcând și mai imposibilă rezolvarea.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu