După ce Trump și-a trimis emisarul la Moscova, într-un mod mult mai discret, a avut loc o convorbire telefonică între Putin și Xi Jinping. Ceea ce s-a discutat nici nu contează deoarece putem lesne intui. Ideea e că, dincolo de convorbirea în sine, cel mai important aspect este dat de faptul că această convorbire s-a desfășurat. Alianța ruso-chineză prevede, între altele, schimburi de informații în ceea ce privește discuțiile cu adversarii geopolitici la inițiativa părții care discută cu adversarul. Am subliniat aspectul deoarece este extrem de important!
Când China a vorbit cu SUA, președintele Xi l-a sunat pe Putin, când Rusia a discutat cu SUA, Putin a sunat la Beijing. Este un semn de încredere, menit a coordona și sincroniza abordarea politicilor la situația discutată. Încă de la începerea conflictului din Ucraina, când Xi Jinping a stat două zile la Moscova, semnalul dat a fost cât se poate de clar: China e de partea Rusiei 100%.
Recent, Putin a avut o convorbire telefonică cu Kim Jong-Un, legată, de asemenea, de summitul ruso-american de vineri. Nu există însă până acum comunicări oficiale referitoare la vreo convorbire ruso-iraniană, ceea ce e ciudat deoarece discuțiile dintre cele două părți nu s-au întrerupt niciun moment. Este foarte posibil ca, în contextul dat, discuțiile să aibă caracter secret. Cel puțin asta rezultă dintr-o serie interesante de editoriale publicate în Tehran Times.
Ceea ce se vede liber este că, în această parte de lume, convorbirile dintre lideri sunt, în mare, cât se poate de deschise. Ce observăm în partea „americană” a lumii? Multe frustrări și, mai ales, nenumărate necunoscute. Zilele acestea Departamentul de Stat a dat publicității un raport referitor la drepturile omului în Europa subliniind deteriorarea acestora în mai multe țări europene, printre care și România. Practic, înainte de întâlnirea cu Putin, SUA dinamitează principalul său aliat, iar aici putem vedea totul într-o cheie interesantă.
Cel mai mare secret pe care trebuie să-l înțelegem este că summitul SUA-Rusia nu este unul despre Ucraina. Sau, mai bine spus, este unul în care Ucraina joacă rolul de praf în ochi. Avem de-a face, mai degrabă, cu un semn de epuizare a lui Trump și, mai ales, a puterii americane. Aceasta s-a văzut încă din momentul în care Trump și-a pus vasalii să plătească mai mult și să-și dezechilibreze balanța comercială în favoarea SUA. Culmea, așa cum se întâmplă de obicei, au apărut frondele în rândul vasalilor, Spania fiind cea mai vehementă și refuzând aberațiile lui Trump. De altfel, cei care se poziționează asemena Spaniei știu un lucru esențial: nota de plată pe care o solicită SUA este unul dintre ultimele jafuri pe care le mai poate orchestra. Motivul? Secolul său a apus.
În acest context, discuția Rusia-SUA este doar un aranjament în care Trump urmărește să dea cărțile pe față în același mod în care a făcut-o Gorbaciov la Malta. Doar că, de data aceasta, Trump face și ultima forțare pentru a încerca să deraieze Rusia de pe traiectoria BRICS și, mai ales, de pe previzibila și mult mai radicala … RIC. De aceea, discuțiile vor fi axate pe chestiunile care se vor tranșate cu Rusia, punându-se însă baza unei discuții mai largi, din care, probabil, va face parte și China.
Cred că sunteți surprinși de tonul discuției și oarecum nedumeriți. Care-i urgența, doar SUA sunt numărul 1 mondial, nu-i așa? NU! Din orice punct de vedere am studia, înțelegem un lucru esențial: SUA e pe tobogan. Asta, în condițiile în care, în context istoric, China sub actuala paradigmă confucianisto-marxistă se află abia la jumătatea potențialului său istoric! Iar potențialul istoric se poate depăși ușor întrucât acum e vorba de un potențial care trebuie judecat în context planetar, nu zonal, așa cum s-a întâmplat în istoria Chinei.
Iată de ce actuala întâlnire este doar una introductivă. Dar la care se vor lua decizii majore, dar decizii privind strict interesele rusești și americane. După cum a spus Viktor Orban, summitul este consfințirea înfrângerii Ucrainei, iar faptul că liderii europeni nu sunt băgați în seamă e un semn al constatării că „dacă nu ai fost invitat la masă, înseamnă că faci parte din meniu”. De altfel, după ce va tranșa dur problema ucraineană, probabil prin forțarea retragerii armatei dincoace de Nipru, asigurarea unei zone demilitarizate și doar garanții verbale asupra granițelor actuale, se va trece la subiectul principal, anume cooperarea arctică. Practic aici e vorba de foarte bani mulți de care America are nevoie cu disperare și nu se poate face mai nimic fără ajutorul Rusiei deoarece ei sunt tătucii acolo. Rusia nu doar că are cunoștințele și infrastructura, dar mai are și un primat asupra Arcticii. Și, nu în ultimul rând, posibil ca discuțiile să evolueze în direcția obținerii formale a unui accept al Rusiei pentru ca Groenlanda să fie integrată în SUA(accept care, din punct de vedere public, oricum a fost dat).
Liderii europeni vor fi azi puși la curent în ceea ce privește direcția discuțiilor și a hotărârilor deja luate. Dacă vreți, ei sunt asemenea elevilor care așteaptă nota de la teză, în condițiile în care niciunul nu știe despre ce teză este vorba. Probabil, în urma acestor discuții vom afla mai multe, însă ceea ce este clar e că niciodată „elementul din meniu” nu primește instrucțiuni suficiente despre modul în care urmează să fie gătit.
Pun punct aici cu o constatare proprie: întâlnirea SUA-RUSIA este, probabil, ultima reminiscență a istoriei trăite de noi în secolul XX. Adevărul este că nici SUA și nici Rusia nu mai sunt ce-au fost. E ca o întâlnire între doi pensionari care-n viața activă au fost competitori. Azi alții sunt vectorii de dinamism ai lumii, iar dintre cei doi coloși ai trecutului, în avantaj se află rușii deoarece au făcut trecerea către barca învingătoare. Trump e din ce în ce mai obosit, fapt care începe să se vadă din ce în ce mai clar la nivel public.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu