Rememorând cele întâmplate, mulți nu reușesc să înțeleagă cum e posibil totuși să fi involuat într-un asemenea hal. Ca țară am pornit de la un nivel destul de bun. Știu, ne era foame, dar cel puțin eram curați. Nu aveam datorii, aveam resurse, aveam o industrie, aveam pământ bun. Teoretic aveam tot ce ne trebuie pentru a ne merge bine. Toate acestea s-au dus într-un deceniu. Iar vina, indiferent cum ați da-o, a fost a tuturor: politicieni și indivizi simpli la un loc. Vă reamintesc că primul deceniu al democrației noastre postcomuniste totul era infinit mai democratic decât ceea ce se petrece acum. O adunătură a câtorva bețivi în 1990 l-a scos în stradă „la raport” pe nea Nelu. Un titlu din ziar avea capacitatea de a dărâma un politician, de a-l duce la groapa de gunoi. Iar o manifestație publică paraliza orice inițiativă politică. Și-atunci cum de s-au întâmplat toate acele nebunii?
Putem merge pe ideea „forțelor ticăloase”. Ele au existat. Exact ca și acum – adică așa cum îi vedem pe liberali și uSRIști alături restul leprelor cățărate la putere – la fel s-au înhăitat și atunci jivinele în funestul mandat 1996-2000, prăbușind întreaga economie și privatizând-o „p-un leu”. Mulți dintre miliardarii „ascunși” de acum, cei care se află prin diversele grupări de pe plajele cu ștaif, își au rădăcinile în așa-zisele privatizări de atunci. Asta se știe. Însă aparent absolut nimic nu poate justifica „orbirea” populației, letargia de care era cuprinsă. Și, privind retrospectiv, ne întrebăm aiuristic: oare cum de-au fost posibile toate acestea? Cum de ne-am lăsat antrenați într-un joc absurd din care am ieșit mai săraci și mai îndatorați?
Răspunsul e mult mai simplu decât vă puteți imagina. El depășește logica luptei politice, al reducționistei viziuni cu ai noștri care-s îngeri și-ai lor care-s diavoli. De altfel, așa cum se întâmplă și acum, la fel era și-atunci. Lumea era sufocată de baronii locali care tăiau și spânzurau și care, după ce-au tras în groapă FDSN-ul lui nea Nelu n-au avut nici cea mai mică problemă în a sări în cealaltă tabără. Mulți dintre ei au făcut după alegeri mișcarea inversă, întorcându-se la rebotezatul PSD. Ticăloșia acționează la fel și e uniform distribuită. Așadar în ce constă răspunsul? Unde se află cheia întregii tărășenii?
Păi o aveți acum sub ochi, în momentul în care faceți natural lucruri pe care în urmă cu un an nu le-ați fi conceput. Cum de-a ajuns să ne fie frică de melițienii locali? Mai țineți minte că nici nu-i băgați în seamă? Acum vă opresc în trafic și vă verifică măscuța pe figură. V-ar fi putut limita cineva în urmă cu un an ora la care să mergeți la magazin? Cum de s-a întâmplat toată tărășenia astfel încât un comitet anonim să decidă ce poți și ce nu poți să faci? E simplu: puterea exemplului. „Peste tot în lume e la fel!”. V-ați prins?
În anii 80 California era cel mai bogat stat al SUA. Prosperitatea sa era incontestabilă. Cum arată acum California? Sunt zone întregi în Los Angeles care seamănă izbitor cu periferii ale orașelor din Africa sau cu zone ultrasărace din Orientul Apropiat. Dacă intri întâmplător într-una dintre ele, vei avea impresia că nu vei mai ieși niciodată de-acolo, că pur și simplu au fost suspendate toate legile în afară de cea a junglei. Cum de s-a întâmplat asta? Printr-un fenomen similar. În California a fost încurajată imigrația ilegală. Inițial a fost mascată de necesitatea prestării unor munci pe care „niciun californian nu le-ar mai fi făcut”. Apoi a intrat în joc partea cu „democrația”. Și de-atunci absolut totul s-a prăbușit. Iar din jos treburile merg și mai în jos. Eșecul politicii de imigrare este absolut limpede, se vede la lumina zilei. Nimeni nu neagă, însă răspunsul frizează ridicolul: cică pentru rezolvarea problemelor e nevoie de și mai multă imigrație. Asta în timp ce foștii californieni caută să fugă cât mai departe din haosul și mizeria de-acolo.
În 2008 și-n anii care-au urmat, când criza a lovit toate țările Europei, iar framework-ul Euro n-a făcut altceva decât să adâncească criza, răspunsul găsit pentru multiplele probleme a fost la fel de halucinant: „Avem nevoie de mai multă Europa!” – au spus într-un glas aparatcicii Uniunii Europene. Iar toate țările au rămas pasive în fața opiniei evident aberante. Elementul care l-a paralizat pe fiecare în parte a fost același disperant „așa e peste tot”.
V-am dat câteva exemple diferite în esență, dar îngenuncheate toate de aceeași forță uniformizatoare. Întreaga noastră moștenire istorică e manipulată într-un mod grosolan. În ceea ce privește factorii economici care conduc la o uniformizare a acțiunilor, Diego Fusaro are o denumire extrem de inspirată: „monoteismul de piață”. Este manipularea reverberațiilor religioase ale noastre care-și găsesc ecou în „logica” atotputerniciei „principiului unic”. E o regulă, ea trebuie să funcționeze peste tot și dacă funcționează peste tot atunci avem de-a face cu o piață unică, guvernată de o unică lege: cea a cererii și ofertei. De-aici vine acel „așa e peste tot”. La nivel politic apare, de asemenea, o transmutație a termenilor întrucât politicienii, peste noapte, devin preoții noii religii, cei care conduc poporul pe drumul iluminării, către „împlinirea globală”. Iar în tot acest fenomen pseudo-mistic, forța exemplului este terifiantă. „Introducem lockdown-ul pentru că la fel au făcut și francezii și englezii și nemții!”.„Privatizăm pentru că așa a făcut și Thatcher”. În fapt, toate acestea sunt simple pilde care convin și care sunt prinse în zbor de masa convinsă că noul monoteism e religia salvatoare a noului ev.
Există așadar o vinovăție atât în cei care aderă necondiționat la „tezele unice”, cât și la ceilalți care se opun. Păcatul care-i atrage pe toți în cursa diavolului e unul cât se poate de simplu: toți aderă la una sau mai multe „principii” ale noii religii. Toți sunt la fel de vinovați întrucât nu-s capabili să-și curețe mintea de reziduurile infecte și defete cu care au fost intoxicați prin educație și propagandă. Și, în mod evident, absolut toți eșuează! De ce? Pentru că e o gândire strâmbă care n-are cum să ducă decât la prăbușire. Ca într-o comedie cu proști în care personajele grotești repetă aceeași greșeală, participanții la jocul absurd al monoteismului globalist, bine zdruncinate de efectele devastatoare ale prăbușirii, rostesc în cor mantra magică: „tot eșecul este cauzat de faptul că n-am pus bine în aplicare «doctrina monoteismului pieței» ignorând aspecte la care nu ne-am gândit, motiv pentru care, pentru a nu eșua încă odată, ne trebuie mai mult globalism”. Așa se ajunge ca atât cei care sunt la putere cât și cei din opoziție să se certe în false axiome răspândite haotic de același diavol. Iar rezultatul nu are cum să fie decât dezastrul. E un purgatoriu fără ieșire în care tocmai căutarea ieșirii te afundă tot mai adânc în miezul infect al iadului.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu