În scurtul său turneu extern, Putin a dat o lovitură de maestru. Pe scurt, numele acestei lovituri este … Vietnam. Pentru mulți, vizita nu a avut nicio semnificație, însă aceștia nici nu au habar ce cutremur a putut produce.
SUA a profitat de divergențele dintre Vietnam și China pentru a-și implementa diverși agenți acolo. Fostul dușman, care-a săvârșit crime atroce de război în Vietnam, și-a schimbat blana, pozând acum în susținător al cauzei Vietnamului în divergența cu China. Este adevărat că există o groază de divergențe între Vietnam și China, generate în principal de delimitarea marină. Însă, fără doar și poate, sunt o mulțime de elemente care-i leagă și care ar putea sta la baza unor negocieri reciproc avantajoase. Americanii însă bagă bățul prin gard pentru a-i întărâta și pentru a scoate profit maxim din situația conflictuală.
Apariția lui Putin în Vietnam a fost elementul care-a schimbat toate planurile americane. Motivul e simplu: Putin nu a venit cu sloganuri! A venit cu elemente concrete, care presupun nu doar colaborarea Rusia-Vietnam, ci și cheia către piața BRICS. În timp ce americanii împart promisiuni, rușii au venit cu propuneri concrete și, mai ales, viabile. Desigur, în toată întreprinderea există și o constantă care cântărește extrem de greu, anume încrederea. Rusia a fost țara care a ajutat Vietnamul mereu, i-a susținut cauza și de aceea imaginea pe care o are acolo este una nepătată.
Nu trebuie să credeți că am asistat la un proces pripit. O vizită precum cea a lui Putin a fost pregătită de cel puțin trei luni. Cu siguranță s-au discutat cele mai multe puncte ale vizitei, aspectele detaliate ale tratatelor semnate și mai toate întâlnirile nu doar dintre oficialii de rang secundar, care reprezintă baza tehnică a oricărei vizite de nivel înalt. De-aici trebuie să înțelegeți că, prin acceptarea vizitei lui Putin, de fapt s-a acceptat o foaie de drum deja discutată.
Americanii par a fi fost luați prin surprindere. Nu se așteptau la o asemenea turnură a evenimentelor, ceea ce arată un mare grad de amatorism al instituției conduse de Blinkin. Așa că, după ce Putin a anunțat că a stabilit cu Hanoiul construcția unei „platforme de securitate de încredere”, SUA a programat în grabă vizita unui neica nimeni Daniel Kritenbrink, având misiunea de a deschide discuții cu privire la „regiunea indo-pacifică deschisă și liberă”. Așadar, în timp ce Putin propune o arhitectură de securitate de încredere, adică stabilirea unor reguli universal acceptate, americanii propun continuarea trăncănelilor inutile legate de „libertate, democrație, liberă trecere” și, mare minune că n-au propus și ceva LGBT!
Rămân însă rezultatele palpabile ale vizitei lui Putin: s-au semnat nu mai puțin de 11 memorandumuri de cooperare, acoperind un spectru larg de domenii, precum proiecte civile nucleare, energie, petrol, educație, medicină s.a.m.d. În aceste condiții e de înțeles disperarea SUA care văd cum le alunecă din mână o altă zonă pe care credeau că o controlează.
Reluarea la scară a cooperării între Rusia și Vietnam reprezintă un punct de cotitură în ceea ce privește arhitectura mondială de securitate. După cum putem observa, Rusia joacă nu doar rol de deschizător de drumuri, ci își asumă un rol diplomatic activ acolo unde China eșuase. E foarte interesant rolul pe care și l-a luat Vladimir Putin, anume acela de consolidator al blocului BRICS+. Asta ne arată cu următorul summit BRICS va veni cu surprize de proporții. Dar despre acest subiect vom mai discuta în viitor.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu