În Grecia e un mega scandal care are în centru producătorul de medicamente Novartis. Motivul? Un „banal” prejudiciu de vreo 23 mld. EUR produs statului grec. Cercetările au început încă de anul trecut, însă, dată fiind amploarea acuzaţiilor şi rangul celor implicaţi în scandal, probabil că vor mai dura mult timp. Dacă nu cumva până la calendele greceşti.
Gigantul farmaceutic a fost acuzat că ar fi mituit cam pe toată lumea: de la doctori la funcţionari publici şi politicieni de top. În încrengătura corupţiei se află actualul şef al Băncii Naţionale a Greciei, Yannis Stournaras(fost Ministru de Finanţe), doi foşti premieri – Antonis Samaras şi Panagiotis Pikrammenos – şi comisarul European pentru Imigraţie Dimitris Avramopoulos. Cei acuzaţi, desigur, neagă acuzându-l pe Tsipras de manipulare a opiniei publice. Ceea ce este însă interesant e faptul că, pe măsură ce ancheta evoluează, prejudiciul creşte.
Prin ianuarie procurorul Panagiotis Athanasiou vorbea despre pagube de 4 mld. EUR. Acela era momentul în care birourile Novartis de la Atena au fost percheziţionate. La puţin peste o lună, suma a crescut de şase ori. Şi impresia mea este că suntem încă la început. Partea frumoasă a problemei e aceea că mulţi dintre oficialii implicaţi au şanse mari să nu păţească nimic din cauză că acuzaţiile se referă la operaţiuni extrem de vechi, existând riscul prescripţiei. Şi-ar mai fi un amănunt: cercetările din Grecia reprezintă doar vârful aisbergului. Firma a tot fost anchetată, dar „cofura rezistă”.
Anul trecut, Novartis s-a mai confruntat cu o acuzaţie de dare de mită în valoare de 85 mln EUR în Turcia unde, în schimbul acestei sume, medicamente produse de concern ar fi fost incluse în lista celor compensate. În August compania a anunţat că respectiva investigaţie ar fi fost clasată.
Cazurile prezentate însă nu sunt singulare. Acţiunile firmelor farma par a fi urmat un plan concertat, extrem de bine articulat şi pe termen lung. Peste tot în lume s-a acţionat în acelaşi mod obţinându-se o dependenţă crescută a sistemelor de sănătate publică de produsele acestor firme. Mai un vaccin obligatoriu, mai o recomandare de supliment, mai o scădere a valorilor normale a unor analize, s.a.m.d. La nivelul de bază, cel al medicilor, s-a acţionat mult mai ticălos-persuasiv. S-au acaparat congrese, s-au inventat organizaţii profesionale care organizează evenimente grandioase, pe la care medicii obţin invitaţii şi sponsorizări de participare. Oricine vrea să se menţină la un nivel profesional înalt, astfel încât participarea la un congres echivalează cu menţinerea „în linia întâi”, punerea la curent cu cele mai noi descoperiri şi tendinţe. Ce te faci însă când multe dintre congresele de tradiţie se transformă peste noapte în platforme de marketing pentru firmele farma? Ce te faci când fiecare firmă ajunge să-şi organizeze prin intermediul propriilor asociaţii evenimente la fel de personalizate ca şi interesul celui care dă banul? E simplu de înţeles chiar şi pentru un copil.
Situaţia este atât de încurcată încât a dat peste cap chiar şi autorităţile chineze. După ce-au demarat în modul specific o investigaţie privind sponsorizările de către firmele farma ale participărilor la congrese ale medicilor – în fapt acţiuni mascate de marketing – autorităţile şi-au dat seama că, mergând mai departe, riscă să aresteze întreg corpul medical al ţării. Astfel încât au adoptat o altă tactică: după arestarea şefilor din China ai respectivelor companii, au trecut la supravegherea atentă a tuturor acţiunilor pe care le desfăşoară firmele străine de medicamente. Iar concluziile la care au ajuns au fost de-a dreptul spectaculoase. Spre exemplu, în ceea ce priveşte testele clinice – obligatorii înainte de comercializarea pe piaţă a unui medicament – s-a constatat că sunt falsificate în proporţie de peste 80%. În mare parte acestea sunt fabricate şi, culmea!, se ascund efectele adverse ale medicamentelor.
Însă nici cei care fac testele clinice în conformitate cu legislaţia în vigoare nu sunt nişte îngeri. Acelaşi raport relevă că rezultatele testelor clinice, în cea mai mare parte, erau scrise chiar înainte de efectuarea testelor! Cu alte cuvinte, cu bună ştiinţă, s-au canalizat testele în aşa fel încât să iasă rezultatele dorite de către producător. Dacă nici asta nu mai e fraudă…
Un alt element interesant descoperit de chinezi a fost faptul că multe dintre noile medicamente sunt în realitate combinaţii ale celor vechi, iar înscrierea lor ca medicamente noi se face strict din raţiuni de marketing. O chestie pe care-o bănuia toată lumea, dar care nu fusese spusă cu voce suficient de apăsată.
Toată investigaţia a apărut după ce lobby-ul farma aproape că obţinuse promisiunea eliminării testelor clinice pentru autorizarea medicamentelor în China(de fapt, recunoaşterea testelor efectuate de către firmele farma oriunde în lume). Se pare totuşi că pe la chinezi au mai existat ceva anticorpi care-au declanşat contraatacul în faţa acestei industrii devenită de-a dreptul parazitară.
Disperaţi de amploarea încălcărilor legislative, chinezii au anunţat că pentru falsificarea testelor clinice se va merge direct în puşcărie, calmând „avântul muncitoresc” al firmelor farma de cucerire a pieţei chineze. E de-a dreptul hilar faptul că oficialii din farma acuză acum medicina tradiţională chineză că n-ar fi efectuat testele clinice. De parcă practica de milenii cu rezultate verificabile n-ar putea ţine loc de test clinic!
Reîntorcându-ne la greci, situaţia este de-a dreptul explozivă. Disperaţi că întreaga investigaţie s-a transformat în dezbatere politică, oamenii caută să-şi facă dreptate singuri. De-aceea probabil, un grup anarhist nou apărut – Rouvikonas – a atacat aseară sediul Novartis din Atena. Însă procurorii, vigilenţi cum îi ştim, au demarat în timp record ancheta pentru stabilirea vinovaţilor. Asta după ce, ancheta de bază care priveşte presupusa fraudă, tot stagnează. Curat murdar, monşer!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice