Toată tagma mass media urlă pe aceeași voce că cei care demonstrează în Piață sunt negaționiști. Este cea mai simplă rețetă de aruncat cu rahat în niște oameni onești. Rahat care apoi e preluat de nulitățile guvernamentale și împachetat în cretinisme care, în final, ajung la „rădăcina răului”: rușii. Căci, nu-i așa, e cel mai facil să arați spre Moscova atunci când tu ești un bou retardat care băuni de prostie.
Îmi povestea un individ destul de apropiat de zona acoperită cum s-a desfășurat ultima șmecherie de influențare a populației. Se știa că termoscanarea este, în sine, o măsură umilitoare care-l aducea pe om la cheremul unui paznic cu două clase. Se temeau că din toată chestia asta va ieși scandal. Știți cum au reușit s-o impună? Au început cu dezinformarea cum că unii au zis că termoscannerul citește gândurile, că prăjește creierul, că bagă microchip în cap s.a.m.d. În realitate, toată chestiunea pe care-ați văzut-o dezvoltată hazliu pe rețelele de socializare și-n media a fost una răspândită inițial de băieții veseli. Nici naiba n-a spus chestia asta. Abia ulterior au apărut unii – cine știe?, poate chiar de-ai lor – care-au dezvoltat subiectul dându-i o aură conspirativă. Ideea e că, aruncând în derizoriu subiectul, au obținut consimțământul pulimii care, desigur – din dorința de-a nu apărea penibilă – nu-i mai asculta pe cei care vorbeau despre situația umilitoare în care te pun autoritățile,
Să revenim acum la situația actuală. Urlă Lucovid cel bețiv cum că ăia care neagă virusul manifestă în piață. Nu, bă, nu negaționiștii urlă, ci oamenii care mai au cap pe umeri și văd ce prostii faceți, cum încercați, cu ticăloșie, să transformați România într-o colonie penitenciară. Eu, ca individ, trebuie să fiu autonom. Statul nu e stăpânul meu. Mai mult, nu eu am nevoie de stat, ci statul de mine. Fără mine și ceilalți ca mine, statul nu ar exista. Faptul că vii tu și-mi spui că în numele unei pandemii te faci stăpânul meu e de neacceptat. La fel cum, de neacceptat este impunerea schemei de tratament pe care mi-o aplici. Odată intrat în spital, doctorul nu e stăpânul meu, ci partenerul meu. Obligația lui e să-mi spună ce căi de tratament sunt, iar eu să-mi aleg. Asta dacă nu-i încredințez lui în totalitate stabilirea tratamentului după consideră că e mai bine.
Niciodată până acum – cu excepția comuniștilor care internau dizidenții la diribau – nu s-a pus problema internării cu forța. Am luat o boală contagioasă? Asta e. Dacă vreau să mă internez, bine, dacă nu vreau, lasă-mă să mă izolez unde vreau. OK, înțeleg că pot fi un focar, că pot afecta viața celorlalți, dar dacă a dat beleaua peste mine, în continuare am dreptul la propria viață. Despre asta e vorba, băi idiotule!
Când mă îmbolnăvesc, boala e tot a mea. Sunt o persoană liberă și eu sunt cel care trebuie să ia decizia cum o tratez sau dacă o tratez. Poate consider că nu e necesar tratamentul, poate că vreau să mă tratez cu levănțică sau cu pipi de broască râioasă. E fix treaba mea, nu a ta.
De-aceea, limitarea atât de brutală a libertăților printr-o lege aberantă pur și simplu nu e acceptabilă. Există o limită până la care puteți merge, prostovanilor! Nu e posibil să urinați pe drepturile omului în numele unei boli existente sau nu. La câtă propagandă ați făcut cu virusul ăsta, mă aștept ca la tura următoare să vă apucați de propagandă fără să aveți un agent patogen. Doar pentru a vă crea setupul pentru a mai trage un jaf. Iar în cazul ăsta, să mă trezesc arestat doar pentru că simptomele „bolii” sunt respiratul cu o anumită frecvență.
Nu în ultimul rând aș vrea să mă adresez lui Raed Arafat. După cum bine știi, o groază de oameni ți-au luat apărarea atunci când era să fii belit întrucât anumite interese o cereau. Știi care e problema ta, Raed? Este una dintre legile lui Murphy, cunoscută ca „Principiul lui Peter” și care spune că „în orice ierarhie, un salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență”. Știu exact ce ți se-ntâmplă, Raed. Te-ai trezit cap în conspirația COVID-ului. Cunoștințele tale nu-ți permit să evaluezi situația, să înțelegi nuanțele și, ca atare, iei de bune toate cele care ți se servesc. De asemenea, cauți să dai tot ce e mai bun din tine, dar iese prost. Așa se întâmplă de fiecare dată. Când mergi în beznă fără repere, traseul pe care-l descrii seamănă ca două picături de apă cu cel al unui bețiv. Exact asta ai făcut tu în toată această pandemie. Și nu te-ai limitat la a trage aer în piept. Ai sărit, precum croitorașul la războiu’, te-ai luptat precum Don Quijote cu morile de vânt. N-ai făcut nimic. Privind din exterior e de râs. Din interior, nu doar că te-ai compromis, dar ai reușit să-i întorci pe cei care-ți țineau partea împotriva ta. Iar asta, dragul meu, va fi sfârșitul tău. Și nu doar al tău, din păcate, ci și al sistemului pe care l-ai pus la punct și care, fără doar și poate, e foarte bun.
Privind retrospectiv, putem vedea dimensiunea bătăii de joc la care-am fost supuși. S-a stat în stare de urgență fix de pomană. Idioții au scos tancurile-n stradă și pe melitari din cazarmă pentru a se lupta cu COVID-ul. Au blocat economia, au îngropat-o pentru un pericol ipotetic. Luați morții de boli terminale de anii trecuți și, dacă veți studia cauzele, veți constata că o mare parte dintre cei care-au decedat au căzut victime răcelilor banale, gripei sau altor probleme minore. Ceea ce-i minor pentru omul sănătos e fatal pentru cel bolnav grav. Se știe de când lumea. Ce trebuie să facem în cazul ăsta? Să declarăm epidemie de guturai, să scoatem laringita în afara legii, să-i băgăm la bulă p-ăia care fac sinuzită?
Faptul că în toată lumea politicienii idioți au închis țările și economia nu e un argument care să stea în picioare. S-a văzut limpede la noi ce s-a întâmplat: am stat în case două luni, pentru ca ulterior, numărul de îmbolnăviri să crească. De ce? Pentru că așa e natural. La fel se-ntâmplă și la italieni, spanioli, francezi sau nemți, doar că acolo se pune batista pe țambal. N-ai cum să te lupți cu așa ceva! Dacă te-ar fi dus capul, ți-ai fi izolat populația atunci când ți se întorceau votanții în țară, Plăvane! Atunci trebuia instituită carantina pentru cei care veneau din afară. Dar n-au făcut-o, din rațiuni electorale. Au preferat să închidă țara, să distrugă economia pentru ca acum să se uite la noi ca proștii și să decreteze că e nevoie de mai mult bulău!
Sunteți proști, domnilor! Sunteți niște nulități inconștiente, niște idioți cățărați pe scaunele pe care stați, incapabili să înțelegeți lumea în care trăiți. Prostia vi se citește în ochi, ticăloșia la fel. Vă salvează însă un singur element, anume proștii care se uită în gura voastră. Ei sunt mulți, iar ceilalți sunt puțini. Dovadă că, în Piață abia au ieșit o mână de oameni. Dar nici asta nu e un lucru bun pentru voi. Să vă feriți când v-or înconjura proștii cerându-vă imposibilul. Să vă feriți de momentul în care proștii vă vor judeca. Abia atunci veți obține ceea ce meritați!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Daca nu avem guvern asa se intampla! Acest asa zis “guwern” care au vrut sa ajunga la putere prin lovitura de stat,au vrut doar CIOLANUL,ei fiind niste INCAPABILI!