Dan Diaconu: ”Minunea sistemelor educationale nordice”

Nu cred că există pe lume sistem educațional mai lăudat decât cel finlandez. Când citești articolele referitoare la respectivul sistem ai ideea că e coborât din rai. Totul e fabulos, inovațiile sunt fascinante, copiii sunt fericiți și de pe „benzile” sale de producție ies numai cărturari. Cam la fel se spune că se-ntâmplă și-n celelalte țări nordice care, se știe, se află într-o concurență acerbă. Așa-i că visați să avem și noi, aici, în țărișoara noastră, un asemenea sistem de învățământ care să pună copilul pe primul plan? Așa-i că v-ați dori ca și școala noastră să producă genii pe bandă rulantă?



Știu că vă place să fiți fascinați, să vă gândiți la lucrurile minunate care se petrec pe această lume, dar iar picați în păcatul ascultării iraționale? Înainte de a trece mai departe, hai să vedem îndeaproape câteva chestiuni. Pe mine m-au interesat, în principal, datele brute, cele care ne-ar putea face să vedem care-s rezultatele palpabile ale acestor minunate și inovative sisteme de învățământ.

Între cele mai cunoscute, sunt clasificările PISA. Aici trebuie să remarcăm că, dintre țările nordice, Finlanda iese din pluton situându-se pe un excelent loc 5. Restul țărilor nordice au valori mai degrabă normale: Danemarca e pe 21, Norvegia pe 24 – ambele puțin peste media OECD – și Suedia pe locul 28, adică în media OECD. Trebuie să menționăm că în această clasificare România se află undeva în subsolul clasamentului, cu un scor de 435 față de media OECD de 493. Tot legat de PISA, ar trebui să remarcăm că locurile fruntașe sunt ocupate de Singapore, Japonia, Estonia și China, țări ale căror sisteme educaționale nu sunt nici pe departe atât de lăudate precum cel finlandez.

Cum criteriile PISA sunt adresate sistemului de învățământ în ansamblu, fiind mai degrabă o fotografie a „elevului mediu”, mi-am îndreptat atenția spre zona de înaltă performanță. Și unde te poți uita mai bine pentru a studia înalta performanță? Fără doar și poate în zona olimpiadelor internaționale. Ei bine, aici treburile sunt de-a dreptul dezastruoase pentru mărețele sisteme nordice întrucât „marile valori” – despre care tot vorbește propaganda – lipsesc cu desăvârșire. La olimpiada de matematică nici vorbă să auzi de vreo țară nordică. La cea de fizică, țări considerate modeste – precum Bulgaria – au mai mulți laureați decât orice țară nordică. La fel stau lucrurile și-n restul domeniilor. Aici ne putem mândri întrucât, în oricare dintre domeniile pentru care se organizează olimpiade internaționale, elevii români se află în top fiind, în mod evident, peste oricare dintre nordici. La fizică numărul laureaților români este de aproape trei ori mai mare decât al oricărei țări nordice, la matematică de vreo cinci ori s.a.m.d.

Cu aceste cifre în față te întrebi, pe bună dreptate, în ce constă oare măreția acestor sisteme educaționale. Privind obiectiv, putem lesne înțelege că „minunatele sisteme” – de la care se tot inspiră prostovanii noștri oficiali – sunt niște sisteme educaționale, în cel mai bun caz, normale. Adică niște sisteme care produc indivizi medii, fără prea mari pretenții. Dacă pe medie noi stăm mai prost, cauza nu trebuie căutată în programa școlară, ci în modul absolut neuniform în care se desfășoară procesul de învățământ. Încă sunt școli fără resurse, fără profesori și în care copii de vârste diferite studiază în cadrul aceleiași clase. Dacă ai o clasă în care, în același timp, studiază copii de clasa a IV-a, a V-a și a VI-a, vă puteți da lesne seama ce poate ieși de-acolo.

La noi, mai degrabă, putem vorbi de o subfinanțare a învățământului și de un acces greoi al elevilor la sistemul de învățământ. Sunt zone în care copiii pur și simplu nu mai au acces la școli deoarece sunt foarte puțini pentru a justifica prezența unei școli. Aici e tragedia deoarece nu se fac eforturi pentru rezolvarea acestor probleme. În mod normal statul nostru ar trebui să asigure condiții materiale cât de cât uniforme și, fără doar și poate, un standard minimal al școlilor, sub care să nu se poată coborî.

Ce-au făcut autoritățile noastre de la Revoluție încoace e de-a dreptul halucinant. În loc să vadă unde-s adevăratele probleme, au preferat să tot schimbe strategii, să tot peticească și să introducă „metode novatoare” inspirate din sistemele nordice. Rezultatul a fost cel scontat: școala românească s-a prăbușit. Și era limpede să se întâmple așa, doar s-a umblat unde efectiv nu trebuia umblat.

Întorcându-ne la sistemul nordic de învățământ, dacă ne vom apropia și mai mult de fenomen vom constata elemente îngrijorătoare. În primul rând că depresia în rândul elevilor atinge cote alarmante. Apoi, vom constata că învățământul de acolo este deosebit de scump, valoarea manualelor și a materialelor pe care trebuie să le achiziționeze un părinte atingând sume de câteva mii de euro anual! Mai mult, în ciuda acestor eforturi, întregul sistem este optimizat aproape exclusiv pentru obținerea de scoruri bune la testele PISA.

Reversul este ceea ce nu este marketat în afară. Copiilor le este impusă educația sexuală de la vârste fragede, li se prezintă beneficiile sexului cu imigranți, sunt învățați cum să aibă parte de satisfacție în relații homosexuale și alte asemenea subiecte care nu fac parte nici pe departe din preocupările vârstei lor. Probabil și această expunere aberantă a sexualității de la vârste fragede își pune amprenta definitiv pe sănătatea mentală a copiilor, iar ratele uriașe de depresie în rândul adolescenților sunt o rezultantă normală a acestei politici tembele. De altfel, nimeni nu spune nimic despre aceste probleme grave, totul e tăcut sub tăcere pentru a lăsa să treacă mai departe doar poveștile despre „minunea sistemului nordic”.

Probabil vă întrebați de ce se întâmplă așa. E simplu: toate țările nordice sunt, în esență, socialiste de rit nou. Așa cum în fostele state comuniste totul se cosmetiza pentru a trimite în afară „imagini de prosperitate, bunăstare și fericire”, la fel se întâmplă și în „minunata lume nouă” nordică. Marxiștii în general se pricep la propagandă, iar asta se vede bine în cazul statelor nordice. Din afară totul e frumos, dar dacă ai căzut în capcana lor, constați problemele abia atunci când e prea târziu. Ba te trezești că statul îți ia abuziv copiii, ba ai probleme grave fără să înțelegi de ce s.a.m.d.

N-o să închei înainte de a vă reaminti că la noi sarabanda schimbărilor operate aberant în sistemul de învățământ a fost începută de stalinistul Șora și de-atunci nu s-a mai oprit niciodată. Mă uit cu îngrijorare cum, după ce un ministru revenise la manualul unic – tipul de manual care a asigurat României performanțe neatinse de la Revoluție încoace – a fost sabotat și, imediat după înlocuirea minitrului respectiv, s-a făcut loc din nou mafiei manualelor alternative, al căror scop este acela de a stoarce părinții de bani. Bani care se duc în buzunarele marilor baroni ai manualelor școlare. E doar un aspect pentru care Abramburica ar trebui zburată pentru totdeauna de la Minister. Celelalte aspecte țin de reformarea aberantă a sistemului, de schimbările operate fără nicio logică și de coluziunile din ce în ce mai toxice cu ONG-urile neomarxiste care tot infectează sistemul de învățământ.

Dacă trebuie să învățăm ceva de la „minunatul” sistem finlandez în special și de la cel nordic în general, acel ceva ar trebui să fie finanțarea fizică a școlilor și stabilirea unor standarde minimale. E singurul lucru care arată bine acolo. În rest ar trebui să căutăm metode pentru a nu fi ca ei. Asta deoarece tot ce vine de-acolo e toxic, puternic ideologizat și producător de tembeli.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice