Analize și opinii

Dan Diaconu: „Se va conecta Europa la Rusia sau nu? Asta e întrebarea momentului.”

Aşa cum estimam ieri, ruşii s-au retras, refuzând feliuţa de tort a americanilor în favoarea întregii prăjituri care li se cuvine. Toată desfăşurarea de forţe ruseşti în apropierea graniţelor ucrainiene nu a fost ceva intempestiv, ci pur şi simplu un exerciţiu militar anunţat cu cel puţin patru luni înainte. Faptul că media controlată de NATO(care NATO execută EXACT acelaşi tip de exerciţii la graniţa rusească!) a transformat un eveniment militar destul de banal într-o „agresiune rusească” a ţinut de o anumită stilistică exersată în timp pe care mulţi au început să o înţeleagă.

Ce trebuie însă să înţelegem noi? În primul rând faptul că la întrunirile ruso-americane „de urgenţă” ruşii au dat semnale diplomatice ambigue americanilor, lăsându-i să creadă ceea ce vor să creadă, fără a formaliza ceva. Tot circul în care a fost atrasă Casa Albă şi NATO are ca principală cauză amatorismul absolut penibil al echipei lui Blinken. Efectiv nu e posibil să pici într-un asemenea hal de papagal. Mai mult, faptul că Putin te-a lăsat public cu buza umflată arată că efectiv nu mai valorezi prea multe parale.

Ecuaţia momentului e una radicală. Practic Putin aşteaptă semnalul Europei. Şi semnele arată că nu are de gând să aştepte mult. Se va conecta Europa la Rusia sau nu? Asta e întrebarea momentului. Nemţii abia aşteaptă, francezii – precum vestitele lor curve de pe vremuri –  şi-ar dori să fie şi „seduşi” şi plătiţi. Doar că rusul e mai rudimentar astfel încât francezii se află în primejdia de a fi şi penetraţi şi lăsaţi fără o leţcaie. Mai ales sub conducerea ciudatului de la Élysée.

Suntem în preajma unei schimbări geopolitice majore. Veţi vedea în perioada imediat următoare cum se vor modifica toate paradigmele. Deştepţii negociază din timp cu Moscova. Luaţi exemplul lui Orban din Ungaria. Şi-a securizat accesul la gaze ieftine, mai are puţin şi-şi câştigă independenţa energetică din investiţia nucleară, astfel încât şi-a pus ţara pe o poziţie solidă. O să plângeţi când veţi vedea cum fabrici care produceau aici consumând intensiv energie se vor muta în Ungaria. Credeţi că nu e posibil? Obişnuiţi-vă!

Şi pentru că am adus vorba despre noi, care-i strategia noastră? E simplă: nemţii ne-au pus în capul ţării coada lor de topor pentru a se asigura că nu ne amestecăm în discuţie, negociind separat. Americanii sunt mulţumiţi cu soluţia deoarece ne vor juca la masa verde. Proşti am fost, proşti rămânem şi proşti vom fi!

Aţi spus SUA? Începe să arate foarte ciudat jocul de acolo. V-am amintit ieri despre Durham. S-a împuţit rău treaba întrucât în ecuaţia ascultării apare şi CIA. Teoretic, CIA s-ar putea da după copac susţinând că apăra integritatea teritorială a SUA pe baza unor informaţii pe care le primise. Pare verosimil să investighezi dacă ai o informaţie, nu-i aşa? Ei bine, nu! Asta deoarece CIA nu are voie să desfăşoare operaţiuni pe teritoriul SUA. Iar de-aici începe un scandal înfiorător care are capacitatea de a genera un cutremur epocal acolo.

Situaţia ne arată că suntem cumva părtaşi la mama tuturor crizelor pentru SUA. Indiferent cât se mai încearcă acoperirea mediatică a scandalului ascultărilor, „liniştea” nu mai poate fi câştigată. Aşa cum v-am arătat într-o postare recentă, controlul instituit de media aservită alături de companiile tehnologice a obligat jurnaliştii oneşti să iasă din paradigma obişnuită şi să caute modalităţi directe de comunicare cu cititorii. Telegramul e plin ochi de canale conservatoare, iar Substack-ul e doar una dintre căile găsite pentru finanţarea proprie. Pur şi simplu nimeni nu mai poate cenzura nimic. Puteţi vedea limpede cum s-a prăbuşit CNN-ul mai rău decât TVR-ul lui nea Nicu! De asemenea, mai e puţin până la lansarea reţelei sociale a lui Trump care va deveni un game changer în domeniu. Puneţi asta în oglindă cu abandonarea precipitată a Facebook şi o să înţelegeţi că acolo se separă apele. Şi nu e vorba doar de domeniul „divertismentului” electronic, ci şi de business. Aşa cum GiveSendGo a luat faţa jigodiilor care au blocat banii celor care donaseră pentru convoiul camionagiilor din Canada, la fel se întâmplă în toate domeniile. Există firme conservatoare de procesare a tranzacţiilor, de software pentru business, furnizori de soluţii cloud s.a.m.d. De aceea picajul nu este doar al Facebook, dar şi al Youtube, PayPal etc.

Nebunia e la vedere. Nu este zi fără dezvăluiri fabuloase. În ciuda a ceea ce credeţi, investigaţia lui Durham este abia vârful vârfului aisbergului. Permanent ies la suprafaţă elemente scandaloase din activitatea lui Obama sau a lui Biden. Tot mai mulţi oameni „se detonează” din interior furnizând informaţii colosale. Apar, spre exemplu, detalii ale modului în care tripleta Hillary-Brennan-Obama a deturnat nu doar narativul în favoarea fake-ului „Russia Collusion”, ci întreg aparatul de stat: aproape întreg Departamentul de Justiţie, Departamentul de Stat, FBI, CIA, NSA(se pare că doar tangenţial), dar şi Comisia Mueller.

Jake Sullivan, Consilierul pentru Securitate Naţională a SUA se află atât în mijlocul narativului eşuat al „războiului” Rusiei în Ucraina, dar este şi investigat de Durham deoarece se află în mijlocul falsului narativ legat de amestecul rusesc în politica SUA. Pe scut, se pare că Sullivan  ar fi minţit în ancheta oficială susţinând că a existat o linie secretă de comunicare între organizaţia Trump şi banca rusească Alfa-Bank. Se înţelege, cred, motivul pentru care a fost atâta agitaţie cu „războiul”.

V-am amintit ieri despre problemele legate de alegeri. Ce-i cu ele? Pur şi simplu nu doar că s-au fraudat, dar mai există scheleţi în dulap care au legătură cu … investigaţia lui Durham. Spre exemplu, Arizona a fost una dintre zonele fierbinţi ale fraudării alegerilor americane. Întreaga fraudă a fost coordonată de la biroul directoarei Sambo (Bo) Dul. Partea frumoasă e că, până să ajungă coordonatoarea alegerilor din Arizona, individa a lucrat pentru Perkins Coie LLP.  Care Perkins Coie îl avea ca partener pe … Michael Sussmann. Surpriză, nu-i aşa? Şi nu-i doar asta. Să vă mai spun una. Wisconsin Voter Alliance(WVA) a atacat în justiţie influenţarea ilegală a alegerilor de către Center for Tech and Civic Life(CTCL), ONG finanţat de Zuckerberg. Şi tot în Wisconsin, în ciuda legislaţiei care obligă păstrarea probelor referitoare la alegerile prezidenţiale până în 2024, s-a început distrugerea acestora, după care, dezvăluindu-se nebunia, oficialii implicaţi au încercat să înlocuiască materialul distrus cu unul contrafăcut. Asta e „cea mai democratică ţară a lumii”! Asemenea potlogării nu se mai fac nici în Africa. Oricum, inclusiv legat de acest subiect, aşa cum v-am spus şi ieri, jocurile sunt încă deschise deoarece în toate zonele fierbinţi sunt investigaţii în curs care scot în evidenţă fraude colosale.

Şi nu în ultimul rând avem o situaţie explozivă pe piaţa farmaceuticelor unde bomba va fi detonată de documentele pe care FDA împreună cu Pfizer trebuie să le facă publice. Insiderii şoptesc că absolut toate studiile pretins ştiinţifice sunt falsificate şi că datele care vor fi dezvăluite în acest batch vor fi relevante pentru dimensiunea fraudei sanitare. Totul pe fondul unei înrăutăţiri accentuate a stării de sănătate a unor vaccinaţi. Spre exemplu, mai nou, apar informaţii legate de probleme grave de coagulare care apar chiar şi la un an de la vaccinare. Ultima dezvăluire e legată de riscul accentuat de tromboză venoasă profundă la persoanele vaccinate cu ARNm. De asemenea, apar tot felul de probleme de menstruaţie la femei. Şi nu-i numai asta: explodează cazurile de cancer. Evident, nimeni nu spune nimic, dar nu se poate trece peste corelaţia dintre vaccinarea dementă şi dinamica noilor cazuri de cancer. Iar pentru a înţelege cât de mare e valul care vine, trebuie să ne uităm la cotaţiile bursiere care sunt pe trend clar descrescător. Pfizer e în cădere din decembrie, iar moderna din septembrie.

De ce cad preţurile, Mitică? – am putea să ne întrebăm parafrazând o replică celebră. La teorie, dar şi-n practică, preţul scade atunci când sunt mai mulţi vânzători decât cumpărători. Păi cin’ să vândă? Spre exemplu Stéphane Bancel, şeful Moderna care, după ce s-a descărcat de acţiuni, şi-a închis şi contul de Twitter, căutându-şi probabil un adăpost sigur înainte de a începe furtuna. La ce nervozitate e şi la cât de radical evoluează narativul colectiv, e clar că vom avea evenimente interesante.

Aşadar, revenind la începutul articolului: intră ruşii în Ucraina? Cu siguranţă, aş spune eu! Însă nu cu armata. Uşor, uşor, cu plecarea „aliaţilor occidentali”, societatea ucraineană urmează s fie devorată lent de sistemul digestiv al anacondei. Fără niciun scâncet de armă. Încet, în pace, prin convingere. Repet: urmează schimbării geopolitice colosale.

P.S. Tocmai ce-am aflat că statul Texas a dat în judecată Facebook(Meta) pentru modul în care a exploatat datele biometrice a milioane de utilizatori prin tehnologia sa de recunoaştere facială. Ca idee, pentru fiecare violare amenda este de 25 000$, fiind vorba de vreo 20 milioane de texani. Vă las să calculaţi singuri la cât se ridica amenda pe care ar trebui s-o plătească Facebook pentru că s-a jucat ilegal cu datele personale ale oamenilor.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/